Philip Mamalakis

Reacțiile impulsive la comportamentul necuvenit al copiilor și efectele lor pe termen lung

Reacţi­ile impulsive arată o slabă stăpânire de sine şi lipsă de res­pect. Toţi o mai facem, ştiu, dar nu trebuie decât să învă­ţăm cum să încetăm să mai reacţionăm aşa.

Reacțiile pe care le avem când copiii greșesc reflectă dragostea pe care le-o poartă Hristos?

Trebuie să reflectăm asupra propriilor noastre instincte și reacții, precum și asupra efectelor pe care le pot avea asupra copiilor noștri. Firește că ne iubim copiii. Întrebarea este: Oare reacțiile pe care noi le avem când ei greșesc reflectă dragostea pe care le-o poartă Hristos?

Povestea mașinuței de tuns iarba sau cum putem învăța copiii să asculte

Aş putea să fiu răbdător, cum credem noi că se cuvine să fie părinţii creş­tini, şi să-i tot spun să treacă pe trotuar de câte ori iese pe stradă. Dar atunci ar învăţa că el poate ignora ce îi spun şi probabil ar continua să iasă în stradă fiindcă este o joacă amuzantă. Dacă mă repet foarte des şi apoi mă enervez şi iau măsuri, îl învăţ că nu e necesar ca el să mă asculte decât când mă enervez. După care o să mă plâng de copilul meu că mă ascultă numai când mă enervez.

„Nu te teme că niciodată nu te ascultă copiii – teme-te că te privesc tot timpul!”

Copiii vor învăţa ce este adevărat din felul în care ne văd purtându-ne, mai mult decât din ceea ce ne aud spu­nând. Dacă ne văd că în afara casei sau la biserică ne pur­tăm într-un fel, iar acasă în alt fel, vor crede că felul în care ne purtăm acasă este adevărat şi real, învăţând astfel cum să se prefacă în public. 

Să privim dincolo de comportamentul nedorit al copilului, în profunzimea lui

Înainte să reacţionezi, întreabă-te: „De ce se poartă aşa copilul meu?” Când mă sună părinţii şi mă roagă să le dau sfaturi, îi întreb de ce cred ei că se poartă urât copilul. Răspunsul tipic pe care îl primesc este: „Habar n-am!” De cele mai multe ori, ei nu s-au gândit de ce se poartă aşa şi ar vrea doar să ştie cum să pună capăt acelui comportament nedorit.

Respectând copiii, cinstim Chipul lui Hristos

Nu am defăima niciodată o icoană, şi, cu toate acestea, când ne înfuriem, când îi atacăm, îi criticăm, îi insultăm sau îi maimuţărim pe copiii noştri, profanăm icoana lui Hristos. Nu ne închinăm de fapt ca la icoane nici când suntem îngăduitori sau când acceptăm orice dorinţe ale copiilor, cedând la orice pretenţii ale lor. Atunci ne închi­năm la ei, la copii, nu la Hristos – un lucru la fel de di­structiv.

Disciplina constă în a răspunde cu răbdare şi fermitate de fiecare dată când copilul greşeşte

Pentru copii e nevoie de consecinţe ale comportamentelor lor greşite. De pedepse însă nu au nevoie şi reacţionează negativ la ele. Copiii au nevoie de disciplină şi o primesc foarte bine, chiar şi o disciplină strictă. Disciplina se concentrează pe formarea copiilor pe termen lung.

Copiii ne pun des răbdarea la încercare – suntem pregătiți să învățăm din asta?

Dacă descoperi că te înfurii des, discută cu cineva despre asta. Majoritatea lucrurilor pe care le fac copiii sunt valabile la mai toţi. Dacă aşa ceva te supără, probabil ai ceva de lămurit în raport cu tine însuţi. Indiferent cum anume te calcă pe nervi copilul, probabil că sunt bătături pe care trebuie să le tratezi şi să le vindeci. Copiii noştri au un talent aparte să dea la iveală rănile de care trebuie să ne vindecăm noi, ca părinţi. Nu rata această şansă!

„Sunt rău, nevrednic de a fi iubit!” – care părinte își dorește astfel de gânduri pentru copilul său?

Copiii noştri sunt uimitor de valoroşi şi însemnaţi pentru Dumnezeu, nu pentru că ar fi ei perfecţi, ci indiferent de ce spun sau ce fac. Dumnezeu îi iubeşte pur şi simplu. Deci­ziile pe care noi le luăm în viaţă ne pot apropia de Dum­nezeu şi bogăţia vieţii sau ne pot împinge tot mai depar­te de El, dar deciziile noastre nu vor schimba niciodată adânca iubire pe care ne-o poartă Dumnezeu. Vrem ca şi copiii noştri să primească acest adevăr în inimile lor.

Copiii au nevoie să înveţe că nu pot primi mereu ceea ce vor

Este greu să ştii unde să te opreşti când te adaptezi la cererile copiilor tăi. Una este să le găteşti mâncarea lor preferată de ziua lor sau să îi laşi să poarte ţinuta lor favorită la o petrecere. Alta este dacă ei se aleg de fiecare dată cu meniul lor preferat sau dacă nu mai poţi pleca de acasă fiindcă prichindelul refuză să plece cu altă pereche de pantaloni decât cei care îi plac lui, iar aceia sunt la spălat. Vei şti că s-a ajuns prea departe dacă te simţi fără ieşire sau iritat, iar întreaga familie este prizoniera capriciilor celui mic.

Pagini