Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) – Capitolul 44

Biblia ortodoxă

Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) – Capitolul 44

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051

1. Să lăudăm pe bărbaţii cei vestiţi în neamul lor.

2. Multă mărire a făcut Domnul, slava Lui este din veci.

3. Stăpânind în regatele lor, şi fiind bărbaţi vestiţi în putere,

4. Ei erau plini de sfat în înţelegerea lor, vestiţi fiind în prorocii;

5. Povăţuitori ai poporului în sfaturi şi în înţelegerea ştiinţei.

6. Aveau înţelepte cuvinte întru învăţătura lor, cercând versurile cântăreţilor şi cântări scrise grăind,

7. Fiind bărbaţi bogaţi, dăruiţi cu putere şi având pace în locaşurile lor.

8. Toţi aceştia în neamurile lor s-au mărit şi în zilele lor au fost de laudă.

9. Sunt dintre ei unii care au lăsat nume, ca să se vestească laudele lor.

10. Şi sunt alţii care nu au pomenire şi au pierit ca şi cum n-ar fi fost, şi s-au născut ca şi cum nu s-ar fi născut ei şi fiii lor după ei.

11. Ci numai aceştia sunt bărbaţii milei, ale căror dreptăţi nu s-au uitat.

12. Cu sămânţa lor va rămâne bună moştenirea urmaşilor, în aşezăminte de lege a stat sămânţa lor, şi fiii lor în locul lor.

13. Până în veac va rămâne sămânţa lor şi mărirea lor nu va pieri.

14. Trupul lor cu pace s-a îngropat, şi numele lor trăieşte între neamuri.

15. Înţelepciunea lor o povestesc popoarele şi lauda lor o vesteşte adunarea.

16. Enoh, bine-plăcut Domnului fiind, s-a mutat cu trupul şi este pildă de pocăinţă neamurilor.

17. Noe s-a aflat desăvârşit şi drept în vremea mâniei Domnului şi a ajuns să fie împăcarea neamului omenesc.

18. Pentru aceea a rămas rămăşiţă pe pământ, când s-a făcut potopul.

19. Legătură veşnică cu el s-a aşezat, ca să nu se mai piardă de potop tot trupul.

20. Avraam a fost mare părinte al multor neamuri şi nu s-a aflat altul asemenea lui întru mărire,

21. Ca unul care a păzit legea Celui Preaînalt şi a făcut legătură cu El;

22. Şi în trupul său a pus legătură şi în ispită s-a aflat credincios.

23. Pentru aceea cu jurământ a statornicit Dumnezeu că întru sămânţa lui va binecuvânta neamurile, şi va înmulţi-o ca ţărâna pământului, şi ca stelele va înălţa sămânţa lui,

24. Ca să le dea lor moştenire de la mare până la mare şi de la râu până la marginea pământului.

25. De asemenea şi întru Isaac a întărit acestea, pentru Avraam, tatăl lui.

26. Binecuvântarea tuturor oamenilor şi aşezământul de lege a odihnit pe capul lui Iacov.

27. Cunoscutu-l-a pe el întru binecuvântările sale şi i-a dat lui moştenire.

28. Şi a osebit părţile lui; în douăsprezece neamuri le-a împărţit.

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei