Doamne, Doamne, Creatorule și Zi­di­torule a toate, Cel ce ai pus în su­fletul omenesc puterea dragostei ce leagă inimile apropiate și ne-ai dat nouă, ca pe o sete, trebuința de a ne căuta semeni, spre a ne îm­păr­tăși ace­leași gânduri și simțiri, Însuți Tu, Prea­bunule Doamne, caută cu îndu­rare spre durerea grea care-mi fră­mântă astăzi ființa, ca și oarecând durerea care a lovit pe proorocul și împăratul David care, la știrea morții prietenului său Ionatan, astfel jelea: „Munți din Ghilboa! Nici rouă, nici ploaie să nu cadă peste voi! Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei?! Cum a murit Ionatan pe dea­lurile tale, mă doare de tine, frate Io­na­tane! Tu erai plăcerea mea, dragos­tea ta către mine era uimitoare!”.

Ascultă Doamne, rugăciunea pe care eu, smeritul, Ți-o înalț din inimă cu­rată dar frântă de durere, precum ai ascultat rugăciunea Fiului Tău și Mân­tu­itorului nostru, Care venind în Be­tania și aflând mort pe prietenul Său Lazăr, S-a întristat cu duhul și-l plân­gea în fața iudeilor, care văzându-L au grăit: „Iată cât îl iubea de mult!”.

Dă Doamne, sufletului robului Tău (numele), iertare păcatelor câte ca un om, cu știință sau fără știință a săvârșit în această viață și-l așază în cortul drepților și sfinților care din veac au plăcut Ție; că Dumnezeul milei și al îndurărilor ești și binecuvântat în vecii vecilor. Amin!