Doamne, fiindcă am luat cercarea îndurărilor Tale celor multe și negrăite, rog mărimea îndurărilor Tale, mântuiește-mă și și împlinește robului Tău cererile sufletului lui, pe care le cere din comoara milostivirii Tale, Stăpâne, ca să izvorască neîncetat ca un izvor darul Tău în inima și gura mea, a robului Tău: ca să fie inima și gura mea biserică preacurată a darului Tău, fără prihană primind pe Împăratul ceresc, ca să nu fie ca o vizuină gândurilor celor viclene și ca o peșteră de tâlhari pentru viclenele cugete, ci de-a pururea degetul harului să-mi miște limba mea ca pe o strună de alăută, spre slava Ta, Iubitorule de oameni, ca neîncetat să Te slăvesc și cu dorire bine să Te cuvântez cu inima și cu gura, în toată vremea vieții mele. Că cel ce se lenevește a Te lăuda și a Te slăvi pe Tine, Stăpâne, acesta străin este de viața ce va să fie. Așa, Stăpâne, Fiule, Unule-Născut, auzi-mă și primește ca un dar cererea robului Tău! Păcătos sunt eu, însă în dar mântuiește-mă! Slavă se cuvine Celui ce mântuiește pe păcătos cu îndurările Sale!