îndumnezeire

Nu este suficient să dobândim harul, ci trebuie să lucrăm cu acesta

Este o putere dumnezeiască, pe care noi o primim prin Botez, o primim prin Sfânta Împărtășanie, dar nu lucrează fără noi!

Prin ce este omul superior tuturor creaturilor?

El este creat cu sfatul Preasfintei Treimi, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Deci omul are puterea să devină fiu al lui Dumnezeu, să crească în fapte bune, să se îndumnezeiască.

Pocăința sinceră atrage harul, care este întâlnire personală a omului cu Dumnezeu

Harul dumnezeiesc nu este magie, nici yoga, nici vreun alt fel de senzualism sau fantezism, ci este descoperire dumnezeiască și sălășluire și întâlnire personală a omului cu Dumnezeu.

Să urmăm mereu calea pe care Dumnezeu ne-o propune!

Știți că termenul grecesc pentru munca aceasta pe care Adam și Eva o depuneau în Rai este liturgheos? Ei liturghiseau. Primii liturgiști și liturghisitori sunt Adam și Eva.

Mediocritatea începe când se termină Raiul

Eva cade sub ispita îndumnezeirii facile. Cade pradă îndumnezeirii prin mediocritate. Refuză să urmeze planul lui Dumnezeu și se adaptează planului diavolului. Eva acceptă să încerce să se mântuiască mai ușor decât i-a propus Dumnezeu, cu un exercițiu mai simplu decât cel propus de Dumnezeu.

Să fim blânzi și smeriți cu inima!

Când un om reușește să iubească, în adevăratul înțeles al cuvântului, se îndumnezeiește, devine asemenea cu Dumnezeu. Dumnezeu l‑a creat pe om și întregul univers din iubire.

„Fiecare atingere a lui Dumnezeu de inima noastră înseamnă în acelaşi timp curăţire, luminare şi îndumnezeire”

Fiecare atingere a lui Dumnezeu de inima noastră înseamnă în acelaşi timp curăţire, luminare şi îndumnezeire, iar aceste daruri le putem primi în chip deplin chiar de la începutul vieţii noastre întru El. 

Esența vieții omului care-și dorește mântuirea – rugăciunea și faptele dragostei

Dacă orice cap este spre durere și orice inimă spre întristare, atunci nu există nimeni fără peripeții și fără nevoi. Dincolo de faptele dragostei pe care ni le impune mântuirea, alt mijloc de mântuire în afară de rugăciune nu se află. „Cheamă-mă în ziua necazului tău și te voi izbăvi și Mă vei slăvi”, zice Domnul. 

„Prin Sfânta Împărtășanie, omul îşi despovărează conştiinţa de păcate, de frica de rob, păstrând doar sfiala de fiu”

„Sfânta Împărtăşanie este o mare sărbătoare, care ridică această zi peste toate celelalte de peste an.”

Călugăria ‒ lepădarea omului vechi și lupta pentru dobândirea desăvârșirii și îndumnezeirii

Monahul nu înțelege pocăința în cadrele strâmte numai ale încetării faptelor rele, ci o înțelege ca pe o completă omorâre a răului, până la nivelul simplei gândiri, îndârjindu-se, ca să spunem așa, să șteargă din memoria lui și simpla amintire a răului. O premisă absolut necesară este depărtarea de viața cea „împotriva firii”, unde aparține întregul „om vechi”, pe care se sârguiește cu toată strădania să-l tăgăduiască și astfel să urce la o nouă viață pe care ne-o indică Domnul în dumnezeieștile Lui porunci. Iubitor de osteneală, neagonisitor, blând, tăcut, smerit, ascultător, feciorelnic. În special, ultimele două caracterizează însușirile monahale de căpătâi. Credincios povețelor călăuzei lui duhovnicești, se luptă neobosit „să nu-i lipsească nimic” din sfintele virtuți.

Pagini