Cartea întâi a Macabeilor – Capitolul 13

Biblia ortodoxă

Cartea întâi a Macabeilor – Capitolul 13

Capitole:12345678910111213141516

1. Şi a auzit Simon că a adunat Trifon putere multă, ca să vină în ţara lui Iuda s-o piardă.

2. Şi văzând că poporul este spăimântat şi plin de frică, s-a suit în Ierusalim şi a adunat poporul.

3. Şi i-a mângâiat pe ei şi le-a zis: «Voi ştiţi câte am făcut eu şi fraţii mei şi casa tatălui meu pentru legi şi pentru cele sfinte, şi războaiele şi nevoile pe care le-am făcut.

4. Pentru aceasta toţi fraţii mei au pierit pentru Israel şi am rămas eu singur,

5. Şi acum să nu dea Dumnezeu ca să-mi cruţ eu sufletul în toată vremea necazului; că nu sunt mai bun decât fraţii mei.

6. Ci voi căuta răzbunare pentru legea mea şi pentru cele sfinte şi pentru femeile şi fiii noştri, că s-au adunat toate limbile, ca să ne piardă cu vrăjmăşie».

7. Şi s-a aprins duhul poporului, îndată ce a auzit cuvintele acestea, şi a răspuns cu glas mare, zicând:

8. «Tu ne eşti căpetenia noastră în locul lui Iuda şi al lui Ionatan, fratele tău.

9. Poartă războiul nostru, şi toate câte vei zice, vom face».

10. Şi a adunat pe toţi bărbaţii cei de război şi a grăbit a săvârşi zidurile Ierusalimului şi a-l întări primprejur.

11. Şi a trimis pe Ionatan al lui Absalom cu putere destulă la Iafa şi, scoţând pe cei care erau acolo, a rămas în ea.

12. Şi a pornit Trifon din Ptolemaida cu oştire multă, să intre în pământul Iudei şi avea cu sine pe Ionatan în lanţuri.

13. Iar Simon a tăbărât la Hadid în preajma câmpului.

14. Şi înţelegând Trifon că s-a sculat Simon în locul lui Ionatan, fratele său, şi că vrea să pornească asupra lui cu război, a trimis la el soli, zicând:

15. «Pentru banii ce era dator Ionatan, fratele tău, la vistieria împărătească, pe urma slujbelor ce a avut, îl ţinem închis.

16. Şi acum trimite o sută de talanţi de argint şi pe doi fii ai lui ostatici, ca nu cumva, căpătând libertatea, să se viclenească spre noi, şi noi îl vom elibera».

17. Şi a cunoscut Simon că grăieşte cu înşelăciune către el, însă tot a trimis banii și pe prunci, ca să nu ridice vrăjmăşie mare din partea poporului şi să nu se zică:

18. «Pentru că Simon nu a trimis banii şi pruncii, de aceea a pierit Ionatan».

19. Şi a trimis pruncii şi cei o sută de talanţi; iar el a minţit şi n-a slobozit pe Ionatan.

20. Şi după aceea a venit Trifon, ca să intre în ţară şi să o supună şi a înconjurat pe calea cea dinspre Adoraim; iar Simon şi tabăra lui îl urmăreau în tot locul unde mergea.

21. Iar cei din cetate au trimis la Trifon soli, grăbindu-l să vină la ei prin pustiu şi să le trimită hrană.

22. Şi a gătit Trifon toată călărimea sa, ca să vină în noaptea aceea, dar a fost zăpadă multă şi n-a putut veni din pricina zăpezii şi, purcezând, a venit în Galaad.

23. Şi când s-a apropiat de Bascama, a omorât pe Ionatan şi l-a îngropat acolo.

24. Şi s-a înapoiat Trifon şi s-a dus în pământul său.

25. Şi a trimis Simon şi a luat oasele lui Ionatan, fratele său, şi l-a îngropat în Modein, în cetatea părinţilor.

26. Şi l-a plâns tot Israelul cu plângere mare şi l-a jelit zile multe.

27. Şi a zidit Simon mormântul tatălui său şi al fraţilor lui şi l-a înălţat cu chip frumos la vedere din piatră cioplită pe dinainte şi pe dinapoi.

28. Şi a pus deasupra şapte turnuri, unul în faţa altuia: tatălui şi maicii şi celor patru fraţi.

