Mănăstirea Sihăstria Putnei – Suceava
Mănăstirea Sihăstria Putnei – Suceava
Începuturile Sihăstriei Putnei urcă în istorie până la mijlocul veacului al XV-lea. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Sihăstria Putnei cunoaşte o înflorire deosebita în timpul egumenului Sila (1753-1781), când se ridică o biserică din piatră, cu hramul Bunavestire, sfinţită în 1758. După ocuparea nordului Moldovei de către Imperiul Habsburgic (1775), Sihăstria Putnei avea să fie desfiinţată. La 24 aprilie 1990, s-a început rezidirea mănăstirii. Atunci s-au descoperit printre dărâmături şi osemintele galbene şi frumos mirositoare ale celor trei cuvioşi: Sila, Natan și Paisie.
- La început a fost o cărare șerpuind pe lângă un pârâu, care, lăsând în urmă pădurea deasă, se deschidea într-o poiană largă și luminoasă. Aici și-a durat chilie primul monah al Sihăstriei. Urmându-i pilda, și alți părinți iubitori de rugăciune, tăcere și mai multă liniște, au ales a trăi în acest loc. În poiana care de atunci și până astăzi a rămas cu același nume: Poiana Sihăstriei.
Contact
📍Adresă: Mănăstirea Sihăstria Putnei, 727455, loc. Putna, jud. Suceava
📞Telefon: 0768 811 387
🌐Site: https://www.sihastriaputnei.ro/
📧E-mail: sihastriaputnei@gmail.com
Calendar ortodox15 Septembrie
Rugăciuni zilnice
- Rugăciunile dimineții
- Rugăciunile serii
- Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
- Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
- Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului
- Rugăciune la începerea lucrului
- Psaltirea
- Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
- Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
- Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
- Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
- Rugăciunea de fiecare zi a Sfinților Stareți de la Optina
Rugăciuni către sfinții zilei
- Acatistul Sfântului Mare Mucenic Nichita Romanul
- Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului
- Acatistul Sfântului Ierarh Visarion Arhiepiscopul Larisei
- Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Nichita Romanul
- Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei (1)
- Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei (2)
- Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului (1)
- Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului (2)
- Troparul Sfântului Mare Mucenic Nichita Romanul
- Troparul Sfântului Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei
- Troparul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului
- Condacul Sfântului Mare Mucenic Nichita Romanul
- Condacul Sfântului Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei
- Condacul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului
- (Video) Troparul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului
- (Video) Troparul Sfântului Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei
- (Video) Troparul Sfântului Mare Mucenic Nichita Romanul
Rugăciuni și acatiste
- Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
- Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat”
- Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
- Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
- Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
- Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
- Acatistul Sfântului Ioan Rusul
- Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
- Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
- Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească
Locuri de pelerinaj
(Foto) Catedrala Mitropolitană din Timișoara
Catedrala Mitropolitană din Timișoara(Foto) Pași de pelerin la biserica „Sfântul Visarion” din București
Deosebită atât prin arhitectura ei, cât și prin istoria sa impresionantă, Biserica „SfântulBiserica „Sfântul Visarion” din București
În apropiere de Piaţa Romană din Bucureşti, pe o străduţă lăturalnică, se află Biserica „Sfântul
