Mănăstirea Frăsinei

Cuviosul Pavel Sihastrul, duhovnicul Sfintei Teodora de la Sihla

Râvnind vieţii marilor părinţi, Ieroschimonahul Pavel s-a retras şi el la pustie, în pădurile seculare dintre Sihla şi Râpa lui Coroi. Aici este un loc tăinuit şi binecuvântat de Dumnezeu, unde s-au nevoit cei mai mari sihaştri din Munţii Sihlei. Şi nimeni, afară de cei aleşi şi iubiţi de Duhul Sfânt, nu putea să vadă pe aceşti cuvioşi, nici să le descopere bordeiele lor.

Amintiri ale Arhimandritului Gherontie Ghenoiu despre înaintașii săi cu viață sfântă

Pentru că nu intră femei în Mănăstirea Frăsinei, călugării au un mare folos duhovnicesc, căci sunt scutiţi de multe primejdii şi ispite ale desfrânării. Alt folos mare este liniştea duhovnicească ce domneşte în mănăstire, înstrăinarea de lume şi cugetarea la cele dumnezeieşti.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica pune legământ ca în Mănăstirea Frăsinei să nu mai intre nicio femeie

„Acest lăcaş s-a clădit din temelie de noi, spre a fi chinovie de părinţi monahi. Şi fiindcă prin partea femeiască putea să se aducă vreun scandal monahilor vieţuitori acolea, de aceea, sub grea legătură s-au oprit ca de la acest loc să nu mai treacă înainte, sub niciun chip, parte femeiască.”

Protosinghelul Calinic Caravan – cuvinte de folos

„Să tăceţi mereu, să vă rugaţi mult, cât mai mult, să nu adunaţi averi pe pământ, să iubiţi Biserica şi pe oameni şi să aveţi mintea la Dumnezeu!”

Arhimandritul Gherontie Ghenoiu – despre mănăstirea sa de metanie

La ascultare fiecare păstra tăcerea şi se ruga în gând cu rugăciunea lui Iisus. Când mai mulţi din obşte călătoreau împreună, unul dintre ei rostea cu voce tare, pe de rost, psalmi, acatiste, paraclisul Maicii Domnului, Pavecerniţa şi alte rugăciuni. Distanţele nu le socoteau în kilometri, ci spuneau că au mers „cale de o Pavecerniţă”.

Cuviosul Iuvenalie Străinul – aspră nevoinţă pustnicească, departe de ţară

În anul 1938 s-a dus în Ţara Sfântă, unde a cunoscut pe Cuviosul Ioan Iacob, la Mănăstirea Sfântul Sava, nevoindu-se împreună până în anul 1947. Înfiinţându-se Mănăstirea românească „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan, monahul Iuvenalie s-a stabilit împreună cu Cuviosul Ioan Iacob, stareţul schitului, în acest sfânt lăcaş.

Monahul Damian Ţâru dorea, încă din copilărie, să-L slujească pe Hristos

Spunea ucenicului său că, pe când era mic, se furişa din casa părintească şi se încuia singur în biserica satului. Acolo petrecea toată noaptea, rugându-se şi citind sfintele cărţi cu lumânarea în mână, iar când se lumina de ziuă, se întorcea din nou acasă. Mama lui, nu o dată, îl bătea să-i spună unde doarme noaptea. Dar el răbda toate, pentru dragostea lui Hristos.

Arhimandritul Nicodim Sachelarie, vestit pedagog şi duhovnic de seminar

Era un părinte duhovnicesc cu multă înţelegere şi dreaptă socoteală, unind cu pricepere blândeţea cu mustrarea. Nici nu ierta tot, nici nu pedepsea pe măsura greşelilor. Purta întotdeauna haine simple, vorbea ca un părinte cu fiecare, mânca la un loc cu elevii, se ruga împreună cu ei şi era un exemplu pentru toţi. De aceea îl iubeau atât elevii, cât şi profesorii, şi se foloseau de smerenia şi înţelepciunea lui.

Starețul Porfirie Bucurescu – 22 de ani de bună rânduială a obștii de la Frăsinei

Sub stareţul Porfirie, Mănăstirea Frăsinei ajunsese cea mai renumită sihăstrie din ţară, numărând până la 60 de părinţi şi fraţi. Rânduiala acestei sihăstrii era aceasta: călugării luau parte la toate slujbele din biserică. Ascultarea se făcea în deplină tăcere, unită permanent cu rugăciunea lui Iisus. Masa era de obşte. Fiecare servea cu înfrânare cât îi trebuia. Chiliile, bucătăria şi biserica nu se încuiau. Părinţii se sileau să citească sfintele cărţi, să-şi facă regulat pravila şi canonul de chilie, să postească şi să se roage cât mai mult.