„Urcuşul duhovnicesc nu poate fi înfăptuit decât sub îndrumarea unui duhovnic iscusit” – Arhimandritul Iachint Unciuleac

Omul în viaţă poate învăţa orice singur, dar tainele sufletului şi ducerea războiului nevăzut nu pot fi înfăptuite decât sub povăţuirea unui duhovnic înţelept.

Arhimandritul Iachint Unciuleac de la Mănăstirea  Putna (1924-1998)

Cuviosul Arhimandrit Iachint Unciuleac s-a născut în anul 1924, în comuna Dagâţa, satul Mănăstirea, judeţul Iaşi. După ce termină Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din oraşul Roman, în anul 1951 îmbrăţişează viaţa monahală în obştea Mănăstirii Sihăstria. Între anii 1951-1955 urmează cursurile Seminarului Monahal din Mănăstirea Neamţ şi este hirotonit ierodiacon. În primăvara anului 1956, un grup de 16 monahi din Mănăstirea Sihăstria și în frunte cu Arhimandritul Dosoftei Murariu sunt transferaţi la Mănăstirea Putna, pentru a reînnoi viaţa duhovnicească de acolo. Între aceştia era şi Cuviosul Ierodiacon Iachint.

Suflet foarte blând, liniştit, temător de Dumnezeu şi paşnic, părintele Iachint era iubit şi căutat de toţi, mai ales din anul 1959, când este hirotonit preot şi ajunge duhovnicul Mănăstirii Putna şi al tuturor credincioşilor din Nordul Moldovei. A fost mulţi ani şi eclesiarh al bisericii, precum şi îndrumător la muzeul mănăstirii, căci avea darul vorbirii şi al sfătuirii duhovniceşti.

În anul 1973, pe când urma cursurile de teologie la Bucureşti, a fost rânduit stareţ al Mănăstirii Putna, pe care a povăţuit-o 20 de ani, contribuind mult la reînnoirea ei generală, atât materială, cât şi duhovnicească. În anul 1992, după canonizarea Sfântului Daniil Sihastrul şi a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, Arhimandritul Iachint se retrage din ascultarea de stareţ şi, până la sfârşitul vieţii pământeşti, se îndeletniceşte numai cu duhovnicia şi cu sfătuirea ucenicilor săi apropiaţi. Deşi era greu bolnav în ultimii ani, nu înceta să-şi spovedească fiii duhovniceşti.

În dimineaţa zilei de 23 iunie 1998, după ce a mărturisit câţiva ucenici, a rămas singur în scaunul său de spovedanie şi se ruga lui Dumnezeu. Către seară, şi-a dat duhul în mâinile lui Hristos, în acelaşi scaun de spovedanie – fără să cadă – unde a mărturisit şi a povăţuit multe mii de călugări şi credincioşi. Pentru aceasta a fost plâns de obştea Mănăstirii Putna şi de toţi fiii săi duhovniceşti, iar la cimitir a fost acoperit cu ţărână, cu flori şi cu lacrimi, de mâinile ucenicilor săi, la îndemnul preoţilor care ziceau: „Să acoperim cu mâinile pe cel ce cu mâinile sale ne-a dezlegat de păcate!”. Aşa a lucrat Dumnezeu prin blândul Arhimandrit şi stareţ Iachint de la Putna, care s-a nevoit în acest sfânt lăcaş 42 de ani!

Părintele Iachint punea întotdeauna accentul pe trăire: „A vorbi despre virtuţi, despre învăţătura lui Hristos, despre voia lui Dumnezeu, fără a lucra virtuţile şi a le trăi în fiecare clipă, este o mare nebunie, este de râsul diavolilor”. 

Despre însemnătatea părintelui duhovnicesc, Părintele Iachint spunea: „Urcuşul duhovnicesc nu poate fi înfăptuit decât sub îndrumarea unui duhovnic iscusit. Îndrumarea sufletelor spre mântuire, ridicarea din prăpastia păcatelor, a patimilor, din deznădejde, sunt artă care nu se învaţă pe băncile şcolilor, ci numai în lupta cu viața. Această artă poate fi deprinsă numai la şcoala smereniei, a ascultării, a lepădării de sine, numai în lumina lui Hristos. Omul în viaţă poate învăţa orice singur, dar tainele sufletului şi ducerea războiului nevăzut nu pot fi înfăptuite decât sub povăţuirea unui duhovnic înţelept. Mântuirea sufletului se pune în aceiaşi termeni ca şi în veacurile trecute, căci Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, acelaşi este”.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 733-735)

Mănăstiri: Mănăstirea Putna

De la același autor

Ultimele din categorie