Cântarea Cântărilor – Capitolul 4
1. Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, cât de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă ai, umbriți de negrele-ţi sprâncene, părul tău turmă de capre pare, ce din munţi, din Galaad coboară.
2. Dinţii tăi par turmă de oi tunse, ce ies din scăldătoare, făcând două şiruri strânse şi neavând nicio ştirbitură.
3. Cordeluţe purpurii sunt ale tale buze şi gura ta-i încântătoare. Două jumătăţi de rodii par obrajii tăi sub vălul tău cel străveziu.
4. Gâtul tău e turnul lui David, menit să fie casă de arme: mii de scuturi atârnă acolo, şi tot scuturi de viteji.
5. Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, doi iezi care pasc printre crini.
6. Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, voi veni la tine, colină de mirt, voi veni la tine, munte de tămâie.
7. Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, şi fără nicio pată.
8. Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degrabă coboară din Amana, din Senir şi din Hermon, din culcuşul leilor şi din munţii cu leoparzi!
9. Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta şi cu colanu-ţi de la sân.
10. Cât de dulce, când dezmierzi, eşti tu, sora mea, mireasă; şi mai dulce decât vinul este mângâierea ta. Şi mireasma ta plăcută este mai presus de orice mir.
11. Ale tale buze miere izvorăsc, iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta; mirosul îmbrăcămintei tale e mireasmă de Liban.
12. Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit.
13. Vlăstarele tale clădesc un paradis de rodii cu fructe dulci şi minunate, având pe margini arbuşti care revarsă miresme:
14. Nard, şofran şi scorţişoară, cu trestie mirositoare, cu felurime de copaci, ce tămâie lăcrimează, cu mirt şi cu aloe şi cu arbuşti mirositori.
15. În grădină-i o fântână, un izvor de apă vie şi pâraie din Liban.
16. Scoală, vânt de miazănoapte, vino, vânt de miazăzi, suflaţi prin grădina mea şi miresmele-i stârniţi; iar iubitul meu să vină, în grădina sa să intre şi din roadele ei scumpe să culeagă, să mănânce.
