Cartea a doua a Macabeilor – Capitolul 9
Capitole:123456789101112131415
1. Într-aceeaşi vreme s-a întâmplat de s-a întors şi Antioh fără de cinste din locurile cele dinspre Persia.
2. Că intrând în Persepolis, s-a apucat a jefui templul de acolo şi a asupri cetatea; şi alergând mulţimea la arme, l-a biruit şi aşa s-a întors cu ruşine.
3. Iar când era el la Ecbatana, a aflat cele ce s-au întâmplat lui Nicanor şi cele ce au fost cu Timotei.
4. Şi aprinzându-se de mânie, socotea că şi răutatea celor ce l-au gonit pe el să şi-o răzbune asupra Iudeilor; pentru aceea a poruncit celui care conducea carul său să mâne neîncetat, ca să sfârşească mai curând călătoria, silindu-l judecata cea cerească, căci cu trufie a zis: Mormânt Evreilor voi face Ierusalimul îndată ce voi sosi acolo.
5. Iar Atotputernicul Domnul Dumnezeul lui Israel i-a lovit cu rană nevindecată şi nevăzută, căci, cum a sfârşit cuvântul, l-a apucat nesuferită durere în pântece şi amare chinuri ale celor dinlăuntrul lui.
6. Şi suferea pe bună dreptate, căci el cu multe şi neauzite munci a chinuit cele dinlăuntru ale altora, iar el nicidecum n-a încetat de la semeţia sa.
7. Ci încă şi de trufie era plin, de mânie foc suflând asupra Evreilor şi, poruncind să grăbească cu mergerea, s-a întâmplat de a căzut din carul care mergea tare şi căzătura fiind grea, toate mădularele trupului s-au zdruncinat.
8. Şi celui care i se părea că şi peste valurile mării împărăţeşte din pricina trufiei pe care o avea, peste firea omenească, şi socotea că va pune în cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind până la pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toţi puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.
9. Căci din trupul acestui păgân izvorau viermi vii şi, trăind în chinuri şi în dureri, cădea de pe el carnea, şi de mirosul lui greu toată tabăra se îngreuia, neputând suferi duhoarea.
10. Şi pe cel care cu puţin mai înainte i se părea că se atinge de stelele cerului, nimeni nu-l putea purta din pricina duhorii nesuferite.
11. Atunci a început, fiind rănit, a înceta de la mulţimea trufiei şi a veni întru cunoştinţa sa, sub bătaia lui Dumnezeu şi sub sporul durerilor.
12. Şi nici el singur nemaiputând a-şi suferi greul miros, aceasta a zis: «Drept este a se supune lui Dumnezeu şi cel care este pământean să nu se asemene Lui».
13. Şi se ruga nelegiuitul acesta către Stăpânul Care nu voia a-l mai milui, aşa zicând:
14. Că şi cetatea cea sfântă, la care se grăbea a veni ca să o asemene cu pământul şi să o facă mormânt, o va zidi şi o va face slobodă.
15. Şi pe Evreii, pe care nici de îngropare nu-i socotea vrednici, ci împreună cu pruncii lor să-i lepede să fie mâncare păsărilor şi fiarelor, pe toţi aceştia întocmai cu Atenienii să-i facă.
16. Şi templul cel sfânt, pe care mai înainte îl prădase, cu frumoase daruri să-i împodobească şi sfintele vase toate cu mult mai multe să le dea înapoi şi cheltuielile care sunt trebuitoare la jertfe, din veniturile lui să le dea.
17. Afară de acestea, că şi el se va face evreu şi va merge în tot locul cel locuit de oameni, mărturisind puterea lui Dumnezeu.
18. Dar durerile nicidecum nu încetau, pentru că venise asupra lui judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu şi, deznădăjduindu-se, a scris Evreilor carte cu rugăciune, astfel:
19. «Bunilor cetăţeni Evrei, bucurie multă şi sănătate şi fericire, regele şi căpetenia oştirilor, Antioh.
20. De sunteţi sănătoşi împreună cu pruncii voştri şi ale voastre după voia voastră sunt, foarte bine ne pare, mulţumind prea marelui Dumnezeu cel din cer, întru Care nădăjduiesc.
21. Şi eu bolnav zăcând, de cinstea şi de bună inima voastră cu dragoste îmi aduc aminte; întorcându-mă de la locurile cele din Persia şi căzând în boală grea, am socotit că este bine să mă îngrijesc de bunăstarea voastră.
22. Nu mă deznădăjduiesc de mine, ci mare nădejde am că voi scăpa de boală.
23. Şi aducându-mi aminte că şi tatăl meu, pe vremurile în care s-a războit în locurile cele de sus, a arătat pe cel care va fi după el,
24. Ca, întâmplându-se ceva neaşteptat sau vreo neizbândă, să ştie cei din ţări cui s-a lăsat domnia şi să nu se tulbure.
25. Afară de acestea, văzând că puternicii cei de aproape şi vecinii împărăţiei păzesc vremurile, aşteptând să vadă ce se va întâmpla, am pus în scaun pe fiul meu Antioh, pe care de multe ori, când umblam prin ţările cele de sus, la cei mai mulţi dintre voi îl adeveream şi-l întăream, şi am scris şi lui cele ce mai jos sunt scrise.
26. Deci vă îndemn şi vă rog pe voi, ca, aducându-vă aminte de facerile de bine cele de obşte şi deosebi, fiecare să păzească credinţa către mine şi către fiul meu.
27. Că bună nădejde am că el cu blândeţe şi cu iubire de oameni, urmând voia mea, va petrece cu voi».
28. Astfel ucigătorul acela de oameni şi hulitorul a pătimit, foarte rele chinuri, şi aşa cum el altora a făcut, cu ticăloasă moarte, în ţară străină şi în loc muntos, şi-a sfârşit viaţa.
29. Şi i-a adus trupul Filip, tovarăşul lui, care temându-se de Antioh, fiul lui, s-a dus în Egipt la Ptolomeu Filometor.
