Cartea întâi a Macabeilor – Capitolul 9
Capitole:12345678910111213141516
1. Şi a auzit Dimitrie că a căzut Nicanor şi oştirea lui în război şi a trimis a doua oară pe Bacchide şi pe Alchimos în Iudeea în fruntea aripii drepte a oştirii.
2. Şi au mers pe calea cea dinspre Galileea şi au poposit cu tabăra la Mesalot, în Arbel, pe care l-au cuprins şi au omorât mulţi locuitori.
3. Şi în luna întâi în anul o sută cincizeci şi doi, au tăbărât asupra Ierusalimului.
4. şi s-au sculat şi au mers la Bereea cu douăzeci de mii de pedestraşi şi două mii de călăreţi.
5. Şi Iuda avea tabăra în Eleasa, cu trei mii de bărbaţi aleşi.
6. Şi a văzut mulţimea oştirilor şi s-a temut foarte şi mulţi au fugit din tabără şi n-au rămas dintr-înşii decât opt sute de bărbaţi.
7. Văzând Iuda că s-a risipit tabăra lui şi războiul îl grăbea, se sfărâma cu inima, căci nu avea vreme să-i strângă pe fugari şi a slăbit.
8. Atunci a zis celor rămaşi: «Să ne sculăm şi să ne suim asupra potrivnicilor noştri, poate îi vom putea bate pe ei».
9. Şi l-au întors, zicând: «Nu vom putea, ci numai să ne mântuim sufletele noastre acum; întoarce-te, că fraţii noştri s-au risipit şi noi să ne batem cu aceştia aşa puţini fiind?».
10. Şi a zis Iuda: «Departe de mine să fac lucrul acesta şi să fug de ei, că de s-a apropiat vremea noastră, să murim vitejeşte pentru fraţii noştri, să nu lăsăm hulă măririi noastre».
11. Şi au mers oştirile de unde aveau tabăra; s-a împărţit călărimea în două părţi iar prăştiaşii şi arcaşii mergeau înaintea oştirii, fiindcă erau cei mai de frunte războinici, fiind toţi tari.
12. Şi Bacchide era în aripa dreaptă şi s-au apropiat oştirile din amândouă părţile şi strigau cu trâmbiţele.
13. Şi au trâmbiţat şi ostaşii lui Iuda cu trâmbiţele şi s-a cutremurat pământul de glasul taberelor şi s-a făcut război de dimineaţă până seara.
14. Şi a văzut Iuda că Bacchide şi tăria taberei este de-a dreapta şi au venit la el toţi cei tari de inimă.
15. Şi au zdrobit aripa dreaptă şi i-au urmărit până la măgura Azotului.
16. Iar cei din aripa stângă au văzut că s-a zdrobit aripa dreaptă şi s-au întors după Iuda şi după cei care erau cu el prin spate.
17. Şi s-a îngreuiat războiul şi au căzut mulţi răniţi şi din aceştia şi din aceia.
18. Şi Iuda a căzut şi ceilalţi au fugit.
19. Şi au ridicat Ionatan şi Simon pe Iuda, fratele lor, şi l-au îngropat în mormântul părinţilor lui în Modein.
20. Şi l-a plâns şi I-a jelit tot Israelul cu plângere mare, în multe zile şi a zis:
21. «Cum a căzut cel tare, care a izbăvit pe Israel?».
22. Iar celelalte cuvinte ale lui Iuda şi războaiele şi vitejiile pe care le-a făcut şi măreţia faptelor lui nu s-au scris, pentru că erau foarte multe.
23. Şi după moartea lui Iuda, s-au arătat cei fără de lege în hotarele lui Israel şi au răsărit toţi cei care lucrau nedreptate.
24. În zilele acelea a fost foamete mare şi de bunăvoie s-a dat ţara împreună cu ei.
25. Şi a ales Bacchide pe oamenii cei nelegiuiţi şi i-a pus conducătorii ţării.
26. Aceştia urmăreau şi căutau pe prietenii lui Iuda şi-i aduceau la Bacchide şi se răzbunau pe ei şi-i batjocoreau.
27. Şi s-a făcut mare necaz în Israel, cum nu s-a făcut din ziua de când nu se mai arătase proroc între ei.
28. Şi s-au adunat toţi prietenii lui Iuda şi au zis lui Ionatan:
29. De când a murit fratele tău Iuda, nu este om asemenea lui, să iasă asupra vrăjmaşilor şi asupra lui Bacchide, asupra celor care pizmuiesc neamul nostru.
30. Acum dar pe tine te-am ales astăzi, ca să ne fii căpetenie în locul lui şi povăţuitor, ca să duci războiul nostru.
31. Şi a primit Ionatan în vremea aceea povăţuirea şi s-a sculat în locul lui Iuda, fratele său.
32. Şi a înţeles Bacchide şi căuta să-l omoare.
33. Dar înţelegând Ionatan şi Simon, fratele lui, şi toţi cei care erau cu el, au fugit în pustiul Tecoa şi au aşezat tabăra la apa lacului Asfarului.
34. Şi aflând Bacchide a venit şi el cu toată oştirea lui, în zi de odihnă, dincolo de Iordan.
35. Şi Ionatan a trimis pe fratele său, Ioan, care era povăţuitor poporului, să roage pe Nabateeni, prietenii săi, ca să ducă la ei avuţiile sale cele multe.
36. Şi au ieşit fiii lui Iambre de la Medeba şi au prins pe Ioan şi toate câte avea şi s-au dus cu ele.
37. Şi după faptele acestea s-au spus lui Ionatan şi lui Simon, fratele lui, că fiii lui Iambre fac nuntă mare şi aduc mireasă cu alai mare de la Nadabat, fiica unei căpetenii din cele mari a Canaaneilor.
