Ieremia – Capitolul 16

Biblia ortodoxă

Ieremia – Capitolul 16

Capitole:12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152

1. Şi a fost cuvântul Domnului către mine:

2. «Să nu-ți iei femeie şi să nu ai nici fii, nici fiice în locul acesta,

3. Deoarece aşa grăieşte Domnul despre fiii şi fiicele care se vor naşte în locul acesta, despre mamele care îi vor naşte şi despre părinţii care îi vor face pe pământul acesta:

4. Vor muri de moarte grea şi nu vor fi nici bociţi, nici îngropaţi, ci vor fi ca gunoiul pe faţa pământului; vor fi pierduţi prin sabie şi foamete şi trupurile lor vor fi mâncarea păsărilor cerului şi fiarelor pământului».

5. Şi iarăşi a zis Domnul: «Să nu intri în casa celor ce jelesc şi să nu te duci să plângi şi să jeleşti cu ei, căci am luat de la poporul acesta pacea Mea, mila şi părerea de rău, zice Domnul.

6. Şi vor muri cei mari şi cei mici în pământul acesta, şi nu vor fi îngropaţi, şi după ei nimeni nu va plânge, nimeni nu-şi va face tăieturi, nici se va tunde pentru ei.

7. Nu se va frânge pentru ei pâine de jale ca mângâiere pentru cel mort; şi nu li se va da cupa mângâierii ca să bea după tatăl lor şi după mama lor.

8. De asemenea să nu intri în casa ospăţului, ca să şezi cu ei să mănânci şi să bei, că aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel:

9. Iată, voi curma în locul acesta chiar în zilele voastre şi sub ochii voştri glasul bucuriei şi glasul de veselie, glasul mirelui şi glasul miresei.

10. Când vei spune poporului acestuia toate acestea şi când ei îţi vor zice: «Pentru ce a rostit Domnul asupra noastră această mare nenorocire? Care este nedreptatea noastră şi care este păcatul cu care am păcătuit noi înaintea Domnului Dumnezeului nostru?»,

11. Atunci să le spui: Pentru că părinţii voştri M-au părăsit, zice Domnul, şi s-au dus după alţi dumnezei, au slujit acelora şi li s-au închinat, iar pe Mine M-au părăsit şi legea Mea n-au păzit-o.

12. Dar voi faceţi încă şi mai rău decât părinţii voştri, şi trăiţi fiecare după inima voastră cea rea şi îndărătnică şi nu Mă ascultaţi.

13. De aceea vă voi arunca din ţara aceasta într-o țară pe care n-aţi cunoscut-o nici voi, nici părinţii voştri, şi veţi sluji acolo ziua şi noaptea la alţi dumnezei, că Eu nu vă voi arăta îndurare.

14. Pentru că vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: «Viu este Domnul, Care a scos pe fiii lui Israel din ţara Egiptului»,

15. Ci, «Viu este Domnul, Care a scos pe fiii lui Israel din ţara cea de la miazănoapte şi din toate ţările în care-i izgonise», că îi voi întoarce în ţara pe care le-am dăruit-o părinţilor lor.

16. Iată, voi trimite mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui; iar apoi voi trimite mulţime de vânători, şi-i vor vâna de prin toţi munţii, de pe toate dealurile şi de prin crăpăturile stâncilor.

17. Pentru că ochii Mei sunt asupra tuturor căilor lor, care nu sunt ascunse de la faţa Mea, şi nedreptatea lor nu se ascunde privirilor Mele.

18. Şi le voi răsplăti mai întâi pentru nedreptatea lor şi pentru îndoitul lor păcat, pentru că au spurcat ţara Mea cu stârvurile grozăviilor lor şi cu urâciunile lor au umplut moştenirea Mea».

19. Doamne, puterea mea, tăria mea şi scăparea mea la vreme de necaz, la Tine vor veni popoarele de la marginile pământului şi vor zice: «Numai minciună au moştenit părinţii voştri, idoli deşerţi, care nu sunt de niciun folos!».

20. «Poate oare omul să-şi facă dumnezei, care, de altfel, nici nu sunt dumnezei? De aceea, iată, le voi arăta acum, le voi arăta mâna Mea şi puterea Mea şi vor afla că numele Meu este Domnul!»

Capitole:12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei