Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Gordie

3 Ianuarie
 

Troparul Sfântului Mucenic Gordie, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Gordie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Să cântăm Domnului...

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscându-te, Sfinte Gordie Preafericite, că eşti mărtu­rie adevărului, dăruieşte-mi har ceresc, de lumină purtător, cu rugăciunile tale.

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să cântăm Domnului, Celui Ce a întărit pe purtătorul de biruinţă împotriva duşmanilor şi l-a împodobit cu cunună de biruinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Într-armându-te cu puterea şi cu armele Împăratului tuturor, ai surpat nebunia tiranilor, Sfinte Gordie, Preamărite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai locaş Apei Celei Izvorâtoare de nemurire, Care izvorăşte tuturor oamenilor viaţă, Dumnezeiască Mireasă.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt ca Domnul...

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetând la nestatornicia celor trecătoare, mucenice prealăudate şi dorind cele statornice, fericite, ai intrat fără de temere întru nevoinţele muceniciei.

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădat-ai deşertăciunea cea vremelnică şi ţi-ai pus gândul la cele ce rămân pururea, Preafericite Mucenice Gordie. Şi fugind de la oameni te-ai făcut locuitor împreună cu îngerii, ca cel ce eşti plin de înţelepciune Dumnezeiască.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Părăsind cugetările cele pământeşti, mucenice, ai aflat vieţuirea cerească; că nesuferind a vedea trufia înşelăciunii, te-ai depărtat în pustiu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nimeni nu este fără de prihană ca tine, Stăpână şi nimeni nu este curat în afară de tine, Preacurată; că ai încăput în pântece pe Ziditorul tuturor, pe Cel Mult Milostiv.

Irmosul:

Nu este sfânt ca Domnul şi nu este drept ca Dumnezeul nostru; pe Care Îl laudă toată făptura. Nu este drept, afară de Tine, Doamne.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Din Munte Umbrit...

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ascultând, preafericite graiurile lui Hristos, cu bucurie ai părăsit oastea cea stricăcioasă şi te-ai făcut ostaş al Împăratului Ceresc, purtătorule de cunună, Sfinte Mucenice Gordie.

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zdrobitu-s-au, mucenice, munţii tiranilor şi s-au topit măgurile idolilor lovindu-se de lupta ta cea plină de răbdare şi de îndrăzneala ta cea tare, purtătorule de cunună.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pornit-a asupra ta, cugetătorule de Dumnezeu, înţelepte, toată nebunia tiranului cea neoprită, dar s-a înspăimântat, preafericite de înălţimea sufletului şi a gândului tău.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mireasă a lui Dumnezeu, Marie, Născătoare de Dumnezeu, izbăveşte-mă de cumplitele greşeli şi de primejdii şi cu rugăciunile tale, povăţuieşte-mă către limanul liniştii şi al mântuirii.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Cel Ce din noapte...

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alergând către privelişte, ca un leu, cu tărie sufletească şi fără temere, fericite, ai socotit pe nebunii aceia ca pe nişte pietre neînsufleţite.

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împărtăşindu-te, Sfinte Mucenice Gordie, din învăţăturile Scripturii celei de Dumnezeu insuflate, toate le-ai aflat îndemnătoare spre mântuire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tiranul pricepând prin fapte, împotrivirea ta cea statornică, cugetătorule de Dumnezeu, s-a lovit de tăria ta, ca valul de stâncă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce S-a Întrupat mai presus de fire din pântecele tău, Fecioară, a luminat lumea cu strălucirea cunoaşterii de Dumnezeu, Preacurată.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Precum ai mântuit...

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se săvârşeşte ca o jertfă şi se aduce Ţie prinos bine primit, picurând sânge, urmând Patimii Tale celei de bunăvoie, Stăpâne.

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel cu mintea înfumurată îţi făgăduia ţie, Sfinte Gordie, cel bogat în Slavă Nestricăcioasă şi adunător de viaţă veşnică, oarecare mărire stricăcioasă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având nădejdile tale întinse către Dumnezeu, ai dispreţuit nestatornicia vieţii şi tăiat fiind cu sabia, te-ai mutat la locul cel larg al desfătării.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înnoieşte-mi mintea cea omorâtă de întreitele valuri ale patimilor tu, Ceea ce ai născut Viaţa Cea veşnică, pe Hristos, care dăruieşte tuturor tămăduiri.

