Cartea Judecătorilor – Capitolul 13

Biblia ortodoxă

Cartea Judecătorilor – Capitolul 13

Capitole:123456789101112131415161718192021

1. Şi fiii lui Israel au făcut iarăşi rele înaintea ochilor Domnului şi i-a dat Domnul în mâinile Filistenilor pentru patruzeci de ani.

2. Era însă în vremea aceea un om de la Țora, din seminţia lui Dan, cu numele Manoe şi femeia lui era stearpă şi nu năştea.

3. Odată însă s-a arătat îngerul Domnului femeii şi i-a zis: «Iată tu eşti stearpă şi nu naşti; dar vei zămisli şi vei naşte fiu.

4. Păzeşte-te dar, să nu bei vin, nici sicheră şi nimic necurat să nu mănânci;

5. Că iată ai să zămisleşti şi ai să naşti un fiu; şi nu se va atinge briciul de capul lui, pentru că pruncul acesta va fi chiar din pântecele mamei sale nazireu al lui Dumnezeu şi va începe să izbăvească pe Israel din mâna Filistenilor».

6. Şi a venit femeia şi a spus bărbatului său, zicând: «A venit la mine un om al lui Dumnezeu, a cărui înfăţişare era ca înfăţişarea unui înger al lui Dumnezeu, foarte luminos; nici eu nu l-am întrebat de unde este şi nici el nu mi-a spus numele său;

7. Dar mi-a zis: Iată ai să zămisleşti şi ai să naşti un fiu; aşadar să nu bei vin şi sicheră şi să nu mănânci nimic necurat, căci copilul chiar din pântecele mamei şi până la moarte va fi nazireu al lui Dumnezeu».

8. Atunci Manoe s-a rugat Domnului şi a zis: «Doamne, fă să vină iarăşi pe la noi omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimis Tu, şi să ne înveţe ce să facem cu copilul care se va naşte!».

9. Şi a ascultat Dumnezeu glasul lui Manoe şi a venit îngerul iarăşi la femeie, când era la câmp, însă Manoe, bărbatul ei, nu era cu dânsa.

10. Dar femeia a alergat îndată şi a vestit pe bărbatul său, zicându-i: «Iată mi s-a arătat omul cel ce a venit atunci la mine».

11. Şi s-a sculat Manoe şi s-a dus cu femeia sa şi a venit la omul acela şi a zis către el: «Tu, oare, eşti omul acela care ai vorbit cu femeia?». Iar îngerul i-a răspuns: «Eu!».

12. Şi a zis Manoe: «Aşadar, dacă se va împlini cuvântul tău, cum să ne purtăm cu copilul acesta şi ce să facem cu el?».

13. Iar îngerul a zis: «Să se păzească el de toate cele ce am spus eu femeii;

14. Să nu mănânce nimic din câte rodeşte viţa de vie; să nu bea vin, nici sicheră şi să nu mănânce nimic necurat şi să păzească toate câte i-am poruncit ei».

15. Atunci Manoe a zis: «Îngăduie-ne să te oprim până vom găti un ied».

16. Iar îngerul a zis către Manoe: «Deşi mă vei opri, eu nu voi mânca pâinea ta; dar de voieşti să faci ardere de tot Domnului, atunci adu-o». Şi nu ştia Manoe că acesta e îngerul Domnului.

17. Şi a zis Manoe către îngerul Domnului: «Cum îţi este numele? Ca să te mărim, când se va împlini cuvântul tău».

18. Zis-a îngerul către el: «La ce mă întrebi tu de numele meu? Că el este minunat».

19. Atunci a luat Manoe un ied şi prinos de pâine şi le-a adus Domnului pe o stâncă. Şi a făcut acela minunea pe care au văzut-o Manoe şi femeia sa.

20. Când a început a se înălţa flacăra de la jertfelnic spre cer, îngerul Domnului s-a ridicat cu flacăra de pe jertfelnic. Văzând aceasta, Manoe şi femeia lui au căzut cu faţa la pământ.

21. Şi s-a făcut nevăzut îngerul Domnului de Manoe şi de femeia lui. Atunci Manoe a înţeles că acela fusese îngerul Domnului.

22. Şi a zis Manoe către femeia sa: «De bună seamă avem să murim, căci am văzut pe Dumnezeu!».

23. Iar femeia lui i-a zis: «Dacă Domnul ar voi să ne omoare, n-ar fi primit din mâinile noastre arderea de tot şi prinosul de pâine şi nu ne-ar fi arătat toate acelea şi nu ne-ar fi descoperit acum aceasta».

24. Şi a născut femeia un fiu şi i-au pus numele Samson. Şi a crescut copilul şi l-a binecuvântat Domnul.

25. Şi a început Duhul Domnului să lucreze prin el în tabăra lui Dan, între Ţora şi Eştaol.

Capitole:123456789101112131415161718192021

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei