Mănăstirea Dohiariu şi ajutoarele româneşti – Pelerinajul părintelui Cleopa la Sfântul Munte

 

După căderea Bizanţului în mâinile Imperiului Oto­man, Mânăstirea Dohiariu ajunge în paragină. Călugării de aici fac apel la domnul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu, care se obligă s-o reînnoiască în întregime.

După o oră de mers de la Constamonitu pe poteci tăinuite de pădure, sosim la Mânăstirea Dohiariu, marea ctitorie athonită a lui Alexandru Lăpuşneanu. Este aşezată la malul mării, pe latura de sud-vest a peninsulei, şi este numărată, după vechime, a zecea Mănăstire aghiorită în ordine ierarhică. Hramul mănăstirii este Sfântul Ierarh Nicolae.

Întemeietorul mănăstirii a fost Cuviosul Eftimie, un sihastru sfânt, contemporan cu Sfântul Atanasie Athonitul de la Lavra, care a trăit în a doua jumătate a seco­lului X. În secolul XI, Mânăstirea Dohiariu a fost înnoită de Mihail al VII-lea Ducas (1071-1078). Jefuită şi incendiată de mai multe ori, a fost din nou refăcută de Ioan al V-lea Paleologul (1341-1391) şi de despoţii Serbiei.

După căderea Bizanţului în mâinile Imperiului Oto­man, Mănăstirea Dohiariu ajunge în paragină. Călugării de aici fac apel la domnul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu, care se obligă s-o reînnoiască în întregime. Până la el, mănăstirea mai primise ajutoare pentru refacerea chiliilor de la Neagoe Basarab, în anul 1517.

În anul 1552, Alexandru Lăpușneanu construieşte din temelie trapeza. În a doua sa domnie (1564-1568) zideşte din temelie biserica mare, pirgul (turnul de apărare), zidul de incintă, o parte de chilii şi finanţează pictarea bisericii, lucrată de un mare pictor din Creta, în maniera „şcolii cretane”. Arhitectura bisericii este ase­mănătoare cu cea de la Mănăstirea Slatina, fiind mult influenţată de arhitectura moldovenească.

Şef al lucrărilor de refacere de la Dohiariu a fost numit mitropolitul Moldovei, Teofan al II-lea. El a renunţat la scaunul mitropolitan şi, făcându-se schimonah şi sihastru la Dohiariu, a condus lucrările de restaurare de aici din anul 1564 până în anul 1598, când se mută la Domnul şi este înmormântat în pridvorul bisericii înnoite de el.

Văzând că lucrările nu se termină şi necesită noi sume de bani, doamna Ruxandra donează Mănăstirii Dohiariu, pentru sufletul ei şi al soţului, marea sumă de 165.000 aspri de argint. Este cea mai mare donaţie în bani făcută de domnii români Muntelui Athos. Ajutoare au dat şi domnii fanarioţi, la care să adăugau şi venitu­rile metoacelor din ţară. Alte ajutoare la Dohiariu mai dau Bogdan al III-lea (1517), Alexandru Iliaş (1628), Matei Basarab (1632), Şerban Cantacuzino (1679) şi alţii.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, p. 450)

De la același autor

Ultimele din categorie