Laura Enache

Numai prin bunătate ne putem regăsi fericirea

Viața virtuoasă nu este o ispravă exterioară, ci mai curând este manifestarea relației noastre naturale și lăuntrice cu Binele absolut, adică cu Dumnezeu.

Gheron Iosif Vatopedinul: Comuniunea cu Dumnezeu, nepătimirea și îndumnezeirea noastră

Această însușire a comuniunii cu Dumnezeu, ca fiind cuvenită lui Dumnezeu, și care are loc prin harul lui Dumnezeu, nu este sporadică, ci permanentă și temeinică și astfel, nu există granițe ale schimbării sau ale întreruperii, după conștiință, a vieții în Hristos.

„Este cu neputință să trăiască cineva o viață în Hristos, fără o relație personală cu harul dumnezeiesc” – Gheron Iosif Vatopedinul

Dumnezeu nu a legiuit oamenilor o lege morală depășită pentru a fi El liderul vieții lor. Dimpotrivă, prin modelul ascultării practice în ordinea morală a legii, readuce în echilibru credința cea dintâi zguduită și prin urmare, readuce supunerea și ascultarea de preaiubitul Dumnezeu și Tatăl.

Gheron Iosif Vatopedinul, despre calea spre libertatea duhovnicească

În domeniul practic al credinței noastre în Dumnezeu, ne supunem poruncilor și îndatoririlor și răspundem după datoria noastră și astfel ne arătăm credința noastră ca fiind temeinică. Toate aceste îndatoriri, pe care le lucrăm cu grijă, chiar dacă nu sunt scopul în sine, totuși necesită o aplicare pricepută ca să se desăvârșească și să împlinească rațiunea pentru care au fost date.

Gheron Iosif Vatopedinul: Dragostea și ascultarea țin aprinsă candela conștiinței

Pentru aceasta ne-am făcut monahi ca fără împrăștiere și fără grijă să ne ocupăm cu omul lăuntric, acolo unde începe și se sfârșește curățirea inimii și, așa cum știm, cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu.

Gheron Iosif Vatopedinul – Cuvânt despre războiul duhovnicesc

Diavolul care a căzut și a fost aruncat afară, neavând loc înăuntru și în jur, luptă de departe, trimițând gândurile ca pe niște săgeți, ceea ce în limbaj duhovnicesc se numește atac, momeală. Acesta este singurul mod în care diavolul poate să se apropie și să-l influențeze pe om, aducându-i aminte imagini și fapte din trecut.

Smerenia – cuprinzătoare iubire de osteneală și sprijin celorlalte virtuți

Prin simțirea nimicniciei omenești – de vreme ce, potrivit Domnului, fără El nu putem face nimic – și prin recunoașterea Hristo-asemănării noastre prin har, de care asemănare suntem învredniciți făptuind și cugetând smerit, să nu înceteze nimeni să cerceteze, să se roage și să făptuiască cele care conduc la o ușoară mântuire sau, mai degrabă, la această mântuire în dar, fiindcă nu va fi departe de el fericitul și preadulcele glas al Domnului nostru.

Smerenia – harismă a Duhului Sfânt

Se întreabă cineva: „Cum să devin smerit?” Și răspundem: „Să descoperi smerenia ta, unde te afli – acea smerenie în care diavolul și păcatul și alte felurite pricini te-au făcut să decazi. După această simțire, să te pocăiești și plângând pentru ele, să ajungi la smerenia duhovnicească pe care ți-o va dărui Dumnezeu”.

Gheron Iosif Vatopedinul – despre trăsăturile duhovnicești ale omului smerit

Tainicul acoperământ al harului care îl însoțește, insuflă teamă și respect celor de față și schimbă odată cu afirmațiile și sentimentele lor. Cei care mai înainte erau învinuitori se schimbă în slujitori. Dar și firea necuvântătoare, atât cea simțitoare, cât și cea nesimțitoare, își schimbă asprimea și sălbăticia ei în prezența celui smerit.

Atunci când ascultarea trece în sfera dragostei, transformă pentru totdeauna substanța vieții. – Gheron Iosif Vatopedinul

Sfinții Părinți stăruie și accentuează că adevărații ascultători sunt moștenitorii făgăduinței harismelor Sfântului Duh, care este Acel Alt Mângâietor care rămâne cu ei în veac. Ascultării martirice îi urmează discernământul. Discernământului îi urmează cunoștința duhovnicească și acesteia îi urmează libertatea cea în Hristos.

Pagini