Mănăstirea Agapia

…Din câte biserici avem în țară, nici una nu închide o așa de aleasă comoară artistică, atâta bogăție de viață cerească, exprimată așa de frumos, așa de curat și cu atâta putere” (Alexandru Vlahuță, 1910)

Mănăstirea Agapia este situată pe valea pârâului Agapia-Topoliţa, la poalele culmii Măgura, la o distanță de 9 km de orașul Târgu Neamț şi la 3 km de satul Agapia. Aşezată în mijlocul unei păduri, este una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România.

Perioada medievală

Denumirea Agapia provine de la sihastrul Agapie, care s-a nevoit în poiana unde se află în prezent Schitul Agapia Veche. Deoarece acesta era greu accesibil, la începutul secolului al XVII-lea unii călugări s-au stabilit pe locul actualei mănăstiri, construind aici o biserică de lemn.

Hatmanul Gavriil Lupu, fratele domnitorului Vasile Lupu, a hotărât să sprijine obştea de curând mutată şi să ridice o biserică de zid, în locul bisericii de lemn. Construcţia bisericii mari de la Agapia a început la 16 octombrie 1642 şi a fost terminată la 3 septembrie 1644, planurile acesteia fiind alcătuite de arhitectul grec Enache Ctisi de la Constantinopol. Sfântul lăcaș a fost târnosit la 12 septembrie 1646 de către Mitropolitul Varlaam al Moldovei, înconjurat de un mare sobor de preoți și călugări, în prezența voievodului Vasile Lupu.

Îndelungata istorie a Mănăstirii Agapia a cunoscut şi momente de grea încercare, invazii care au adus mari pagube mănăstirii și uneori i-au făcut pe călugări să se refugieze în munții din împrejurimi. Pot fi amintite atacurile turcilor și tătarilor din 1671-1672, când mănăstirea a fost avariată, jefuirea Agapiei de către tătari în iarna anului 1674-1675, prădarea mănăstirii de către poloni în 1680, care au transformat biserica mare în grajd de cai, și avarierea mănăstirii tot de către oștenii poloni ai regelui Ioan al III-lea Sobieski, în perioada 1689-1693.

Agapia – mănăstire de maici

În 1803, dorind să înființeze un seminar de preoți la Mănăstirea Socola din Iași, Mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei a dispus ca cele 50 de maici de la Socola să se mute la Mănăstirea Agapia. Prin hrisovul domnesc din 1803 al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia a devenit mănăstire de maici. Cei 15 călugării rămaşi la Agapia la 1803 au fost mutaţi la Neamţ şi Râşca.

Odată cu venirea obştii de maici a fost înființată o școală pentru călugărițe, unde să învețe psaltichie, limba greacă, precum și meșteșugul broderiei și țesătoriei. Ca stareță a fost numită maica Elisabeta Costache, sora Mitropolitului Veniamin Costache.

În 1821, liniştea mănăstirilor din Moldova este tulburată de răscoala eteriştilor greci. La 16 septembrie 1821 sfântul lăcaș monahal a fost devastat și incendiat de turci, iar călugăriţele sunt nevoite să pribegească doi ani prin munţi. După plecarea eteriştilor din Moldova şi restabilirea liniştii, maica Elisabeta readună obştea împrăştiată şi începe a reface bisericile arse, clădirile incintei, toate acestea fiind însemnate pe pisania de pe peretele din partea de nord.

Împreună cu fratele ei, Mitropolitul Veniamin, Maica Elisabeta a ctitorit pe latura de sud a incintei mănăstirii un paraclis cu hramul Nașterea Maicii Domnului și Duminica Tuturor Sfinților, care să fie pentru pomenirea lor. Catapeteasma paraclisului a fost adusă de la Mănăstirea Bisericani de către domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849), paraclisul fiind sfințit la 31 august 1847, după moartea celor doi ctitori, în timpul stareţei Amfilofia Morţun.

