îndumnezeire

„Fiecare atingere a lui Dumnezeu de inima noastră înseamnă în acelaşi timp curăţire, luminare şi îndumnezeire”

Fiecare atingere a lui Dumnezeu de inima noastră înseamnă în acelaşi timp curăţire, luminare şi îndumnezeire, iar aceste daruri le putem primi în chip deplin chiar de la începutul vieţii noastre întru El. 

Esența vieții omului care-și dorește mântuirea – rugăciunea și faptele dragostei

Dacă orice cap este spre durere și orice inimă spre întristare, atunci nu există nimeni fără peripeții și fără nevoi. Dincolo de faptele dragostei pe care ni le impune mântuirea, alt mijloc de mântuire în afară de rugăciune nu se află. „Cheamă-mă în ziua necazului tău și te voi izbăvi și Mă vei slăvi”, zice Domnul. 

„Prin Sfânta Împărtășanie, omul îşi despovărează conştiinţa de păcate, de frica de rob, păstrând doar sfiala de fiu”

„Sfânta Împărtăşanie este o mare sărbătoare, care ridică această zi peste toate celelalte de peste an.”

Călugăria ‒ lepădarea omului vechi și lupta pentru dobândirea desăvârșirii și îndumnezeirii

Monahul nu înțelege pocăința în cadrele strâmte numai ale încetării faptelor rele, ci o înțelege ca pe o completă omorâre a răului, până la nivelul simplei gândiri, îndârjindu-se, ca să spunem așa, să șteargă din memoria lui și simpla amintire a răului. O premisă absolut necesară este depărtarea de viața cea „împotriva firii”, unde aparține întregul „om vechi”, pe care se sârguiește cu toată strădania să-l tăgăduiască și astfel să urce la o nouă viață pe care ne-o indică Domnul în dumnezeieștile Lui porunci. Iubitor de osteneală, neagonisitor, blând, tăcut, smerit, ascultător, feciorelnic. În special, ultimele două caracterizează însușirile monahale de căpătâi. Credincios povețelor călăuzei lui duhovnicești, se luptă neobosit „să nu-i lipsească nimic” din sfintele virtuți.

Să trudim pentru Dumnezeu, și Dumnezeu va trudi pentru noi

Prin purtările şi prin strădaniile noastre, să transformăm meschinăria în mărinimie, neîncrederea în voioşie; nepăsarea în bunătate samarineană; făţărnicia şi legalismul în dragoste şi flacără; cârciuma în castel şi bordeiul în salon.

De ce au creștinii mare evlavie la Maica Domnului?

Nici îngerii, nici oamenii n-o vor putea ajunge în sfinţenie pe Maica Domnului. Oare v-ați întrebat vreodată de ce toţi călugării şi călugăriţele, şi chiar creştinii, pare că au mai mare evlavie faţă de Maica Domnului, decât faţă de Iisus?

Bucuria mea nu stă în ceea ce-mi fac cei din jur, ci în darul lui Dumnezeu

Ca să mă învrednicesc de aceasta, trebuie să mă deschid Lui, să-L las să lucreze El în mine. Sfântul Apostol Pavel zice să ne cercetăm dacă suntem vrednici. Ce-i această vrednicie? Este lepădarea de neputinţa noastră şi cerinţa de a ne învrednici de El.

Când omul dobândeşte harul lui Dumnezeu, atunci şi trupul se preschimbă

Chiar şi la moarte, sufletul „în chip silnic se desparte din legătura sa”. Iar despărţirea are loc „prin voia dumnezeiască". 

Cum putem păstra bucuria firească a vieții în Hristos?

Oare nu mai putem avea bucurie, pace sau liniște? Din fericire pentru noi toți, iubiți frați și surori, a fost, este și va fi de-a pururi bucurie în Hristos, a fost, este și va fi de-a pururi pacea în Hristos, a fost, este și va fi de-a pururi liniște în Hristos și trebuie să-I mulțumim Mântuitorului Hristos veșnic, neîncetat pentru aceasta. Dacă bucuria firescului este tot mai persecutată, atunci avem nevoie de harul lui Hristos pentru a ne conecta la o realitate supremă și ultimă: îndumnezeirea.

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi i-a vizitat pe românii din orașul norvegian Ålesund

Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, a continuat, în aceste zile, vizita misionară în comunitățile de români din Norvegia, dincolo de Cercul Polar, unde a spovedit și împărtășit credincioșii prezenți la Liturghiile slujite, a săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru bolnavi și a binecuvântat și cercetat duhovnicește familiile de români și copilașii lor.

Pagini