Cartea a treia a Macabeilor – Capitolul 3
1. Înţelegând acestea necredinciosul, atât s-a mâniat, încât s-a înfuriat nu numai pe Iudeii care locuiau în Alexandria, ci şi celor din ţară se împotrivea cu mai multă străşnicie şi a poruncit ca degrabă să-i strângă pe toţi la un loc şi cu moarte grea să-i omoare.
2. Şi acestea gătindu-se, veste rea asupra Iudeilor s-a vestit la oamenii cei poftitori de rău, cărora li se da prilej a-şi împlini voia, oprindu-i de la legile lor.
3. Iar Iudeii în tot timpul păstrau dragoste şi credinţă regilor şi fiindcă ei se temeau de Dumnezeu şi umblau în legea Lui, se osebeau prin mâncărurile lor şi pentru aceasta erau urâţi de unii, dar pentru că cinsteau pe Dumnezeu cu faptele cele bune ale lucrurilor celor drepte, împodobindu-şi petrecerea lor, tuturor oamenilor erau plăcuţi.
4. Buna vieţuire a neamului iudeu care la toţi era vestită, acei străini de neam nici într-un chip nu au socotit-o; iar osebirea închinăciunii şi a mâncărurilor o vesteau, zicând că nici de rege, nici de puteri nu ascultă oamenii aceştia, ci sunt răi la inimă şi foarte împotrivitori lucrurilor şi mare defăimare au aţâţat.
5. Iar Elinii din cetate, nefiind cu nimic nedreptăţiţi de Iudei, văzând acea gâlceavă neaşteptată şi năvălire fără de veste asupra oamenilor acestora şi alergături împreună neostenite făcându-se, a le ajuta nu puteau, că era porunca domnească.
6. Ci se rugau şi cu greu sufereau gândind că se vor schimba acestea, deoarece un popor atât de numeros nu putea fi lăsat fără ajutor, întrucât el nu săvârşise nimic rău.
7. Iar unii vecini şi prieteni şi neguţători grăiau pe ascuns unii cu alţii, făgăduindu-le că le vor fi credincioşi şi cu toţi dimpreună îi vor apăra şi bucuroşi vor veni să le ajute.
8. Iar Ptolomeu, pentru că îi mergea bine acum, semeţindu-se şi necăutând la puterea prea mare a lui Dumnezeu, ci gândind că pururea acelaşi plan va rămâne, a scris asupra lor cartea aceasta:
9. «Regele Ptolomeu Filopator, povăţuitorului de oştire şi ostaşilor celor care sunt în Egipt şi în orice loc, bucurie şi sănătate; şi eu sunt sănătos şi treburile noastre merg bine.
10. Oştirea noastră cea trimisă în Asia, de care ştiţi şi voi, cu ajutorul zeilor şi cu vitejia noastră, foarte bună izbândă a avut; drept aceea am socotit ca nu cu sila armelor, ci cu blândeţe şi cu multă iubire de oameni să câştigăm neamurile care locuiesc în Cele-Siria şi în Fenicia şi bine să le fac cu bucurie.
11. Şi capiştilor celor de prin cetăţi împărţindu-le venituri multe, mers-am şi la Ierusalim, suindu-ne să cinstim templul celor necredincioşi, care niciodată nu încetează de la nebunie.
12. Iar ei cu cuvântul au primit venirea noastră, însă cu fapta au lucrat vicleneşte, căci vrând noi să intrăm în templul lor şi cu cuviincioase şi frumoase daruri să-l cinstim, ei semeţindu-se ca şi mai demult, ne-au oprit a intra; iar noi am rămas de bună socotinţa noastră.
13. Şi ei n-au simţit puterea noastră cu care noi ne arătăm către toţi oamenii, călăuziţi fiind de iubirea faţă de oameni, ci gândul lor cel rău pe care îl au pentru noi l-au arătat aievea, ca acei care numai ei singuri se împotrivesc regilor şi binefăcătorilor lor şi nimic ce este adevărat nu vor să sufere.
14. Şi noi, nepotrivindu-ne nebuniei lor şi întorcându-ne cu biruinţă în Egipt, am arătat dragoste tuturor neamurilor şi am făcut ceea ce se cuvenea să facem.
15. Pentru acestea nimănui din cei care sunt de un neam cu ei n-am ţinut vrăjmăşie şi pentru ajutorul ce ne-au dat şi pentru cele ce le-am încredinţat lor de la început şi de care ei au avut grijă, ca să le schimbăm starea lor de până acum, am voit cetăţeniei Alexandrinilor să-i învrednicim şi părtaşi preoţilor celor de-a pururea să-i facem.
16. Iar ei, împotrivire luând şi, cu răutatea cea împreună cu ei născută, lepădând binele şi pururea la rău abătându-se, nu numai că s-au întors de la cea nepreţuită cetăţenie, ci încă şi de la cei puţini dintre ei care se află spre noi cu bunăvoinţă se întorc şi cu cuvântul şi cu tăcerea pururea mărturisesc ura lor, pândind neîncetat ca noi, din pricina vieţuirii lor ticăloase, să călcăm rânduielile date.
17. Pentru aceea şi cu semne bine adeverindu-ni-se, că aceştia în tot chipul au gând rău spre noi, şi mai înainte socotind, ca nu cumva mai pe urmă, tulburare fără de veste făcându-se, pe aceşti necredincioşi tainici vânzători şi barbari, să-i avem vrăjmaşi,
18. Am poruncit, ca îndată ce va sosi la voi scrisoarea aceasta, pe cei însemnaţi în ea, împreună cu femeile şi cu pruncii, ocărâţi-i şi-i jefuiţi şi într-aceeaşi zi să-i trimiteţi la noi, de pretutindeni, cu legături de fier legaţi, ca, precum se cuvine celor răi, cu moarte nemiloasă şi de ocară să piară.
19. Că după ce se vor pedepsi toţi aceştia, am socotit că de aici înainte lucrurile noastre se vor temeinici întru bunăstare şi mai bună rânduială.
20. Iar oricine va ascunde pe vreun Iudeu, ori bătrân, ori tânăr, ori prunc la sânul mamei, cu groaznice chinuri se va chinui cu toată casa.
21. Şi cine va spune pe cel care va ascunde, acela va lua averea celui care va cădea sub vină şi din argintul domnesc două mii de drahme şi cu slobozenie se va încununa.
22. Iar tot locul unde se va afla ascuns Iudeu, pustiit şi ars de foc să se facă, încât la toată firea cea pieritoare fără de treabă să se socotească în toată vremea». Aşa a fost scrisă cartea.