Între anii 1858-1862, schimonahia Tavefta Ursache – cea mai importantă stareţă a Agapiei din secolul al XIX-lea – a restaurat în întregime biserica mare şi a ales să o picteze Nicolae Grigorescu, pe atunci un tânăr pictor. A refăcut chiliile şi biserica Mănăstirii Agapia Veche. A organizat ateliere de covoare şi broderii, iar pentru surorile tinere, a deschis o şcoală în mănăstire.

În vâltoarea secolului XX

În timpul Primului Război Mondial, maicile au participat la îngrijirea răniţilor şi lucrează haine pentru soldaţi. Stareţa Epraxia Deme va organiza apoi un orfelinat pentru copiii celor morţi în război, cărora le va asigura şi şcolarizarea. În perioada interbelică se înfiinţează la Agapia un atelier de broderie şi ţesătorie, primul din ţară în care se pot coase mitre arhiereşti.

Filantropia mănăstirii se va manifesta şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Agapia, pe lângă contribuţia la Crucea Roşie, adăposteşte refugiaţi şi întreţine studente orfane.

Până în 1959 Agapia devine cea mai importantă mănăstire de maici din Moldova, găzduind aici şi Seminarul monahal pentru călugăriţe. Decretul 410 din 1959, de alungare a călugărilor din așezămintele monahale, duce la închiderea seminarului şi la îndepărtarea obştii, aproape în întregime. Maicile rămase, împreună cu cele care reuşesc să revină, duc mai departe flacăra dragostei creştine.

În perioada comunistă, la cârma Agapiei au stau două dintre marile personalităţi ale monahismului românesc din secolul XX: maicile stareţe Veronica Constantinescu şi Eustochia Ciucanu.

Pe drumul dragostei creştine în secolul XXI

Revoluţia din 1989 a adus deopotrivă posibilitatea primirii celor care doreau să devină maici, dar şi greutatea formării duhovniceşti a tinerelor care au intrat pe poarta mănăstirii.

În 1990 a fost redeschis Seminarul Monahal „Cuvioasa Parascheva”, la iniţiativa Maicii Eustochia şi cu binecuvântarea mitropolitului de atunci al Moldovei, actualul Părinte Patriarh Daniel.

În 1995 au început ample lucrări de restaurare a acestui monument istoric, ele fiind finalizate la începutul anului 2009. O mare atenţie a fost acordată picturilor murale originale aparţinând lui Nicolae Grigorescu, acestea fiind supuse unor lucrări de refacere şi recondiţionare.

La vechile ateliere s-au adăugat cele de cojocărie, broderie manuală şi computerizată, pictură în stil bizantin, încondeiere, pictare şi mărgelare ouă. S-a reluat studiul muzicii tradiţionale bisericeşti, de factură bizantină, un grup de 30 maici cântând în fiecare duminică şi sărbătoare la strana Agapiei.

Dintre toate evenimentele de după 1989, cea mai mare însemnătate o are canonizarea Sfinţilor Rafail şi Partenie, la 21 iulie 2008. Cu teamă sfântă şi cu multă bucurie, maicile au participat la alcătuirea slujbelor sfinţilor şi au pictat icoanele acestora.

Astăzi, obştea Mănăstirii Agapia numără aproximativ 340 de maici şi se situează pe locul al doilea între cele mai mari mănăstiri de maici din ţară, după Văratec. La Agapia, aproape 100 de maici vieţuiesc în obştea mănăstirii, iar celelalte în satul monahal.

Date de contact

Adresă: Sat Mănăstirea Agapia, comuna Agapia, cod 617010, jud. Neamţ

Telefon: (+4) 0233 244736, (+4) 0768 085709

E-mail: agapia@mmb.ro

(Foto) Mănăstirea Agapia - un monument deosebit de important pentru cultura românească

Mănăstiri: Mănăstirea Agapia

De la același autor

Ultimele din categorie