„Cea mai puternică lucrare împotriva diavolului este Sfânta Liturghie”
„Rosturile participării la sfintele slujbe sunt împărtășirea de harul lui Dumnezeu, împărtășirea de învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos și în mod culminant împărtășirea de Însuși Trupul și Sângele Mântuitorului. Prin acestea suntem conduși către Împărăția lui Dumnezeu și în acest fel El ne împărtășește mântuirea Sa”, subliniază ierodiaconul Vasile de la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț.
Preacuvioase Părinte, ce efecte în plan văzut și în plan nevăzut poate avea asupra credinciosului participarea sa la sfintele slujbe ale Bisericii?
Ținta omului este sfințirea vieții, potrivit Sfântului Apostol Pavel: „Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” . În altă parte, același apostol spune: „Căutați pacea și sfințenia, fără de care nimeni nu poate să vadă pe Dumnezeu”.
Din biserică, omul ia aceste două lucruri: pacea și sfințenia, prin care are posibilitatea să Îl vadă pe Dumnezeu. Impactul slujbelor, al lucrărilor care se desfășoară în biserică asupra omului este mult mai amplu, mai consistent. În biserică, omul se împărtășește de harul Duhului Sfânt. În biserică, omul participă la Cina cea de Taină și astfel împlinește testamentul Mântuitorului: „Aceasta să o faceți spre pomenirea Mea. Căci ori de câte ori săvârșiți această Cină, moartea Domnului vestiți, până când El va veni”.
„În Sfânta Liturghie sunt distruse lucrările diavolului”
De exemplu, Sfântul Ignatie al Antiohiei spune: „Dacă vă adunați des să săvârșiți Euharistia lui Dumnezeu, sunt stricate lucrările diavolului. Și mărturisirea comună a credinței voastre pregătește pentru diavol prăpădul lui”. Așadar, în Sfânta Liturghie sunt distruse lucrările diavolului și se pregătește prăpădul lucrărilor lui.
Oamenii se tem astăzi foarte mult de vrăji, de farmece, de alte lucruri legate de magie, de ocultism și sunt preocupați aproape în mod bolnăvicios de aceste aspecte, dar ei nu știu că în Sfânta Liturghie există puterea lui Dumnezeu, prin care toate aceste puteri malefice ale diavolului sunt zădărnicite, marginalizate, sunt risipite. Oamenii caută într-un mod atât de bolnăvicios tot felul de exorcisme, de rugăciuni speciale, dar Sfântul Ignatie ne spune că cea mai puternică lucrare împotriva diavolului este Sfânta Liturghie.
Și noi, dacă am participa din toată inima la această slujbă, am simți că frica față de aceste puteri malefice ar fi înlocuită de încrederea noastră în Dumnezeu.
„Prin sfintele slujbe suntem conduși către Împărăția lui Dumnezeu”
De exemplu, rolul Sfintei Liturghii, pe lângă cel sacramental, este și cel catehetic. Chiar dacă nu s-ar rosti predică, în timpul Sfintei Liturghii există lecturi din Epistolele Sfinților Apostoli, lecturi din Sfânta Evanghelie. De exemplu, la Vecernie sunt lecturi din Vechiul Testament, numite paremii.
Toate acestea au un rol didactic, iar noi, dacă am fi atenți, am avea multe de învățat. Ba chiar și în timpul ecteniilor putem învăța multe lucruri. „Pe noi înșine și unii pe alții, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Cât de mult spune numai această expresie: „toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm”! Sau „Sus să avem inimile!”. Și iarăși: „Să mulțumim Domnului!”.
Apoi în timpul slujbelor, ne împărtășim de harul lui Dumnezeu, har fără de care mântuirea noastră nu este posibilă. În concluzie, rosturile participării la sfintele slujbe sunt împărtășirea de harul lui Dumnezeu, împărtășirea de învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos și în mod culminant împărtășirea de Însuși Trupul și Sângele Mântuitorului. Prin acestea suntem conduși către Împărăția lui Dumnezeu și în acest fel El ne împărtășește mântuirea Sa.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro