Canon de rugăciune la Sărbătoarea Adormirii Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan (1)

Canoane

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Adormirii Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan (1)

Tropar la Sărbătoarea Adormirii Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan

Glasul al 2-lea

Apostole iubite al lui Hristos Dumnezeu, grăbeşte de mântuieşte pe poporul cel fără de răspuns. Că te primeşte când cazi către Dânsul, Cel Ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptul Lui: pe Acela roagă-L, de Dumnezeu Cuvântătorule, ca norul vrăjmaşilor cel căzut asupra noastră să se risipească, cerându-ne nouă pace şi mare milă.

 

Cântarea 1

Glasul al 2-lea

Irmosul

În adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon, puterea cea prea într-armată; iar întrupându-Se Cuvântul a pierdut păcatul cel prea rău, Domnul cel Preamărit, căci cu Slavă S-a preamărit.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împărăţia Cerurilor cea propovăduită de tine dobândind, fericite şi împreună cu Cuvântul locuitor ceresc făcându-te, prin rugăciunile tale, păzeşte pe cei ce cred cinstitei tale propovăduiri şi cuvântări de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toate cele pământeşti, chiar şi legăturile firii, cu cuget viteaz le-ai defăimat, lipindu-te de Cuvântul, preaînţelepte, izbăvind de necuvântare pe cei ce vieţuiau dobitoceşte.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelegerea celor cereşti câştigând, pe Cuvântul lui Dumnezeu ai binevestit: la început era Cuvântul şi Cuvântul era la Părintele Său şi Dumnezeu era Cuvântul; binevestind, L-ai propovăduit, de Dumnezeu înţelepţite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine cea Împodobită cu Dumnezeiască Frumuseţe, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, te laudă, ceata fecioarelor cu Dumnezeieşti cântări. Căci pe Cuvântul Cel Făcător de fru­museţe, mai presus de cuvânt, L-ai născut.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, Biserica păgânilor cea stearpă prin venirea Ta; întru care s-a întărit inima mea.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, ai arătat Taina cea mai presus de minte a Treimii, întru care s-a întemeiat inima mea, Sfinte Ioan, de Dumnezeu fericite.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Limba ta s-a făcut condei ca un scriitor al Preasfântului Duh, însemnând cu Dumnezeiasca scriere, cinstita şi Dumnezeiasca Evanghelie.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeiască îndrăzneală rezemându-te de Izvorul Înţelepciunii, ai scos adâncul înţelepciunii şi al acesteia te-ai făcut Dumnezeiesc propovăduitor, preaînţelepte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine Singură, Fecioară şi Maică, ca pe Una ce te-ai făcut nouă Pricină de mântuire şi ai mântuit lumea cu rugăciunile tale, te cinstim, Preacurată.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Venit-ai din Fecioară, nu sol nici înger, ci Tu Însuţi, Domnul, Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta strig Ţie: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul, tăinuit învăţându-te Dumnezeirea Sa şi arătându-ţi rânduiala cea de negrăit a Întrupării Lui, după vrednicie te-a arătat pe tine Cuvântător de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuget Dumnezeiesc şi trup fecioresc câştigând, mărite, te-ai făcut Biserică vie şi însufleţită şi locaş Prealăudatei Treimi, preasfinţite.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu primirea de fiu a Preacuratei Fecioare ai fost cinstit, iubitorule de feciorie, fericite, şi frate te-ai arătat, al Celui Ce te-a ales pe tine şi ucenic de Dumnezeu Cuvântător te-a săvârşit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca să vindece călcarea de poruncă cea de demult a Evei, întru tine, Preacurată şi Preasfântă, S-a Sălăşluit Dumnezeu Cel Preaînalt, înnoindu-mă pe mine, omul cel căzut.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Mijlocitor Te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule. Că prin Tine, Stăpâne, către Părintele Tău, Începătorul Luminii, din noaptea necunoştinţei aducere am aflat.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te cu totul lumină, cu apropierea către Începătorul Lumii şi cu neîncetată privirea ta la Dânsul îndumnezeit fiind, minte cerească prin dar te-ai arătat, Cuvântătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu minte curată şi cu sfinte buze şi cu preacurată gură ai propovăduit Evanghelia ta. Şi tuturor credincioşilor ai pus înainte mântuire, de Dumnezeu insuflate.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pruncie, locuind împreună cu Hristos, ai fost pus de Dânsul organ al darului şi mai presus de fire cunoscând prin Taină Mărirea Treimii, te-ai învăţat cuvântarea de Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Aducându-ne aminte de cuvintele tale, Preacurată, te fericim pe tine acum noi, cei ce cu adevărat ne-am îmbogăţit prin tine cu fericirea cea negrăită şi cu viaţa cea veşnică.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

În adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iisus Dumnezeul meu şi Domnul, primind a ta curăţie şi sfinţirea cea desăvârşită, te-a ales a-I fi frate, pe tine, Cuvântătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sfinţenie încununându-ţi viaţa şi în aceea nădăjduind, te-ai rezemat pe pieptul Înţelepciunii şi de acolo ai luat darul, mărite.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucirile cele mari şi Dumnezeieşti ale Teologiei tale toată lumea au luminat, mărite şi cu Lumina Cea Întreit Luminătoare, au strălucit-o.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce cu voirea Sa a întins cerul, alt cer pământesc pe tine te-a întins, Maica lui Dumnezeu Preacurată şi din tine răsărind S-a arătat.

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Măririle tale, iubitorule de feciorie, cine le poate spune? Că verşi minuni şi izvorăşti tămăduiri şi te rogi pentru sufletele noastre, ca un Cuvântător de Dumnezeu şi prieten al lui Hristos.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; dar cinstitorilor de Dumnezeu tineri a trimis roua Duhului, Hristos, Cel Ce este binecuvântat şi preamărit.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind strălucit cu Dumnezeiască revărsare de lumină, lămurit ai vorbit de Sfântul Duh, Cel Ce purcede din Tatăl Cel fără început şi în chip Nedespărţit, Se odihneşte în Fiul ca Unul Care este de o Fiinţă.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru tine, fericite şi-a aşezat sălăşluire Soarele dreptăţii, Cel Ce te-a făcut pe tine cer pururea mişcător şi cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, iubite, este propovăduit Hristos Cel Preamărit.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Puterea şi Dumnezeiasca vestire a cuvintelor tale, preafericite, la marginile lumii au ieşit şi Evanghelia ta cea mai presus de lume tot pământul a cuprins cu mărirea dogmelor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată zămislire şi naştere fără stricăciune numai tu ai arătat, rămânând Fecioară. Căci pe Dumnezeul tuturor L-ai zămislit, Preacurată, Care S-a făcut Om spre mântuirea şi izbăvirea credincioşilor.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul

Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit prin Dumnezeiasca poruncă; pe haldei arzând, iar pe credincioşi răcorind, pe cei ce cântau: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un fulger al luminii ai străbătut lumea, fericite, luminând cu strălucirea curăţiei, cu razele fecioriei şi cu dogmele dreptei credinţe, iubite al lui Hristos Dumnezeu.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trupul, sufletul şi mintea curăţindu-ţi, ai binevestit cereasca Evanghelie a lui Hristos şi cu îngerii împreună petrecător în ceruri fiind acum, cânţi: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Chip luminos te-ai făcut şi Dumnezeiesc prinos Bisericii Cereşti şi scaun Simţirii, locaş Înţelepciunii şi organ al cuvântării de Dumnezeu, cântând: prealăudaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cuvinte al lui Dumnezeu, pentru ca să pierzi blestemul cel dintâi şi osânda morţii cea de demult a strămoaşei, din Fecioara Născătoarea de Dumnezeu Te-ai născut, tuturor dăruind nemurirea cea nepieritoare.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, Întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu cea Prealăudată o mărim.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum nu prin chipuri, ci faţă către faţă, te-ai învrednicit a vedea Pârâul desfătării, Râul păcii şi Izvorul nemuririi, de care acum adăpându-te, te îndulceşti de Dumnezeire.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cerut-ai de la Hristos a lua scaun pământesc, iar El ţi-a dăruit ţie pieptul Său, pe care rezemându-te, de Dumnezeu Cuvântătorule, te-ai îmbogăţit cu tare şi neclintită stare a binelui, cel ce eşti podoaba Apostolilor.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Necredinţa înţelepciunii elineşti ai stins-o, înţelepte, vestind că la început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi cu adevărat Dumnezeu era Cuvântul, prin Care s-au făcut toate cele văzute şi cele nevăzute.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca un Luceafăr de dimineaţă te-ai aflat în noaptea vieţii cu razele fecioriei strălucind şi Răsăritul Soarelui dreptăţii Cel Înţelegător nouă arătându-ne, Maica lui Dumnezeu Preacinstită.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea...

Rezemându-te pe pieptul Înţelepciunii şi învăţându-te cunoştinţa Cuvântului, Dumnezeieşte ai tunat: la început era Cuvântul, bine scriind întâi naşterea Lui cea fără de început şi ai propovăduit tuturor Întruparea Cuvântului. Pentru aceasta şi cu limba, ca şi cu o mreajă vânând neamurile cu darul Duhului înveţi marginile, de Dumnezeu Cuvântătorule Apostole! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea...

Ca Una care ai Întrupat pe Cuvântul Cel Milostiv şi Îndurat, Stăpâna tuturor, miluieşte pe toţi cei ce aleargă la tine şi-i izbăveşte de ispite şi de boli, de toată răutatea şi de focul cel veşnic; ca să mărim cu mulţumire bogăţia îndurărilor tale celor multe şi mila cea nemăsurată şi să strigăm către tine întotdeauna: nu înceta a te ruga lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce laudă naşterea ta, Preacurată.

Canoanele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
21 Decembrie

Rugăciuni către sfinții zilei