Întâlnire cu troița de duhovnici ai Sihăstriei și cu starețul lor

 

Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul: „Rugăciunile pentru cei pomeniți sunt și expresia dragostei fiecăruia dintre noi față de semenii noștri, care pătrunde până în Veșnicie. Dragostea faţă de Părinții Sihăstriei ne-a adunat în această comuniune. Acum vorbim despre niște Cuvioși și ne rugăm pentru ei, dar va veni vremea când vom vorbi despre niște Sfinți și ne vom ruga lor”.

Sihăstria: o așezare monastică având adânci rădăcini în istoria și spiritualitatea neamului nostru, care a marcat în chip fericit viața Bisericii lui Hristos din România în ultimele două secole. Însuși drumul până la cunoscuta obşte nemțeană, adăpostit și șerpuit pe valea buclucașei Ozane, iar apoi a singuraticului pârâu Secu, pare unul de inițiere în tainele vieţuirii îngereşti: monahismul nu reprezintă o izolare de lume, ci o rugă neîncetată pentru ea; călugărul nu se însingurează și nu fuge de responsabilități ci, dimpotrivă, stabilește priorități ce privesc Cereasca Împărăție, iar prin rugăciune se află în comuniune cu toți. Dintr-o astfel de perspectivă, rostul lui este de a aduce printre semeni bucuria prezenţei lui Dumnezeu, de a face pământul cer, iar nicidecum cerul, pământ. De aceea, ori de câte ori parcurgi drumul spre mănăstire, cu popas la măreața ctitorie a familiei Ureche, chinovia Secu, faci o incursiune în însăși istoria monahismului moldav dar, deopotrivă, mergi și la harismaticii părinți Paisie, Cleopa, Ioanichie ori Victorin – mutaţi deja la cereştile locaşuri – care au marcat în chip providențial viața Sihăstriei în ultimul veac. Dacă până nu demult te puteai întâlni cu ei fizic, acum ei veghează din cer locul unde au trudit în urcușul către patria cerească.

La o astfel de întâlnire am participat sâmbătă, 2 decembrie, când s-a săvârșit slujba de pomenire a celor patru Cuvioși, ce încă din timpul vieții purtau aură de sfințenie. Nu este greu de înțeles de ce s-a hotărnicit pentru pomenirea lor data de 2 decembrie: în anul 1998, pe 2 ale lui Undrea, iscusitul duhovnic din Sihăstria Neamțului, Cleopa Ilie, și-a început călătoria către Raiul pe care ni-l dorea tuturora, prin arhicunoscuta-i sintagmă „Mânca-v-ar Raiul!”. Tot anul acesta se împlinesc 27 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Paisie Olaru, 10 ani de la a Părintelui Ioanichie Bălan și 3 ani de la a Părintelui Victorin Oanele, neobositul și înțeleptul stareț al mănăstirii.

Drumul, de astă dată proaspăt înveșmântat în mantia omătului, reprezenta un arc peste timp și spațiu. De acolo, din înaltul cerului, troița de iscusiți duhovnici și misionari ai Sihăstriei, alături de starețul lor, le-au pregătit o întâmpinare pe măsură celor veniţi la întâlnirea cu ei. Totul părea desprins din poveste. Zăpada neprihănită parcă te îmbia să pășești cu sfială într-o lume nepământeană, unde tuspatru au coborât la mult râvnita „revedere”. În Ortodoxie, slujbele dedicate repausaţilor poartă în ele pecetea dragostei, deoarece o iubire autentică n-o poate risipi nici măcar moartea. De aceea, cultul celor „mutaţi de la noi” face parte din viața noastră. Numeroşi fii ai Bisericii, ajunși la neclintita credință și simțire că pomenirile și facerile de bine în numele celor „plecați” constituie expresia afecțiunii noastre pentru ei şi după strămutarea lor în Veșnicie, poartă mai multă grijă celor adormiți decât își poartă loruși. Aprinderea de lumânări, metaniile, îngenuncherile, îngrijirea mormintelor, faptele de milostenie, slujbele de pomenire și altele asemenea, toate lasă să se vadă cât de dragi le sunt credincioșilor ortodocși cei vremelnic așezați sub brazda străbunului pământ. Eminescu, îndrăznind să spună că sintagma „pământul românesc e pământ sfânt și sfințit”, de la această realitate a pornit. Câți sfinți nu stau „în țara de sub țară”, întru așteptarea nemitarnicului Judecător!?

Pentru așa întâlnire s-au adunat la Sihăstria, întru comuniune și rugăciune, mulțime de credincioși, sobor de preoți și diaconi care, alături de obște, au primit în mijlocul lor pe Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul. Într-o ambianță profund duhovnicească s-a oficiat dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia au fost pomeniți cei patru călugări sihăstrieni, iar la final s-a săvârșit slujba parastasului. Cu lumânări în mâni, purtând în suflete necurmata nădejde a revederii cu cei repausați, pelerinii, dar și soborul de preoți și diaconi, având în mijlocul lor pe vlădicul Calinic, s-au rugat ca Dumnezeu să le rânduiască acestora „un colțişor de Rai”, după cum adesea spunea și ne dorea iscusitul și harismaticul Părinte Paisie. După îndătinata rugăciune, părintele arhimandrit Clement Haralam, eclesiarhul catedralei patriarhale din București, a evocat în calde cuvinte pe Cuvioșii Sihăstriei, pe care i-a cunoscut și prețuit.

În cuvântul de învățătură de la finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Calinic a rostit o sintetică și profundă omilie referitoare la necesitatea cultului celor adormiți, ca expresie a iubirii noastre faţă de cei dragi trecuţi în Veșnicie, dar și a stăruitoarei dorințe ca ei să se bucure de părtășia luminii și păcii Preasfintei Treimi. După ce a expus temeiurile scripturistice ale rugăciunilor de pomenire, vlădicul a așezat la inima pelerinilor și a soborului de slujitori motivația prin iubire a acestor rânduieli, așa cum reiese din slujba Sfintei Liturghii. Cuvintele Mântuitorului Hristos „aceasta să faceți spre pomenirea Mea” ne învață că pomenirea, amintirea și actualizarea a ceea El a înfăptuit pentru mântuirea noastră nu se face parțial, ci total. Deci ne amintim nu doar de cruce, ci și de groapă, dar și de „învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de șederea cea de-a dreapta și de cea de-a doua și slăvită iarăși venire”, după cum glăsuiește o frumoasă rugăciune din cadrul dumnezeieștii Liturghii.

Preasfințitul a specificat în al său cuvânt: „Aceste pomeniri reprezintă legătura indestructibilă dintre Biserica luptătoare și cea biruitoare. Rugăciunile pentru cei pomeniți sunt și expresia dragostei fiecăruia dintre noi față de semenii noștri, care pătrunde până în Veșnicie. Dragostea faţă de Părinții Sihăstriei ne-a adunat în această comuniune. Acum vorbim despre niște Cuvioși și ne rugăm pentru ei, dar va veni vremea când vom vorbi despre niște Sfinți și ne vom ruga lor”.

După ce s-au săvârșit toate, cler și popor am urcat tihnitul drumeag spre cimitirul chinoviei, unde Preasfințitul Părinte Calinic a oficiat un trisaghion în memoria celor pomeniți. Am plecat apoi într-ale noastre, neuitând cuvintele vizionare ale Preasfinției Sale: „Fie ca timpul să se arate îngăduitor cu noi, ca să ajungem la momentul când cei patru Cuvioși ai Sihăstriei să fie trecuți în calendarul Bisericii noastre dreptmăritoare, alături de ceilalți sfinți odrăsliți de Sfânta noastră Ortodoxie”

De la același autor

Ultimele din categorie