Cântarea Cântărilor – Capitolul 2

Biblia ortodoxă

Cântarea Cântărilor – Capitolul 2

Capitole:12345678

1. Eu sunt narcisul din câmpie, sunt crinul de prin vâlcele.

2. Cum este crinul între spini, aşa este draga mea între fete.

3. Cum este mărul între copaci, aşa este dragul meu printre flăcăi. Să stau la umbra mărului îmi place, dulce este rodul lui în gura mea!

4. El m-a dus în casa de ospăţ, şi sus, drept steag, era iubirea.

5. Întăriţi-mă cu vin, cu mere răcoriţi-mă, că sunt bolnavă de iubire.

6. Stânga sa este sub cap la mine şi cu dreapta lui mă cuprinde.

7. Vă jur, fete din Ierusalim, pe cerboaice, pe gazelele din câmp, nu treziţi pe draga mea; până nu-i va fi ei voia!

8. Auzi glasul celui drag! Iată-l, vine săltând peste coline, trecând din munte-n munte.

9. Ca o gazelă e iubitul meu sau e ca un pui de cerb; iată-l la noi pe prispă, iată-l priveşte pe fereastră, printre gratii, iată-l, se uită.

10. Şi începe să-mi vorbească: Scoală, draga mea, şi vino!

11. Iarna a trecut, ploaia a încetat.

12. Flori pe câmp s-au arătat şi a sosit vremea cântării, în ţarină glas de turturea se aude.

13. Smochinii îşi dezvelesc mugurii şi florile de vie văzduhul parfumează. Scoală, draga mea, şi vino!

14. Porumbiţa mea, ce-n crăpături de stâncă, la loc prăpăstios te-ascunzi, arată-ţi faţa ta! Lasă-mă să-ţi aud glasul! Că glasul tău e dulce şi faţa ta plăcută.

15. Prindeţi vulpile, prindeţi puii lor, ele ne strică viile, că via noastră e acum în floare.

16. Iubitul meu este al meu şi eu sunt a lui. El printre crini îşi paşte mieii.

17. Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, vino, dragul meu, săltând ca o căprioară, ca un pui de cerb, peste munţii ce ne despart.

Capitole:12345678

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei