Pronia dumnezeiască nu lasă niciodată Biserica Ortodoxă fără darurile care să-i zidească fiii în credință, pentru că este o Biserică vie, plină de Duhul Sfânt. Atunci când lasă vremuri de încercare, pentru ca să se învedereze credința și cei credincioși, Dumnezeu dăruiește și păstori pe măsură pentru ca să îndrume cum se cuvine turma cea cuvântătoare, ferind-o de prăpastia necredinței. Păstori buni care ajung să fie pentru oile cuvântătoare semne, modele și întărire.

Părintele Paisie a fost un astfel de păstor în care Duhul Sfânt a așezat din belșug talanții darurilor Sale. A fost asemenea unui pom așezat de astă dată nu în mijlocul raiului, ci în mijlocul unei lumi zbuciumate, așezat nu pentru a fi ocolit, ci folosit, pentru ca oricine gustă din roadele sale să nu piară, ci să sporească în credința mântuitoare spre viață veșnică. Un pom viu, care a stat la îndemâna tuturor celor care doreau să se înfrupte din dragostea și harul lui. Fără economie, fără răgaz, Părintele Paisie s-a dăruit aproapelui până la capăt, total.

Cine n-a gustat din darurile Părintelui Paisie și nu și-a săturat duhul? Cine a venit și a bătut pentru milostenie la poarta sufletului său și a plecat nemiluit? Cine a venit cu credință să primească tămăduirea și a rămas nemângâiat?

Cu darul credinței a întărit la vreme de cumpănă credința în țara întreagă, o țară guvernată de conducători atei.

Cu darul răbdării a îndurat și primit toate încercările ca pe niște povețe primite de la Dumnezeu pentru desăvârșirea sa.

Cu darul vindecării trupului a miluit neputincioșii trupește pentru ca sufletește să se tămăduiască.

Cu darul duhovniciei sfinte a deschis multor păcătoși porțile raiului, spărgând lanțul păcatului.

Cu darul smereniei a înfrânt oștirile vrăjmașilor, fugind de slava deșartă, a arătat cât de scumpă este pentru mântuire atât chilia din obște, cât și retragerea în pustie!

Cu darul rugăciunii i-a purtat cu sine pe toți uceniii și lumea întreagă, i-a purtat cu sine și în adâncul pustiei, dar și acum în cer.

Cu darul lacrimilor a plâns pentru cei care nu-și plângeau păcatele și mulți s-au pocăit mai apoi.

Cu darul înțelepciunii și astăzi ne povățuiește (cu puținele cuvinte transmise ca moștenire sfântă de cei care le-au cules) să învățăm îndreptarea.

Cu darul fecioriei a născut monahi și monahii.

Cu darul înainte-vederii a deschis la lumina credinței ochii multor orbi sufletești.

Cu darul ascultării s-a făcut ascultat în rugăciune de Dumnezeu.

Cu darul iubirii de Dumnezeu și aproapele și-a împlinit menirea de slujitor sfințit al Bisericii.

Duhul Sfânt a făcut ca Părintele Paisie Duhovnicul să fie cu adevărat purtător de daruri sfinte care au zidit Biserica, ca un adevărat sfânt.

Chipul darurilor Duhului Sfânt, sau al harurilor, chipul harismatic al Cuviosului Paisie Duhovnicul strălucește nestins de plecarea sa – însăși pomenirea lui de acum e un dar al Părintelui pentru noi – pomenirea ca dar al celui pomenit pentru rugătorul pomenitor.

(Părintele Paisie Olaru, povățuitor spre poarta Raiului, în memoriam, Editura Trinitas, 2005, pp. 244-245)