Acatistul Sfântului Apostol Timotei

Acatiste

Acatistul Sfântului Apostol Timotei

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Veniți, toți iubitorii de Hristos, să-l lăudăm pe Sfântul Apostol Timotei, Luminătorul Efesului și dumnezeiesc ucenic al Sfântului Pavel, Apostolul neamurilor, și, cinstindu-l în cântări, ca pe unul ce a vestit Evanghelia lui Hristos și a dobândit îndrăznire către Domnul, cu evlavie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Icosul 1

Mulțimile credincioșilor, cunoscând nenumăratele tale osteneli de a vesti lumii Evanghelia lui Hristos și a rușina pornirile cele fără de judecată, ale păgânilor asupra dreptei credințe, te cinstesc și cu umilință îți aduc aceste cântări de laudă:
Bucură-te, ucenic, de cinste, al lui Hristos;
Bucură-te, fiu duhovnicesc al marelui Pavel;
Bucură-te, cel dintâi Ierarh al Bisericii din Efes;
Bucură-te, cel ce ai aflat dreapta credință ca pe o comoară;
Bucură-te, propovăduitor al Împărăției cerurilor;
Bucură-te, Părinte al creștinilor din Efes;
Bucură-te, trâmbiță ce amintești de dreptul Judecător;
Bucură-te, împreună-lucrător cu Apostolii;
Bucură-te, odor de mare preț al creștinătății;
Bucură-te, cel ce ai biruit învățăturile păgânești;
Bucură-te, stâlp al dreptei credințe;
Bucură-te, dar făcut credincioșilor de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Condacul 2

Din pruncie fiind hrănit, Apostole, de către mama ta, Eunichi, cu hrana duhovnicească din Sfintele Scripturi și întărit în dreapta credință de bunica ta, Loida, te-ai făcut vas ales al Duhului Sfânt și toată viața ai slujit lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul 2

Văzând minunea vindecării ologului din naștere, săvârșită de marele Pavel în Listra, harul dumnezeiesc te-a umbrit și, luând aminte la sfintele lui cuvinte, ai fost pătruns la inimă, pentru care noi îți aducem aceste cântări de laudă:
Bucură-te, ascultător al bunelor-vestiri de mântuire;
Bucură-te, pământ roditor de fapte bune;
Bucură-te, pom al credinței cu rod duhovnicesc;
Bucură-te, cel ce ai fost între păgâni ca floarea între spini;
Bucură-te, cel ce ai avut minte înțeleaptă;
Bucură-te, lumină aprinsă în noaptea rătăcirii;
Bucură-te, veselie pentru locuitorii cerului;
Bucură-te, sprijin al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, lauda credincioșilor din Licaonia;
Bucură-te, cel prin care se preamărește Listra;
Bucură-te, cel ce ai vestit în Efes Evanghelia;
Bucură-te, dătător de mângâieri dumnezeiești;
Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Condacul 3

Auzind chemarea cea de taină, fericite Timotei, ai alergat, cu sete, la Hristos, Izvorul vieții veșnice și, punând în inima ta suișuri înțelegătoare prin ascultarea de învățătorul tău, marele Pavel, ai cântat Dumnezeului Celui adevărat: Aliluia!

Icosul 3

Dumnezeu, Care te-a înzestrat pe tine, Sfinte, cu multe și felurite daruri, a îndemnat pe fericitul Pavel să te primească drept fiu duhovnicesc și să te ia ca însoțitor la lucrarea apostoliei în călătoriile sale, pentru care grăim ție acestea:
Bucură-te, tinerețe închinată lui Hristos;
Bucură-te, dar dumnezeiesc pentru efeseni;
Bucură-te, vas al cucerniciei și evlaviei;
Bucură-te, lucrător al sfințeniei;
Bucură-te, trâmbiță duhovnicească;
Bucură-te, propovăduitor al Evangheliei;
Bucură-te, îndreptător al celor rătăciți;
Bucură-te, rană de mult plâns al diavolilor;
Bucură-te, laudă a credincioșilor;
Bucură-te, bucurie a Îngerilor;
Bucură-te, rază dătătoare de nădejde a mântuirii;
Bucură-te, vistierie a binefacerilor;
Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Condacul 4

Umplându-te de dragostea dumnezeiască, ai călătorit împreună cu Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, ca să aduceți pe oameni la cunoștința Evangheliei și să-i scoateți din înșelăciunea idolească, învățându-i să cânte lui Hristos: Aliluia!

Icosul 4

Ai mers pe urmele dascălului tău, înțelepte, deprinzând obiceiurile cele folositoare, precum el însuși zice că ai urmat învățăturii și purtării celei bune, năzuinței spre cele sfinte, credinței adevărate, îndelung-răbdării, dragostei de Dumnezeu și de oameni, stăruinței în tot lucrul cel bun, suferințelor și prigonirilor pentru numele lui Hristos, pe care și el le-a îndurat; pentru aceasta, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, împreună-pătimitor cu Pavel;
Bucură-te, viață de jertfă și de sfințenie;
Bucură-te, cel ce ai dorit tinerețea veșnică;
Bucură-te, locaș al Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai avut credință nefățarnică;
Bucură-te, cel ce te-ai purtat cu îndelungă-răbdare;
Bucură-te, blândețe neschimbătoare;
Bucură-te, dragoste nebiruită;
Bucură-te, cel împodobit cu virtuțile;
Bucură-te, cel în care a luat chip Hristos;
Bucură-te, purtător de lumină al Duhului Sfânt;
Bucură-te, mângâietor al celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Condacul 5

Nici tinerețea, nici slăbiciunea trupului nu au putut să te împiedice, preafericite Apostole, de a săvârși lucrul Domnului, ci, precum luminează o făclie în loc întunecos, ai strălucit între necredincioși, vestind Credința, cea mântuitoare în Iisus Hristos Domnul, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 5

Propovăduind, cu putere, cuvântul dreptei credințe, cu învățături duhovnicești ai luminat sufletele celor supuși la rătăcirea cea amară și le-ai umplut de dumnezeiască bucurie, pentru care și noi, nevrednicii, te rugăm să primești aceste smerite cântări:
Bucură-te, cel ce, pe pământ, ai viețuit îngerește;
Bucură-te, cel ce ai cunoscut pe Apostolii lui Hristos;
Bucură-te, cinstitor de Dumnezeu cu numele și fapta;
Bucură-te, vestitor al Noului Legământ;
Bucură-te, toiag al biruinței asupra răului;
Bucură-te, stâlp de foc al credinței;
Bucură-te, îndreptător al celor rătăciți;
Bucură-te, luminător al păgânilor;
Bucură-te, încreștinătorul iudeilor;
Bucură-te, mustrător al hulitorilor;
Bucură-te, povățuitor spre pământul făgăduinței;
Bucură-te, cel ce alini suferințele oamenilor;
Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Condacul 6

Văzându-te dumnezeiescul Pavel că sporeai în fapte bune, te-a rânduit păstor Bisericii din Efes, ca să o păzești de lupii cei răpitori și să-i înveți pe oameni dreapta credință, încât, slăvindu-L pe Dumnezeu cel Adevărat, să moștenească Împărăția cerurilor, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul 6

Cu graiul și cu fapta ai vindecat, Apostole, sufletele cele îmbolnăvite de învățăturile pierzătoare și ai vădit pe învățătorii cei mincinoși, deși ai pătimit, în multe feluri, de la păgâni, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, văpaie aprinsă din lumina lui Hristos;
Bucură-te, cel călăuzit de Duhul Sfânt;
Bucură-te, lauda poporului dreptcredincios;
Bucură-te, alăută vestitoare de Dumnezeu;
Bucură-te, bun păstor al efesenilor;
Bucură-te, propovăduitor al Domnului;
Bucură-te, îndrumător spre cele cerești;
Bucură-te, surpător al defăimătorilor;
Bucură-te, vânător al lupilor stricători de suflet;
Bucură-te, rușinare a demonilor;
Bucură-te, candelă a sfințeniei;
Bucură-te, pavăză a dreptei credințe;
Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Condacul 7

Lăsându-te marele Pavel în Efes, ca să păstorești Biserica de acolo, nu te-a lipsit de purtarea sa de grijă, Sfinte, ci a trimis două epistole prin care te-a învățat cum să povățuiești mulțimea credincioșilor încredințată ție și cum să viețuiești în Biserica lui Dumnezeu, stâlpul și temelia adevărului, pentru care cântai: Aliluia!

Icosul 7

Tânăr fiind cu vârsta, Apostole Timotei, dar având dreaptă credință și bun cuget, te-ai luptat lupta cea bună, ca să păstrezi dreptarul învățăturilor sănătoase și să risipești întunericul necredinței. Pentru aceasta, și noi, după cuviință, îți aducem cântări de laudă:
Bucură-te, laudă a Sfântului Pavel;
Bucură-te, făclie a dreptei credințe;
Bucură-te, vestitor al Adevărului ceresc;
Bucură-te, păzitor al turmei creștinești;
Bucură-te, ierarh ales de Domnul;
Bucură-te, lumină a Evangheliei;
Bucură-te, izgonitorule al întunericului păgânătății;
Bucură-te, lucrător în Via lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai ferit de cearta pe cuvinte;
Bucură-te, cel blând față de toți;
Bucură-te, cel destoinic să dai învățătură;
Bucură-te, povățuitor către mântuire;
Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Condacul 8

Alături de marii Apostoli ai lui Hristos și de Sfântul Iacob, cel dintâi Episcop al Ierusalimului, te-ai învrednicit, slăvite Timotei, să fii de față la Adormirea și la prohodirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, precum și la adeverirea mutării ei cu trupul la cer. Pentru aceasta, minunându-te de purtarea de grijă a Mântuitorului Hristos pentru Maica Sa, cântai: Aliluia!

Icosul 8

Făcându-te ascultător poruncilor lui Hristos, de Dumnezeu grăitorule Timotei, ai slujit cu toată dăruirea Biserica, până la sfârșit, umplând pe credincioși de mireasma cea bineplăcută a cuvântului Sfintei Evanghelii, prin care au înmulțit faptele dreptei credințe și ți-au adus cântarea aceasta:
Bucură-te, înțelepciune folositoare Bisericii;
Bucură-te, propovăduitor dumnezeiesc;
Bucură-te, cel prin care Biserica s-a întărit;
Bucură-te, cel prin care capiștile idolești au căzut;
Bucură-te, cel ce ai arătat calea cea bună celor rătăciți;
Bucură-te, cel ce pe păgâni i-ai adus la credință;
Bucură-te, mustrător al obiceiurilor rele;
Bucură-te, luminător al celor din întuneric;
Bucură-te, părinte duhovnicesc al efesenilor;
Bucură-te, sprijinitor al celor împovărați;
Bucură-te, cel ce ai slăvit pe Domnul cu inimă curată;
Bucură-te, cel ce mijlocești la Dumnezeu pentru noi toți;
Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Condacul 9

Având râvnă dumnezeiască, Apostole, ai înfruntat, cu multă îndrăzneală pe învățătorii minciunii și ai propovăduit pe Hristos – Calea, cea adevărată a mântuirii, cu blândețe îndreptând relele deprinderi, iar cu iubirea ducând la baia botezului pe toți cei ce primeau să cânte Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul 9

Hulitorii de Dumnezeu, nevrând să primească lumina Evangheliei și socotind că aduc slujire necuraților zei dacă te vor ucide, s-au năpustit asupra ta și, mult chinuindu-te, te-au dat morții. Pentru aceasta, minunându-ne de răbdarea ta, cea mare și de statornicia în dreapta credință, îți aducem aceste laude:
Bucură-te, cel ce nu te-ai supus necredincioșilor;
Bucură-te, apărător al învățăturii mântuitoare de suflet;
Bucură-te, cel ce ai rușinat pe toți clevetitorii;
Bucură-te, cel ce ai înfruntat pe hulitori;
Bucură-te, cel ce te-ai jertfit pentru Hristos;
Bucură-te, cel ce ai iubit frumusețea netrecătoare;
Bucură-te, cel ce ți-ai împodobit sufletul cu lumină;
Bucură-te, cel ce te-ai numărat în ceata Mucenicilor;
Bucură-te, luptător după lege, care ai primit cununa dreptății;
Bucură-te, cel ce ai suferit ca un bun ostaș al lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ai învățat drept cuvântul adevărului;
Bucură-te, mare ajutător al celor ce se roagă ție;
Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Condacul 10

Trupul tău, cel mult trudit, fiind zdrobit cu multe lovituri de cei rău-credincioși, a fost luat de către creștini și îngropat, cu multă cinste și evlavie la locul ce se numește Pion, cântând lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamărit: Aliluia!

Icosul 10

Cu voia lui Dumnezeu, sfintele tale moaște au fost mutate la Constantinopol de către Sfântul Artemie și așezate în Biserica Sfinților Apostoli, alături de dumnezeieștii Ucenici ai lui Hristos, Luca și Andrei, de unde cu milostivire cercetai și vindecai neputințele celor ce nădăjduiau în ajutorul tău și îți cântau, din adâncul inimii:
Bucură-te, doctor fără de plată;
Bucură-te, slujitor dumnezeiesc;
Bucură-te, dreptar al învățăturilor sănătoase;
Bucură-te, mângâiere a celor întristați;
Bucură-te, sprijinire a celor îndurerați;
Bucură-te, grabnic ajutător celor din nevoi;
Bucură-te, învățător al tinerilor;
Bucură-te, cinstitor al bătrâneților;
Bucură-te, povățuitor al credincioșilor;
Bucură-te, nădejde a celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, mijlocitor al nostru către Domnul;
Bucură-te, apărător al nostru în ziua Judecății;
Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Condacul 11

Apostole Sfinte, ai fost lucrător adevărat în via Domnului, însoțind în călătoriile sale apostolice pe marele Pavel și ajutându-l la propovăduirea Sfintei Evanghelii între neamuri, ca un bun și statornic vestitor al dreptei credințe. Pentru aceasta, ajungând acum în Împărăția cerurilor, roagă-te pentru noi, cei ce cântăm lui Hristos: Aliluia!

