Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) – Capitolul 25

Biblia ortodoxă

Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) – Capitolul 25

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051

1. Cu trei lucruri m-am împodobit şi m-am sculat frumoasă înaintea Domnului şi înaintea oamenilor:

2. Unirea fraţilor, dragostea între prieteni şi bărbatul cu femeia care se înţeleg bine unul cu altul.

3. Iar trei lucruri a urât sufletul meu şi foarte m-am scârbit de viaţa lor:

4. Săracul trufaş, bogatul mincinos şi bătrânul desfrânat şi lipsit de înţelepciune.

5. În tinereţile tale n-ai adunat, şi cum vei afla la bătrâneţile tale?

6. Cât de frumos lucru este cărunteţelor judecata şi celor bătrâni a cunoaşte sfatul.

7. Cât este de frumoasă la cei bătrâni înţelepciunea şi la cei mari înţelegerea şi sfatul!

8. Cununa bătrâneţilor este cunoaşterea multor lucruri şi mărirea lor, frica Domnului.

9. Nouă cugetări am fericit în inima mea şi a zecea o voi grăi cu limba.

10. Omul care are bucurie de fii şi care trăieşte şi vede căderea vrăjmaşilor.

11. Fericit este cel care locuieşte cu femeie înţelegătoare şi care cu limba n-a alunecat şi care n-a slujit celui mai puţin vrednic decât sine.

12. Fericit este cel care a aflat înţelepciunea şi cel care o grăieşte la urechile celor care o ascultă.

13. Cât de mare este cel care a aflat înţelepciunea? Că nu este altul mai mare decât cel care se teme de Domnul.

14. Frica Domnului toate le covârşeşte şi cel care o ţine pe ea, cui se va asemăna?

15. Nici o rană nu este ca rana inimii şi nici o răutate nu este ca răutatea femeii.

16. Nici o asuprire nu este ca asuprirea celor care te urăsc şi nici o izbândă nu este ca izbânda vrăjmaşilor.

17. Nu este cap mai înveninat decât capul şarpelui şi nu este mânie ca mânia vrăjmaşului.

18. Mai bine voiesc a locui cu leu şi cu balaur, decât a locui cu femeia cea rea.

19. Răutatea femeii îi schimonoseşte obrazul şi-i întunecă faţa ca un sac.

20. Bărbatul ei şade la masă în mijlocul vecinilor şi fără voia lui geme amar.

21. Orice răutate este mică pe lângă răutatea femeii; soarta păcătosului să cadă pese ea.

22. Cum este suişul nisipos sub picioarele bătrânului, aşa este femeia limbută pentru bărbatul liniştit.

23. Nu căuta la frumuseţea femeii şi nu o pofti pentru frumuseţea ei.

24. Sminteală, urâciune şi ruşine este când femeia hrăneşte pe bărbatul său.

25. Inimă înfrântă şi faţă tristă şi rană inimii este femeia rea.

26. Mâini leneşe şi genunchi slăbănogi este femeia rea, care nu-şi fericeşte bărbatul său.

27. De la femeie este începutul păcatului şi prin ea toţi murim.

28. Nu da apei loc să iasă, nici femeii rele putere asupra ta.

29. De nu umblă după mâna ta, de la trupul tău depărteaz-o.

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei