Cântarea Cântărilor – Capitolul 7
1. Întoarce-te, Sulamita! Întoarce-te, faţa să ţi-o privim! Ce priviţi la Sulamita, ca la hora din Mahanaim?
2. Cât de frumoase sunt, domniţă, picioarele tale în sandale! Rotundă-i coapsa ta, ca un colan, de meşter iscusit lucrat.
3. Sânul tău e cupă rotunjită, pururea de vin tămâios plină; trupul tău e snop de grâu, încins frumos cu crini din câmp.
4. Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, par doi pui gemeni ai unei gazele.
5. Gâtul tău e stâlp de fildeş; ochii tăi sunt parcă iezerele din Heşbon, de la poarta Bat-Rabim. Nasul tău este ca turnul din Liban ce priveşte spre Damasc.
6. Capul tău este măreţ cum e Carmelul, iar părul ţi-e de purpură; cu ale lui mândre şuviţe ţii un rege în robie.
7. Cât de frumoasă eşti şi atrăgătoare prin drăgălăşia ta, iubito!
8. Ca finicul eşti de zveltă şi sânii tăi par struguri atârnaţi în vie.
9. În finic eu m-aş sui – ziceam – şi de-ale lui crengi m-aş apuca, sânii tăi mi-ar fi drept struguri, suflul gurii tale, ca mirosul de mere.
10. Sărutarea ta mai dulce-ar fi ca vinul ce-ar curge din belşug spre-al tău iubit, ale lui buze-nflăcărate potolind.
11. Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu îl poartă.
12. Hai, iubitul meu, la câmp, hai la ţară să petrecem!
13. Mâine hai la vie să vedem dacă a dat viţa de vie, merii de-au înmugurit, de-s aproape de-nflorit. Şi acolo îţi voi da dezmierdările mele.
14. Mandragorele miresme varsă şi la noi acasă sunt multe fructe vechi şi noi pe care, iubitul meu, pentru tine le-am păstrat.
