Lucrarea faptele noastre este numită „semănare”, la fel îndoită, una în omul cel dinafară, și alta, în omul cel dinlăuntru, iar roadele acestora se văd, la fel, diferite. Cel ce va semăna în trup va secera din trup stricăciune, iar cel ce va semăna în duh va secera viață veșnică.

Semănarea omului celui dinafară și secerișul în veacul de acum este de trei feluri: de desfrânare trupească, de desfrânare a ochilor și de mândrie lumească. Dacă omul cel lăuntric nu se învață din legea lui Dumnezeu și nu se hrănește, nici nu se întărește prin lectură și rugăciune, atunci este biruit de omul cel dinafară și lucrează pentru acesta.

Din aceasta se văd faptele plăcute omului dinafară, dar urâte de Dumnezeu, cum ar fi: mândria, iubirea de arginți, lăcomia pântecelui, împlinirea feluritelor pofte, vorba deșartă, râsul, chefuirea, beția, răutatea, viclenia, minciuna, zavistia, lenea și altele. Iată plodul semănării în trup, iar trupul și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

Dar dacă sufletul se învață din legea Domnului, iar trupul se supune cu umilință sufletului, atunci se văd alte fapte: dragostea pentru Dumnezeu și aproapele, pacea cu toată lumea, blândețea, simplitatea, cucernicia, milostivirea către toți, modestia, înfrânarea, fecioria, nerăutatea și altele. Și aceste fapte sunt vlăstare ale Sfântului Duh și se numesc semănare în suflet.

În veacul de acum faptele noastre sunt semănare, iar în cel viitor – secerare a celor semănate de noi. Fiecare, ceea ce va semăna aici, aceea va secera dincolo. Și dacă cineva se va îngriji să-și lucreze și să-și îngrașe pământul inimii și să-l semene cu semințele secerișului veșnic, atunci poate avea nădejde că din ceea ce a semănat va afla și secerișul odihnei sale veșnice și al desfătării. Cei ce seamănă cu lacrimi de pocăință cu bucurie vor secera (Psalmul 125, 5) și atunci se vor sătura (Psalmul 16, 15), zice Prorocul, pentru că după lucrarea bunei cuviințe urmează odihna fericită. Iar celui ce nu lucrează faptele bunei cuviințe, odihna și îndestularea îi sunt oprite. Că spus este: cel ce nu lucrează nici să nu mănânce. (Sfântul Cuvios Moise de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, volumul I, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 141-142)