Irmosul:

Precum ai mântuit pe proorocul din adâncul cel mai de dedesubt, Hristoase Dumnezeule şi pe mine mântuieşte-mă de păcatele mele, ca un Iubitor de oameni şi Te rog chiverniseşte viaţa mea.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe Născătoarea de Dumnezeu...

Să lăudăm cu toţii pe Încununatul Mucenic Gordie, ostaşul cel nebiruit în lupte şi neînfrânt în încercări, care ne-a strălucit cu adevărat, de la răsărit, ca o stea mare, Dumnezeiască podoabă a mucenicilor lui Hristos.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Cel Ce ai răcorit pe tineri...

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Câştigând faima de mucenic, Sfinte Gordie, dănţuieşti împreună cu îngerii, purtând cunună şi strigând către Hristos: bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce ai câştigat îndrăzneală, cu dreapta cinstire de Dumnezeu faci de ocară pe păgâni, cu glas mare cântând: bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Roagă-te să fie izbăviţi de greşeli cei ce laudă cu credinţă pomenirea ta, strigând către Hristos: bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Spinii păcatului cei otrăvitori toceşte-i cu vărsarea tămăduirilor tale, Născătoare de Dumnezeu Binecuvântată, Preacurată, Ceea ce neprihănit ai născut pe Dumnezeu.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Tinerii cei grăitori de...

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Harul nevăzut care te urma te-a luminat, Sfinte Mucenice Gordie, umplându-te de bărbăţie, pe tine care strigai: binecuvântaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De călătorie grabnică apucându-te, purtătorule de biruinţă, ai ajuns la sfârşitul cel dorit al împărăţiei, strigând: binecuvântaţi lucrurile pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

În veacuri nesfârşite petrece mărirea mucenicilor Tăi şi Strălucirea Cea Nemuritoare. Drept aceea binecuvântaţi neîncetat toate lucrurile pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislind Întrupat pe Cuvântul, Cel Ce era mai înainte Neîntrupat, ai stricat blestemul cel de demult al Evei, Fecioară, născând lumii Binecuvântarea.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Tinerii cei grăitori de cele Dumnezeieşti, în cuptor, defăimând focul şi înşelăciunea au cântat: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Naşterea pururea Fecioarei...

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roagă-te Stăpânului, să fie Milostiv celor ce cu credinţă te cinstesc şi săvârşesc luminata şi cinstita prăznuire a ta, Sfânte Mucenice Gordie, podoaba mucenicilor.

Stih: Sfinte Mucenice Gordie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndestulându-te acum de Desfătarea Cea Netrecătoare, de privirea Dumnezeirii şi de Lu­mina Cea Neînserată, culegi din plin roadele nevoinţelor tale, în Locaşurile cele veşnice, Mucenice Gordie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Această zi a văzut lupta ta, pe care vremea nu a întunecat-o, nici a acoperit-o uitarea; ci, pururea răsare, ca un soare, celor ce te laudă cu credinţă, mucenice.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca cei ce ne-am mântuit de blestemul cel mai dinainte, Fecioară, prin naşterea ta cea Dumnezeiască, toţi după vrednicie te lăudăm, cântând cu mulţumire: Bucură-te Născătoare de Dumnezeu, Nădejdea noastră.

Irmosul:

Naşterea pururea Fecioarei, cea care s-a arătat mai înainte în munte legiuitorului în foc şi în rug, spre mântuirea noastră a credincioşilor, cu cântări neîncetate o mărim.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...

Aprins fiind de dragostea lui Iisus, mucenice înţelepte, de bunăvoie ai dorit cu râvnă a te da morţii şi fără a fi chemat, ai stat în mijlocul mulţimii, strigând tiranilor: iată, eu de faţă sunt. Şi ai mustrat pe faţă înşelăciunea, iar capul tău a fost tăiat de sabie, fericite şi către Viaţa cea fără de sfârşit te-ai mutat, prealăudate; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Citește alte articole despre: Sfântul Mucenic Gordie, Canon de rugaciune