29. Şi le-a făcut împrejur lucrări meşteşugite şi a pus stâlpi mari şi a făcut pe stâlpi chipuri cu arme spre nume veşnic şi lângă arme corăbii cioplite, ca să vadă toţi cei care umblă pe mare.

30. Acesta este mormântul pe care l-a făcut în Modein şi care este până în ziua de azi.

31. Iar Trifon, umblând cu vicleşug către regele Antioh cel Tânăr, l-a omorât.

32. Şi a domnit în locul lui şi şi-a pus stema Asiei şi a făcut prăpăd mare pe pământ.

33. Şi a zidit Simon cetăţile Iudeii şi le-a întărit cu turnuri înalte şi cu ziduri mari şi cu porţi cu zăvoare şi a pus strânsură de bucate în cetăţi.

34. Şi alegând Simon bărbaţi, i-a trimis cu daruri la regele Dimitrie, ca să ierte ţara, pentru că toate faptele lui Trifon erau jafuri.

35. Şi a trimis la el regele Dimitrie după faptele acestea şi i-a răspuns şi i-a scris această scrisoare:

36. «Regele Dimitrie, lui Simon arhiereul şi prietenul regilor, bătrânilor şi neamului evreiesc, bucurie!

37. Am primit coroana de aur şi ramura de finic şi suntem gata să vă dăm pace mare şi am scris celor mai mari peste treburi să vă lase cele ce vă iertăm.

38. Şi câte am aşezat cu voi rămân, şi cetăţile, pe care le-aţi zidit, să fie ale voastre.

39. Iertăm scăpările din vedere şi greşelile făcute până în ziua de astăzi şi dăjdiile către rege cu care eraţi datori şi orice se vămuia în Ierusalim să nu se mai vămuiască.

40. Şi care vor fi vrednici dintre voi să se înscrie între ai noştri, să se înscrie şi să fie între noi pace».

41. În anul o sută şaptezeci s-a ridicat jugul neamurilor de deasupra lui Israel.

42. Şi a început poporul lui Israel a scrie în scrisori şi în zapise: «În anul întâi pe vremea lui Simon arhiereul cel mare, mai-marele şi cârmuitorul Iudeilor».

43. În zilele acelea a tăbărât Simon asupra Ghezerului şi a înconjurat-o cu oştiri şi a făcut un turn pe roate pentru luarea cetăţii şi s-a apropiat de cetate şi a lovit un turn şi l-a luat.

44. Şi cei din turnul pe roate au sărit în cetate şi s-a făcut tulburare mare.

45. Şi s-au suit cei din cetate cu femeile şi cu fiii lor pe zid, rupându-şi hainele şi au strigat cu glas mare rugând pe Simon să facă pace cu ei şi au zis:

46. «Să nu ne faci nouă după răutăţile noastre, ci după mila ta».

47. Şi i s-a făcut milă lui Simon de ei şi nu i-a bătut, ci scoţându-i din cetate a curăţit casele în care erau idolii, şi aşa au intrat în ea, lăudând şi binecuvântând pe Domnul.

48. Şi a scos din ea toată necurăţia, a aşezat acolo oameni care ţin legea, a întărit-o şi a zidit în ea locaş.

49. Iar cei din cetăţuia din Ierusalim erau opriţi a ieşi şi a merge în ţară şi a cumpăra şi a vinde şi au flămânzit foarte şi mulţi dintre ei au pierit de foame.

50. Şi au strigat către Simon să-i primească şi i-a primit şi a scos pe cei care erau acolo şi a curăţit cetăţuia de necurăţenii.

51. Şi au intrat în ea în douăzeci şi trei ale lunii a doua, în anul o sută şaptezeci şi unu, cu laude şi cu stâlpări şi harpe şi chimvale şi cu alăute şi cu cântări şi cântece, fiindcă marele vrăjmaş al lui Israel fusese înfrânt.

52. Şi a rânduit ca în fiecare an să serbeze această zi cu veselie.

53. Şi a întărit muntele templului Domnului cel de lângă cetate şi au locuit acolo, el şi cei care erau cu ei.

54. Şi a văzut Simon că Ioan, feciorul său, este om deplin şi l-a pus căpetenie peste toate oştirile şi a locuit în Gaza.

Capitole:12345678910111213141516

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei