Poteca de picior urcă şi coboară muntele, urmărind malul abrupt al mării. În 20 de minute de mers, străbatem distanţa mică de la Dochiaru la Xenofont.

Intrăm în curtea mănăstirii care adăposteşte două biserici mari şi opt paraclise.

Mănăstirea Xenofont, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost fondată în secolul X de un cuvios cu acelaşi nume, care era unul dintre ucenicii Sfântului Atanasie Athonitul. În secolul XI a fost reînnoită de sihastrul Simeon, fost general bizantin, cu trei ucenici ai săi – Eusebiu, Candid şi Ilarion –, ajutaţi de împăratul Nichifor Votaniat (1078-1081).

Această mănăstire, împreună cu alte patru – Simonos Petras, Grigoriu, Stavronichita şi Filoteu –, formează un grup de cinci mănăstiri, cu viaţă de obşte şi cu monahi tineri, veniţi din Grecia în ultimii ani, care au creat un curent nou de înviorare duhovnicească în Muntele Athos.

Mănăstirea Xenofont are viaţă de obşte şi un număr de 40 de monahi tineri, conduşi de arhimandritul Alexie, veniţi aici de la mănăstirile din Meteora. În ordine ierarhică, Mănăstirea Xenofont este a şaisprezecea lavră aghiorită.

Părinţii din mănăstire aşteaptă vizita noastră. De aceea ne ies în întâmpinare împreună cu egumenul lor, arhimandritul Alexie, un bun teolog şi părinte duhovnicesc. Unii chiar ştiu câte ceva despre România, despre mănăstirile româneşti şi despre Arhimandritul Cleopa, pe care atât de mult doresc să-l cunoască. Cu adevărat ne minunăm, văzând 30 de fraţi şi monahi tineri în faţa noastră. Toţi sunt smeriţi, curat îmbrăcaţi, uniţi şi dornici de învăţătură. Stau ca nişte rândunele împrejurul nostru, cer binecuvântare, ne iau bagajele şi ne conduc, după obicei, la arhondaric. Aici, aceeaşi ordine. Camere curate, miros de tămâie, ospitalitate veche mănăstirească.

Ne închinăm în biserică la sfintele icoane şi ascultăm slujba Vecerniei. Ne închinăm şi la sfintele moaşte ale Sfinţilor Trifon, Marina, Teodor Tiron, Arcadie, Cozma şi Damian etc. Apoi părintele egumen ne invită la masă. În cinstea noastră, deşi este vineri, astăzi oferă soborului masă de două ori. După masă ne invită la biserică să ascultăm Pavecerniţa şi Acatistul Bunei Vestiri, care în tot Sfântul Munte se citeşte în fiecare seară în pronaos. Ne închinăm după cuviinţă şi ascultăm slujba.

La ora 19.00 suntem invitaţi la „sinodicon”, o sală mare de întruniri duhovniceşti ale soborului. Asemenea săli se află în toate mănăstirile greceşti. Se adună toată obştea în număr de 40 de călugări. Părintele Cleopa este rugat să vorbească cuvânt de folos. Această seară a fost pentru noi, ca şi pentru părinţii din Mănăstirea Xenofont, o seară sfântă, de neuitat.

Timp de o oră şi jumătate Părintele Cleopa a vorbit din Sfinţii Părinţi, despre rugăciune ca mijloc de sporire duhovnicească şi despre rugăciunea lui Iisus. Problema rugăciunii şi paza minţii, mai mult ca orice altă virtute, ne preocupă pe toţi, şi mai ales pe monahi. Se pun întrebări, se iau note, se dau răspunsuri pe care puţini alţi duhovnici din lumea ortodoxă le-ar putea da.

Seara, cu greu ne despărţim de fraţi. Adormim târziu, în razele de argint ale lunii şi în murmurul monoton al mării, care îşi loveşte valurile sub fereastra chiliei noastre.

La ora 2.00 sună deşteptarea. Mergem la biserică, ascultăm slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie. Părinţii, ca nişte umbre vii, stau în străni şi zic rugăciunea lui Iisus. Unii cântă, alţii citesc, alţii potrivesc candelele cu multă îndemânare. Ne uimeşte mult curăţenia din biserică, ordinea, cântările, dar mai ales dragostea duhovnicească până la jertfă a smeriţilor părinţi. Elanul tinereţii şi râvna pentru Hristos înnoiesc Athosul şi dau speranţă şi bucurie.

Dimineaţa, la ora 7.30, iarăşi se adună obştea la sinodicon. La rugămintea egumenului, Părintele Cleopa vorbeşte încă o oră şi jumătate monahilor despre rolul spovedaniei în viaţa de obşte şi despre cele patru feluri de împărtăşiri. Şi de data aceasta ne folosim de râvna acestor tineri ucenici ai lui Hristos şi fii ai Eladei. La urmă, duhovnicii mănăstirii se întreţin un ceas numai cu Părintele Cleopa, în probleme de spovedanie.

Ne pregătim de plecare. Părintele egumen cu ucenicii săi ne petrec până la cheiul mării. Aici mulţumim pentru găzduire, luăm vaporul şi plecăm spre mănăstirile de sub vârful Athosului.

(Protosinghelul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 452-454)