38. Şi şi-a adus aminte de Ioan, fratele său şi s-a suit şi s-a ascuns într-o văgăună a muntelui.
39. Şi ridicându-şi ochii săi, a văzut apărând în mijlocul unui zgomot mare, o mulţime numeroasă şi mirele şi prietenii lui şi fraţii lui, ieşind întru întimpinarea lor cu timpane şi cu muzici şi cu arme multe.
40. Şi s-a sculat asupra lor de unde erau ascunşi ai lui Ionatan şi i-au ucis şi au căzut răniţi mulţi, iar cei care au rămas au fugit în munte; şi au luat toate prăzile lor.
41. Şi s-a întors nunta în plângere şi glasul muzicilor în jale.
42. Şi au răzbunat sângele fratelui lor şi s-au întors la râpa Iordanului.
43. Şi a auzit Bacchide şi a venit într-o zi de odihnă până la malul Iordanului cu putere multă.
44. Şi a zis Ionatan celor care erau cu el: «Să ne sculăm acum şi să facem război pentru sufletele noastre, că nu este astăzi ca ieri şi ca alaltăieri.
45. Că iată, războiul este înaintea noastră şi înapoia noastră şi apa Iordanului de o parte, iar de cealaltă parte mocirlă şi dumbravă şi nu este loc de scăpare.
46. Acum dar strigaţi la cer, ca să scăpaţi din mâna vrăjmaşilor noştri; şi a început lupta.
47. Şi a întins Ionatan mâna sa să lovească pe Bacchide, şi el s-a dat înapoi.
48. Şi a sărit Ionatan şi cei care erau cu el în Iordan şi au înotat până de cealaltă parte, iar aceia n-au trecut Iordanul după ei.
49. Şi au căzut din oştirea lui Bacchide în ziua aceea ca o mie de bărbaţi.
50. Şi s-a întors Bacchide în Ierusalim şi a zidit cetăţi tari în Iuda: cetatea din Ierihon, Emaus, Bethoron, Betel, Timnota, Farathon şi Tefonul, cu ziduri înalte şi porţi şi zăvoare.
51. Şi a pus pază în ele, ca să hărţuiască pe Israel.
52. Şi a întărit cetatea cea din Betţur şi Ghezer şi marginea, şi au pus în ele oştire şi hrană.
53. Şi au luat ostatici pe fiii povăţuitorilor ţării şi i-a pus în cetate, în Ierusalim, sub pază.
54. Şi în anul o sută cincizeci şi trei, în luna a doua, a poruncit Alchimos să surpe zidul curţii celei dinăuntru a templului şi să strice lucrurile prorocilor şi au început a le strica.
55. În vremea aceea Alchimos a fost lovit de Domnul şi i s-au împiedicat planurile şi i s-a închis gura şi a slăbit şi n-a mai putut grăi cuvânt, nici a porunci în casa lui.
56. Şi a murit Alchimos cu chin mare.
57. Şi văzând Bacchide că a murit Alchimos s-a întors la rege şi a avut pace Iudeea doi ani.
58. Şi s-au sfătuit toţi cei fără de lege, zicând: «Iată, Ionatan şi cei care sunt cu el, cu linişte, locuiesc fără de frică; acum dar să aducem pe Bacchide şi-i va prinde pe toţi într-o noapte.
59. Şi mergând s-au sfătuit cu el.
60. Şi pornind cu putere multă, a trimis cărţi pe ascuns la toţi tovarăşii din Iudeea, ca să prindă pe Ionatan şi pe cei care sunt cu el; dar n-au putut, că s-a descoperit acestora planul lor.
61. Din această pricină ei au prins din bărbaţii ţării pe căpeteniile răutăţii, ca la vreo cincizeci, şi i-au omorât.
62. După aceea Ionatan şi Simon şi cei care erau cu el s-au dus la Betbasa, care era în pustiu şi au zidit-o din nou şi au întărit-o.
63. Şi a înţeles Bacchide, şi a adunat toată mulţimea sa, şi a dat de ştire oamenilor lui din Iudeea.
64. Şi venind a tăbărât împotriva Betbasiei şi a făcut război asupra ei zile multe şi a adăugat întărituri.
65. Şi a lăsat Ionatan pe Simon, fratele său, în cetate, şi a ieşit în ţară şi a venit cu un număr mare de oştire.
66. Şi a lovit pe Odomir şi pe fraţii lui şi pe fiii lui Fasiron în sălaşurile lor, şi a început a bate şi a se sui cu putere.
67. Şi a ieşit din cetate şi Simon şi cei care erau cu el, şi au ars întăriturile lor.
68. Şi au pornit război asupra lui Bacchide şi l-au zdrobit şi l-au necăjit foarte, pentru că planul bătăliei dăduse greş.
69. Acesta s-a aprins de mânie asupra bărbaţilor celor fără de lege, care i-au dat sfat să vină în ţară, şi a omorât pe mulţi dintre ei şi a făcut sfat să se întoarcă în pământul său.
70. Şi a înţeles Ionatan şi a trimis la el soli, ca să facă pace cu el şi să le întoarcă pe cei robiţi.
71. Şi a primit şi a făcut după cuvintele lui, şi s-a jurat că nu-i va mai face rău în toate zilele vieţii sale.
72. Şi a întors pe cei robiţi, pe care i-a robit mai înainte din pământul Iudeii, şi întorcându-se, s-a dus în pământul său şi n-a mai venit în hotarele lor.
73. Şi a încetat sabia din Israel, şi a locuit Ionatan în Micmas, şi a început a judeca pe popor, şi a pierdut pe cei nelegiuiţi din Israel.