Cartea Rut – Capitolul 3
1. După aceea a zis către ea Noemina, soacra sa: «Fiica mea, n-ar fi bine oare să-ţi cauţi un adăpost, ca să-ţi fie bine?
2. Iată Booz, cu ale cărui slujnice ai fost, îmi este rudă şi iată el în noaptea aceasta treieră orzul la arie.
3. Spală-te şi te unge, îmbracă-ţi hainele tale cele bune şi du-te la arie, dar nu te arăta lui până nu va fi isprăvit de mâncat şi de băut.
4. Iar după ce se va culca să doarmă, află locul unde este culcat şi fă-ţi loc la picioarele lui şi te culcă, şi el îţi va spune ce să faci».
5. Atunci Rut a zis: «Voi face tot ce mi-ai grăit».
6. Ducându-se deci la arie, a făcut toate cum îi poruncise soacra sa.
7. Iar Booz a mâncat, a băut, s-a veselit inima lui şi s-a dus de s-a culcat lângă un stog. Iar ea a venit încetişor, şi-a făcut loc la picioarele lui şi s-a culcat acolo.
8. Pe la miezul nopţii însă a tresărit el şi s-a ridicat; şi iată la picioarele lui o femeie culcată.
9. Şi a zis Booz către ea: «Cine eşti tu?». Iar ea a zis: «Eu sunt Rut, roaba ta. Întinde-ţi aripa ta peste roaba ta, că îmi eşti rudă!».
10. Zis-a Booz: «Binecuvântată eşti tu de Domnul Dumnezeu, fiica mea! Această de pe urmă faptă bună a ta este încă şi mai frumoasă decât celelalte, căci nu te-ai dus să cauţi oameni tineri, săraci sau bogaţi.
11. Deci, fiica mea, nu te teme, îţi voi face tot ce ai zis, căci în toate părţile poporului meu se ştie că eşti femeie vrednică.
12. Adevărat e că îţi sunt rudă, dar mai ai o rudă încă şi mai aproape decât mine.
13. Rămâi noaptea aceasta aici şi mâine, de va vrea acela să te răscumpere, bine, să te răscumpere; iar de nu va vrea să te răscumpere el, te voi răscumpăra eu; viu este Domnul! Dormi aici până mâine!».
14. Şi a dormit ea la picioarele lui până dimineaţa. Apoi s-a sculat înainte de a se fi putut ea cunoaşte unul pe altul. Şi a zis Booz: «Să nu se ştie că a venit femeia la arie!».
15. Iar către ea a zis: «Dezbracă-ţi haina ta cea de deasupra şi ţine-o». Şi ea a ţinut-o, iar el i-a măsurat şase măsuri de orz şi i le-a pus pe umăr şi s-a dus în cetate.
16. Atunci a venit Rut la soacra sa şi i-a zis: «Ce e, fiica mea?». Şi ea i-a povestit tot ce i-a făcut omul acela şi a zis:
17. «Aceste şase măsuri de orz mi le-a dat el, zicându-mi: «Să nu te duci la soacra ta cu mâinile goale!».
18. Iar soacra a zis: «Ai răbdare fiica mea, până vei afla cum se va isprăvi lucrul acesta; căci omul acela nu se va linişti până nu va isprăvi chiar astăzi lucrul acesta».