După ce a vizitat mănăstirile din Munții Neamțului în anul 1925, Cuviosul Paisie Olaru a început să se nevoiască într-o poieniță retrasă din preajma Mănăstirii Cozancea.

Încă de la început, locul i-a fost prielnic pentru rugăciune și viețuire isihastă. Aici, în timp ce se ruga, a auzit cântând un cor ceresc și a socotit aceasta drept semn că trebuie să ridice o bisericuță în acel loc. A cerut binecuvântare de la Mitropolitul Pimen Georgescu și, în 1931, a construit un mic paraclis închinat Sfântului Mare Mucenic Mina, pe locul unde fusese găsită o cruce de lemn, care se păstrează până astăzi.

Paraclisul, în forma sa inițială, era din scânduri, cu o singură încăpere de 2 m lățime și 3 m lungime, acoperit cu tablă. Alături, Cuviosul Paisie a zidit o chilie modestă.

Ziua mergea la ascultare la biserică, la vie sau în grădină, iar seara se retrăgea în poieniță, la căsuța și paraclisul său. Acolo, trăia viață de pustnic, nume pe care i l-au dat oamenii și care i-a rămas pentru tot restul vieții. A fost căutat de numeroși credincioși pentru sfat și mângâiere. Printre aceștia s-au numărat și frații Ilie din satul Sulița, cărora le-a fost îndrumător și povățuitor. Trei dintre ei – Vasile, Gheorghe și Constantin Ilie – au urmat viața monahală la Sihăstria Neamț, după sfatul Cuviosului Paisie. Fratele Constantin avea să devină ulterior cunoscutul Părinte Cleopa.

Cuviosul Cleopa mărturisea: „Părintele Paisie ne-a crescut și ne-a fost sfetnic și părinte duhovnicesc în Cozancea, la cei cinci frați care am plecat în mănăstire. Fără sfinția sa, noi poate nu mergeam niciunul la călugărie.” Ori de câte ori a avut de luat decizii importante, Sfântul Cleopa s-a sfătuit cu Sfântul Paisie.

În jurul anilor 1937-1938, simțindu-se slăbit, Cuviosul Paisie a înaintat o petiție starețului Vasian Cuvuliuc, prin care cerea binecuvântare pentru a lăsa casa, paraclisul și livada în grija fratelui Vasile Pușnei, care ucenicise multă vreme lângă Sfântul Paisie. În scrisoare, Cuviosul precizează: „Am cerut blagoslovenie pentru a-mi face o casă, având nevoie de liniște. (...) În anul 1931 am ridicat un mic chioșc în formă de paraclis, împodobit cu icoane (...). Astăzi, văzându-mă slăbit și temându-mă de neștiutul ceas al morții (...), rog a ne aproba ca prin blagoslovenie să dau cu Testament casa (...) și paraclisul (...) spre îngrijire fratelui Vasile Pușnei.”

Inițial, paraclisul era folosit doar pentru rugăciuni de noapte și nu se săvârșea Sfânta Liturghie. Abia în timpul stăreției Protosinghelului Iosif Grigore (1986–1999), a început să se săvârșească Sfânta Liturghie , mai ales cu prilejul hramului.

După 1990, paraclisul a fost extins cu o a doua încăpere, acoperișul a fost schimbat cu țiglă, iar în jurul său s-a turnat o placă de beton. Cu toate acestea, bisericuța s-a deteriorat, astfel că a fost necesară ridicarea unui nou paraclis.

Ridicarea noului paraclis din lemn s-a făcut prin osteneala arhimandritului Cleopa Străchinariu, starețul de astăzi al Mănăstirii Cozancea. Slujba de târnosire a fost săvârșită în ziua de 10 august 2013 de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Construit în stil ștefanian, noul paraclis este închinat Sfinților Pantelimon și Paisie cel Mare.