Ieremia – Capitolul 9

Biblia ortodoxă

Ieremia – Capitolul 9

Capitole:12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152

1. O, cine va da capului meu apă şi ochilor mei izvoare de lacrimi, ca să plâng ziua şi noaptea pe cei loviţi ai fiicei poporului meu?

2. O, de mi-ar da cineva un adăpost de călători în pustiu, aş părăsi pe poporul meu şi m-aş duce de la ei, căci cu toţii sunt nişte desfrânaţi şi ceată de defăimători!

3. «Ca un arc îşi încordează limbile lor pentru minciună şi se întăresc pe pământ prin nedreptate, că trec de la rău la mai rău şi pe Mine nu Mă cunosc, zice Domnul.

4. Păziţi-vă fiecare de prietenul vostru şi nu vă încredeţi în niciunul din fraţii voştri, că fiecare frate pune piedică celuilalt şi fiecare prieten împrăştie clevetiri.

5. Fiecare înşală pe prietenul său şi nu spune adevărul; şi-au deprins limba la minciună şi viclenesc până obosesc.

6. Tu trăieşti în mijlocul viclenilor şi ei din pricina vicleniei nu Mă cunosc pe Mine», zice Domnul.

7. De aceea, aşa zice Domnul Savaot: «Îi voi topi şi-i voi încerca; oare ce altceva pot să fac Eu cu fiica poporului Meu?

8. Limba lor este săgeată ucigătoare şi grăieşte viclenii; cu buzele lor grăiesc prietenos către aproapele lor, iar în inimă ei făuresc cătuşe.

9. E cu putinţă, oare, să nu-i pedepsesc pentru aceasta, zice Domnul, şi sufletul Meu să nu se răzbune pe un popor ca acesta?

10. Pentru munţi voi ridica plângere şi bocet, şi pentru păşunile pustiului Mă voi tângui, pentru că vor fi arse, şi nimeni nu va mai umbla pe acolo şi nu se va mai auzi glasul turmelor; de la păsările cerului şi până la animale toate s-au împrăştiat şi s-au dus!

11. Şi voi face Ierusalimul o movilă de pietre şi sălaş şacalilor, iar cetăţile lui Iuda le voi face pustietate fără locuitori».

12. Cine este înţeleptul, care să priceapă, şi cui a grăit gura Domnului, ca să spună pentru ce a pierit ţara şi a fost arsă ca un pustiu, încât nimeni să nu mai treacă prin ea?

13. Şi Domnul a răspuns: «Pentru că au părăsit Legea Mea, pe care le-am pus-o Eu, şi n-au ascultat glasul Meu, nici nu s-au purtat cum le poruncea acel glas,

14. Ci au umblat după îndărătnicia inimii lor şi în urma lui Baal, cum i-au învăţat părinţii lor».

15. De aceea, aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: «Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere, şi-i voi risipi printre popoarele

16. Pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinţii lor, şi voi trimite pe urma lor sabie până îi voi pierde».

17. Aşa zice Domnul Savaot: «Gândiţi-vă şi chemaţi bocitoare ca să bocească; trimiteţi la cele mai isteţe în asemenea lucru, ca să vină!».

18. Să se grăbească dar a înălţa o cântare de jale pentru noi, ca să curgă lacrimi din ochii noştri şi din genele noastre să curgă apă.

19. Căci glas de plângere se aude din Sion, zicând: «Cât suntem de prăpădiţi şi cât de cumplit batjocoriţi, că trebuie să părăsim ţara, pentru că locuinţele noastre au fost dărâmate!

20. Aşadar, femei, ascultaţi cuvântul Domnului şi să ia aminte urechea voastră la cuvântul gurii Lui! Învăţaţi pe fiicele voastre a boci şi una pe alta să se înveţe cântece de bocet,

21. Că iată, moartea intră pe ferestrele noastre şi dă năvală în casele noastre, ca să piardă pe copiii din uliţă şi pe tinerii din pieţe;

22. Şi vor cădea trupurile oamenilor ca gunoiul aruncat pe ogor şi ca snopii în urma secerătorului, şi nu va fi cine să-i strângă».

23. Aşa zice Domnul: «Să nu se laude cel înţelept cu înţelepciunea sa, să nu se laude cel puternic cu puterea sa, nici cel bogat să nu se laude cu bogăţia sa;

24. Ci de se laudă cineva, să se laude numai cu aceea că pricepe şi Mă cunoaşte că Eu sunt Domnul, Cel ce fac milă şi judecată şi dreptate pe pământ, căci numai aceasta este plăcut înaintea Mea, zice Domnul.

25. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi cerceta pe toţi cei tăiaţi şi netăiaţi împrejur:

26. Egiptul şi Iuda, Edomul şi pe fiii lui Amon, Moabul şi pe toţi locuitorii pustiului, care-şi tund părul împrejurul frunţii lor, căci toate aceste popoare sunt netăiate împrejur, iar casa lui Israel toată este cu inima netăiată împrejur».

Capitole:12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152

Acatistele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
8 Noiembrie