
✝ Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieții călugărești de obște din Palestina
Rugăciunea Sfântului Teodosie cel Mare era neîncetată, privegherea de toată noaptea, lacrimile din ochi totdeauna curgeau ca din niște izvoare. El ținea postul fără măsură, pentru că 30 de ani n-a gustat nici pâine, ci mânca numai fructe de finic, sau linte, sau ierburi și rădăcini de pustie, și de acelea foarte puține, numai să nu moară de foame; iar sufletul neîncetat își hrănea cu cuvântul lui Dumnezeu, săturându-l cu dumnezeiasca râvnă.
Icoane

Viața Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște

Rugăciunea Sfântului Teodosie cel Mare era neîncetată, privegherea de toată noaptea, lacrimile din ochi totdeauna curgeau ca din niște izvoare. El ținea postul fără măsură, pentru că 30 de ani n-a gustat nici pâine, ci mânca numai fructe de finic, sau linte, sau ierburi și rădăcini de pustie, și de acelea foarte puține, numai să nu moară de foame; iar sufletul neîncetat își hrănea cu cuvântul lui Dumnezeu, săturându-l cu dumnezeiasca râvnă.
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte

Acatistul Sfântului Cuvios Teodosie, începătorul vieții de obște

-
EvanghelieEv. Matei 11, 27-30Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniți la...vezi mai mult +
-
ApostolAp. Evrei 13, 7-16Fraţilor, aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. Iisus Hristos, ieri şi astăzi şi în veci, este Acelaşi. Nu vă lăsaţi furaţi de...vezi mai mult +
Video
Fotografii
Articole despre sfânt
Locuri de pelerinaj
Mănăstiri
