Ieremia – Capitolul 20

Biblia ortodoxă

Ieremia – Capitolul 20

Capitole:12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152

1. Auzind Paşhurr, fiul preotului Imer, care era supraveghetor în templul Domnului, că Ieremia a profeţit aceste cuvinte,

2. A lovit Paşhurr pe Ieremia prorocul şi l-a aruncat în temniţa care se afla la poarta cea de sus, a lui Veniamin, în templul Domnului.

3. Dar a doua zi Paşhurr a dat drumul lui Ieremia din temniţă şi Ieremia i-a zis: «Domnul nu te mai numeşte Paşhurr (Noroc din toate părţile), ci Magor Misabib (Spaimă din toate părţile),

4. Pentru că aşa zice Domnul: Iată, te voi face groază şi pentru tine însuţi, şi pentru toţi prietenii tăi; aceştia vor cădea de sabia vrăjmaşilor lor şi ochii tăi vor vedea aceasta. Şi pe tot Iuda îl voi da în mâinile regelui Babilonului, care-i va duce la Babilon şi-i va lovi cu sabia.

5. Şi toată bogăţia cetăţii acesteia, toată agonisita ei, toate cele de preţ ale ei şi toate comorile regilor lui Iuda le voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, care, jefuindu-le, le vor lua şi le vor duce la Babilon.

6. Iar tu, Paşhurr, cu toți cei ce trăiesc în casa ta, vă veţi duce în robie şi, mergând la Babilon, vei muri acolo şi acolo vei fi îngropat şi tu şi toţi prietenii tăi, cărora tu le-ai prorocit mincinos.

7. Doamne, Tu m-ai aprins şi, iată, sunt înflăcărat; Tu eşti mai tare decât mine şi ai biruit, iar eu în toate zilele sunt batjocorit şi fiecare îşi bate joc de mine;

8. Că de când vorbesc, scoţând strigăte împotriva silniciei şi rostind pustiirea, cuvântul Domnului s-a prefăcut în ocară pentru mine şi în batjocură zilnică.

9. De aceea mi-am zis: «Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai grăi, în numele Lui!». Dar iată, era în inima mea ceva, ca un fel de foc aprins, închis în oasele mele, şi eu mă sileam să-l înfrânez şi n-am putut;

10. Că am auzit ocări de la mulţi şi ameninţări din toate părţile, zicând: «Pârâţi-l şi-l vom pârî şi noi!». Toţi cei ce trăiau în pace cu mine, mă pândesc să vadă nu cumva mă voi poticni, şi ziceau: «Poate va cădea şi-l vom birui şi ne vom răzbuna pe el!».

11. Dar Domnul este cu mine, ca un apărător puternic. De aceea prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui; se vor face de ruşine, pentru că n-au izbutit; ocara lor va fi veşnică şi niciodată nu se va uita.

12. Doamne al puterilor, Cel ce cercetezi cu dreptate şi pătrunzi rărunchii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta asupra lor, că Ție Ți-am încredinţat pricina mea!

13. Cântaţi Domnului! Lăudaţi pe Domnul, căci El izbăveşte sufletul celui împilat din mâna făcătorilor de rele.

14. Blestemată fie ziua în care m-am născut, ziua în care m-a născut maică-mea să nu fie binecuvântată.

15. Blestemat fie omul care a adus tatălui meu veste şi a zis: «Ţi s-a născut fiu», şi s-a bucurat mult de aceasta.

16. Întâmple-se omului aceluia ceea ce s-a întâmplat cetăţilor pe care le-a dărâmat Domnul şi nu le-a cruţat! Să audă el dimineaţa bocet şi la amiază tânguire mare,

17. Că nu m-a ucis chiar din pântece, ca mama mea să-mi fi fost mormânt şi pântecele ei să fi rămas veşnic însărcinat.

18. Pentru ce am ieşit eu din pântece, ca să văd suferinţă şi durere şi ca zilele mele să se sfârşească în ruşine?».

Capitole:12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei