Rugăciunea Sfântului Ioan de Kronstadt către Mântuitorul Hristos

20 Decembrie

Doamne, Tu ai venit să ne mântuiești prin credința cea întru Tine și cred Ție că ești Mântuitorul meu – mântuiește-mă! Tu ai venit să înnoiești firea mea cea stricată prin păcat – preînnoiește-mă pe mine, cel care m-am făcut pe mine însumi stricăcios prin patimi și pofte păcătoase, înnoiește-mă sufletește și trupește, ca să fiu curat la inimă și voinic la trup, spre slava Numelui Tău.

Tu ai venit să ne izbăvești de robia vrăjmașului – izbăvește-mă, dar, de robia vrăjmașului celui preamânios, necurat, spurcat și scârbos, care mă luptă întru mădularele mele și mă apleacă spre pământ, cu sila târându-mă către păcat.

Tu ai venit să ne luminezi – luminează inima mea întunecată de patimi.

Tu ai venit să le aduni pe cele risipite – adună gândurile mele, pe care mi le-a risipit vrăjmașul.

Tu ai venit să ne întărești întru neputința noastră și Apostolul Tău a zis: „foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă întru slăbiciunile mele, pentru ca să locuiască întru mine puterea lui Hristos” (II Corinteni 12, 9). Eu sunt cel neputincios până în sfârșit și nu-mi este cu putință a face nimic bun fără Tine. Nu pot fără Tine nici să gândesc, nici să simt binele, nici să doresc binele, nici să-l grăiesc și nici să-l plinesc. Sunt cu desăvârșire neputincios de a face orice lucru bun fără Tine – dă-mi, dar, harul, dă-mi lumina și puterea de a gândi și a simți binele și de a-l săvârși cu lesnire, precum și de a grăi și a face ceea ce-Ți este bineplăcut Ție. Așa, toată viața mea Ți-o dau Ție, lui Hristos Dumnezeu, Mântuitorului meu, Preînnoitorului meu. Curățește-mă, sfințește-mă și mă mântuiește. Ajută-mă, căci fără de Tine apropiată și grabnică este pieirea mea în fiece clipă. Amin.