Cartea lui Neemia (a doua Ezdra) – Capitolul 6

Biblia ortodoxă

Cartea lui Neemia (a doua Ezdra) – Capitolul 6

Capitole:12345678910111213

1. Canaturile porţilor încă nu le pusesem, când a auzit Sanbalat, Tobie, Gheşem Arabul şi ceilalţi duşmani ai noştri că eu am reparat zidul şi nu a mai rămas nicio spărtură în el.

2. Atunci au trimis Sanbalat şi Gheşem la mine să mi se spună: «Vino să ne întâlnim împreună într-unul din satele din Valea Ono!». Căci ei puseseră la cale să-mi facă rău.

3. Dar eu am trimis la ei robi să le spună: «Am de făcut un lucru mare şi nu pot să vin, căci lucrul ar înceta, dacă l-aş lăsa şi aş veni la voi».

4. De patru ori au trimis ei la mine cu aceeaşi poftire şi eu le-am răspuns la fel.

5. Atunci a trimis la mine Sanbalat a cincea oară pe slujitorul său care avea în mâna sa o scrisoare deschisă.

6. În ea se scria: «Umblă zvonul printre popoare şi spune şi Gheşem, cum că tu şi Iudeii v-aţi gândit să vă răsculaţi, pentru care scop şi zideşti zidul şi vrei să fii regele lor, după aceleaşi zvonuri;

7. Şi ai fi pus şi proroci, ca să te vestească în Ierusalim şi să-ţi zică regele Iudei, şi astfel de zvonuri vor ajunge până la rege. Vino deci să ne sfătuim împreună».

8. Eu însă am trimis să i se spună: «Nimic de felul celor ce spui tu n-a fost. Acestea le-ai născocit tu din capul tău».

9. Căci toţi ne înfricoşează socotind că ne vom lăsa de lucru şi zidul nu se va mai face. Dar eu încă şi mai mult mă încurajam la lucru şi ziceam: «Întăreşte-mă şi acum, Dumnezeule!».

10. Şi am mers eu în casa lui Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel, şi el, încuindu-se, a zis: «Să ne adunăm în templul lui Dumnezeu, în mijlocul lui, şi să încuiem uşile, căci au să vină să te ucidă, şi au să vină noaptea să te ucidă».

11. «Se poate oare să fugă un astfel de om, ca mine? – am răspuns eu. Se poate oare ca unul ca mine să intre în templu, pentru a rămâne cu viaţă? Nu merg!»

12. Şi am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimisese, ci el grăia ca un proroc împotriva mea, pentru că îl cumpăraseră Tobie şi Sanbalat.

13. Şi fusese cumpărat ca eu să mă sperii şi să fac aşa și să greşesc, ca apoi să aibă lumea părere urâtă despre mine, şi să fiu prigonit pentru această scădere.

14. Pomeneşte, Dumnezeul meu, pe Tobie şi pe Sanbalat după aceste fapte ale lor; de asemenea şi pe prorociţa Noadia şi pe ceilalţi proroci care au vrut să mă sperie!

15. Zidul a fost isprăvit în ziua a douăzeci şi cincea a lunii Elul, adică în cincizeci şi două de zile.

16. Când au auzit de aceasta toţi duşmanii noştri şi au văzut aceasta toate popoarele cele dimprejurul nostru, s-au smerit foarte mult şi au cunoscut că acest lucru a fost făcut de Dumnezeul nostru.

17. Pe lângă aceasta, în zilele acelea, cei mai de seamă ai Iudei au scris multe scrisori, pe care le-au trimis la Tobie, iar ei primeau scrisori de-ale lui Tobie;

18. Căci mulţi din Iuda erau cu el în legătură întărită prin jurământ, căci el era ginerele lui Şecania, fiul lui Arah, iar fiul său Iohanan luase de nevastă pe fiica lui Meşulam, fiul lui Berechia.

19. Ba îmi vorbeau ei şi de bunătatea lui şi vorbele mele ajungeau la el. Şi Tobie trimitea scrisori, ca să mă sperie.

Capitole:12345678910111213

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei