Părintele Arsenie Spileotul (cel din peșteră) (1)

 

În ciuda lipsei harului scriitoricesc, am cedat presiunilor succesive ale sufletului meu pentru a purcede la prezentarea acestui chip pe nedrept uitat al Athonului; cred că voi dobândi înțelegere și bunăvoință din partea cititorilor mei. Conviețuirea mea cu el pentru destui ani, la început la Nea Schiti, iar mai apoi la Chilia Bourazeri și în continuare, la Sfânta Mănăstire Dionisiou, de când a schimbat corturile cele pământești cu cele cerești, mi-a creat datoria, până acum neachitată, să nu ascund „sub obroc” această figură ascetică aparte, care nu este cu nimic mai prejos decât gheronda lui, părintele Iosif, cel mai încercat în virtute și împreună-nevoitor cu el.

Introducere

Când am venit pentru prima oară în Sfântul Munte în 1964, după câteva mici pelerinaje la Sfintele Mănăstiri și schituri ale Sfântului Munte, în final, mi-am încheiat periplul la Nea Schiti. Acolo am întâlnit bătrânei cuvioși care mi-au lăsat o impresie specială. Unul dintre ei era mereu zâmbitor, politicos, comunicativ, povățuitor. Zicea în continuu și cu glas tare rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. La mici intervale repeta uneori fraza de mulțumire: „Slavă Ție Dumnezeule, slavă Ție. Afabilitatea lui mi-a înlesnit familiarizarea cu el. Am aflat astfel de la el că este ucenic, dar și frate după trup al marelui isihast al zilelor noastre Gheronda Iosif Spileotul. Acesta era monahul Athanasie.

Acolo la Nea Schiti se nevoia și un ieromonah și duhovnic al părinților. Acesta avea să devină mai târziu și pentru mine călăuză duhovnicească și gheronda. Auzind despre virtuțile lui și, mai înainte de toate, despre nevoința lui în rugăciunea minții, l-am vizitat și eu cu nădejdea că voi avea ceva folositor de câștigat din relația cu el și din conversația cu el. Pe atunci locuia la Coliba Cinstitului Înainte Mergător. M-am mărturisit la el și am ascultat sfaturile și îndemnurile lui înțelepte pentru viața în Hristos. Sufletul meu înseta de apă curată. Dorea să cunoască, nu numai din cuvinte, ci din trăire frumusețea experienței monahale ortodoxe. Această frumusețe, care este împodobită asemenea unui colier cu felurite virtuți, am întâlnit-o în simplitatea acestui gheronda. Acesta era părintele Haralamb.

De la el am aflat și despre gheronda Arsenie, care atunci locuia în aceeași Nea Schiti chiar vizavi de coliba lui. Apropiindu-mă de acest bătrân, am fost impresionat de de fericita lui simplitate. Am aflat despre el că a fost pentru cincizeci de ani aproape împreună-nevoitor cu marele isihast al zilelor noastre, Gheronda Iosif.

În ultimii ani în ciuda feluritelor și meșteșugitelor influențe ale duhului lumesc în viața noastră, a tuturor, se obervă o reînviere duhovnicească odată cu editarea cărților de Chipuri ascetice ale Athonului și ale altor centre ale creștinătății. Este cunoscut faptul că frăția monahală „Mângâietorul” care se află pe muntele Oropo al Atticii a purces la redactarea și publicarea cărților respective. De asemenea, Gheronda Iosif Vatopedinul a creionat cu condeiul lui literar chipuri ascetice ale Athosului printre care un loc aparte îl deține Gheronda Iosif Spileotul. În aceste cărți publicate referințele sunt puține în ceea ce privește chipul ascetic și cuvios al părintelui Arsenie.

În ciuda lipsei harului scriitoricesc, am cedat presiunilor succesive ale sufletului meu pentru a purcede la prezentarea acestui chip pe nedrept uitat al Athonului; cred că voi dobândi înțelegere și bunăvoință din partea cititorilor mei. Conviețuirea mea cu el pentru destui ani, la început la Nea Schiti, iar mai apoi la Chilia Bourazeri și în continuare, la Sfânta Mănăstire Dionisiou, de când a schimbat corturile cele pământești cu cele cerești, mi-a creat datoria, până acum neachitată, să nu ascund „sub obroc” această figură ascetică aparte, care nu este cu nimic mai prejos decât gheronda lui, părintele Iosif, cel mai încercat în virtute și împreună-nevoitor cu el.

Monahul Iosif Dionisiatul

De la același autor

Ultimele din categorie