Ieroschimonahul Ilie Vulpe – smeritul duhovnic al părinților athoniți

Pateric

Ieroschimonahul Ilie Vulpe – smeritul duhovnic al părinților athoniți

    • Ieroschimonahul Ilie Vulpe
      Ieroschimonahul Ilie Vulpe (1851-1928)

      Ieroschimonahul Ilie Vulpe (1851-1928)

    • Chilia Naşterii Înaintemergătorului – Colciu
      Chilia Naşterii Înaintemergătorului – Colciu / Foto: Pr. Silviu Cluci

      Chilia Naşterii Înaintemergătorului – Colciu / Foto: Pr. Silviu Cluci

„Îndrăzneşte, fiule, că şi eu sunt păcătos!” Era părintele dragostei şi al blândeţii, foarte primitor, milostiv, fără răutate, ca un copil, şi înţelept la cuvânt. Timp de peste 30 de ani, a fost unul din cei mai iscusiţi duhovnici ai Muntelui Athos, formând şi povăţuind pe calea mântuirii sute de fii duhovniceşti, români, greci, ruşi, bulgari şi sârbi. Toţi îl căutau şi se foloseau de cuvintele lui.

Ieroschimonahul Ilie Vulpe (1851-1928)

Acest cuvios părinte era de loc din judeţul Orhei. Părinţii săi, Ilie şi Melania, i-au dat o creştere cu totul aleasă. În anul 1879, s-a dus la Sfântul Munte şi s-a călugărit la Schitul românesc Lacu. Văzând părinţii de la schit râvna şi înţelepciunea lui, în anul 1881 l-au învrednicit de darul preoţiei şi săvârşea cele sfinte cu mare credinţă şi frică de Dumnezeu. În anul 1894, a cumpărat chilia Sfântul Ioan Botezătorul, la locul numit Colciu, pe moşia Mănăstirii Vatoped.

Deci, reînnoind chilia, a adunat în jurul său cinci ucenici aleşi, anume: Eftimie, Andrei, Paisie, Gherasim şi Ioan Guţu ieromonahul, formând împreună o vestită familie duhovnicească. Iar nevoinţa părintelui Ilie ieroschimonahul era tăcerea şi neîncetata rugăciune, fiind un vestit lucrător al rugăciunii inimii. Apoi săvârşea cu multă evlavie pravila bisericii şi Sfânta Liturghie, iar când slujea, se mulţumea numai cu Sfânta împărtăşanie şi cu prescura, neprimind mâncare decât sâmbăta şi Duminica. Când nu săvârşea cele sfinte, primea hrană o dată pe zi, afară de miercuri şi vineri când nu mânca nimic. Apoi dormea foarte puţin şi citea zilnic Sfânta Scriptură şi cuvintele Sfinţilor Părinţi.

Pentru smerenia şi nevoinţa lui, s-au odihnit din belşug în inima acestui părinte darul Duhului Sfânt şi dumnezeiasca dragoste. Cu adevărat, ieroschimonahul Ilie Vulpe era părintele dragostei şi al blândeţii, vestit în tot Muntele Athos. Căci era foarte primitor, milostiv, fără răutate, ca un copil, şi înţelept la cuvânt.

Timp de peste 30 de ani, părintele Ilie a fost unul din cei mai iscusiţi duhovnici ai Muntelui Athos, formând şi povăţuind pe calea mântuirii sute de fii duhovniceşti, români, greci, ruşi, bulgari şi sârbi. Toţi îl căutau şi se foloseau de cuvintele lui. Iar dacă vedea pe vreunul ruşinându-se, îndată îl îmbărbăta, zicând: 

– Îndrăzneşte, fiule, că şi eu sunt păcătos!

Astfel, câştiga multe suflete pe calea mântuirii.

Adeseori sfătuia pe ucenici, zicând: 

– Fiilor, să nu uităm că suntem în Sfântul Munte, unde ne-a chemat Maica Domnului să lucrăm fapta bună. Să ne rugăm neîncetat lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii şi a întregului neam creştinesc!

Alteori, iarăşi le zicea: 

– Părinţilor, să nu uităm cuvântul din Pateric pe care l-a zis Avva Iosif către Avva Lot: „Nu te poţi face călugăr, de nu te vei face ca focul!” Deci să ardă inima noastră pentru dragostea lui Hristos.

Odată, a venit la el un călugăr pentru spovedanie şi i-a zis: 

– Părinte, dă-mi binecuvântare să mă fac nebun pentru Hristos!

Iar bătrânul i-a răspuns, zâmbind: 

– Nu-ţi ajunge cât eşti de nebun? Vrei să te mai faci? 

Deci, ruşinându-se călugărul, i-a pus metanie până la pământ şi i-a zis: 

– Iartă-mă, cinstite părinte, că am greşit!

Iar el, sărutându-l, l-a liberat cu pace.

Aşa s-a nevoit Cuviosul ieroschimonah Ilie Vulpe 50 de ani în Sfântul Munte, slăvind pe Dumnezeu ziua şi noaptea şi crescând mulţi fii duhovniceşti. Apoi, văzându-şi sfârşitul apropiat, i-a binecuvântat pe toţi şi a adormit cu pace la 8 decembrie 1928, fiind plâns şi petrecut la mormânt de numeroşi călugări atoniţi.

(Arhimandritul Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 517-518)