Icosul 11

În cântări duhovnicești prăznuim ziua pomenirii tale, Sfinte Apostole Timotei, cinstim ostenelile tale, pentru care ai fost preamărit pe pământ și în cer, te lăudăm ca pe un bun mijlocitor al nostru și ne rugăm ție, cu evlavie, zicând:
Bucură-te, cel ce de mic copil cunoști Sfintele Scripturi;
Bucură-te, cel ce știi că toată Scriptura este de folos sufletesc;
Bucură-te, cel ce ai aflat înțelepciunea spre mântuire;
Bucură-te, cel prigonit pentru că ai trăit cucernic întru Hristos;
Bucură-te, om pământean, desăvârșit în cele cerești;
Bucură-te, cel ce ai săvârșit lucru de evanghelist;
Bucură-te, laudă a Apostolilor;
Bucură-te, podoabă a Mucenicilor;
Bucură-te, Mărturisitor al credinței;
Bucură-te, grabnic mijlocitor pentru noi;
Bucură-te, ajutător al nostru, împreună cu toți Sfinții;
Bucură-te, cel ce izbăvești pe cei din iadul necredinței;
Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Condacul 12

Cel ce ai viețuit pe pământ fiind veghetor în toate, ai suferit răul și ai făcut lucru de evanghelist, iar acum te-ai învrednicit a locui în locașurile cerești, Sfinte Apostole Timotei, slujba ta fă-o deplin și în cer, rugându-te lui Dumnezeu, ca să ne facă și pe noi părtași bucuriei Raiului și să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 12

Acum te bucuri împreună cu Îngerii, Apostole, înălțând cântarea cea întreit Sfântă, lui Dumnezeu Celui în Treime și rugându-L pentru mântuirea, ajutorul și sănătatea noastră, a celor ce te lăudăm așa:
Bucură-te, locuitor al cerului;
Bucură-te, văzător al slavei dumnezeiești;
Bucură-te, rugător pentru cei de pe pământ;
Bucură-te, împreună-vorbitor cu Sfinții;
Bucură-te, cel ce, împreună cu Îngerii, slăvești pe Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce te-ai hrănit cu cuvintele Scripturii;
Bucură-te, cel ce bine ai slujit lui Hristos;
Bucură-te, cel cinstit de toată creștinătatea;
Bucură-te, cel plin de râvnă în mărturisirea credinței;
Bucură-te, cel ce ai dobândit viața veșnică;
Bucură-te, ocrotitor al celor ce-ți poartă numele cu vrednicie;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Condacul 13

O, Sfinte, slăvite și întru tot lăudate Apostole Timotei, stând acum înaintea dumnezeieștii Treimi, roagă-te pentru noi, cei ce te cinstim cu credință, ca să ne izbăvească de chinul cel veșnic și să ne învrednicească Împărăției cerești, unde să-I cântăm, împreună cu tine: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Mulțimile credincioșilor, cunoscând nenumăratele tale osteneli de a vesti lumii Evanghelia lui Hristos și a rușina pornirile cele fără de judecată, ale păgânilor asupra dreptei credințe, te cinstesc și cu umilință îți aduc aceste cântări de laudă:
Bucură-te, ucenic, de cinste, al lui Hristos;
Bucură-te, fiu duhovnicesc al marelui Pavel;
Bucură-te, cel dintâi Ierarh al Bisericii din Efes;
Bucură-te, cel ce ai aflat dreapta credință ca pe o comoară;
Bucură-te, propovăduitor al Împărăției cerurilor;
Bucură-te, Părinte al creștinilor din Efes;
Bucură-te, trâmbiță ce amintești de dreptul Judecător;
Bucură-te, împreună-lucrător cu Apostolii;
Bucură-te, odor de mare preț al creștinătății;
Bucură-te, cel ce ai biruit învățăturile păgânești;
Bucură-te, stâlp al dreptei credințe;
Bucură-te, dar făcut credincioșilor de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Condacul 1

Veniți, toți iubitorii de Hristos, să-l lăudăm pe Sfântul Apostol Timotei, Luminătorul Efesului și dumnezeiesc ucenic al Sfântului Pavel, Apostolul neamurilor, și, cinstindu-l în cântări, ca pe unul ce a vestit Evanghelia lui Hristos și a dobândit îndrăznire către Domnul, cu evlavie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Timotei, Apostol al lui Hristos!

Rugăciune către Sfântul Apostol Timotei, Episcopul Efesului

O, slăvite Apostole Timotei, credincios următor al lui Hristos, cel ce ai fost vrednic ucenic al Sfântului Apostol Pavel și de el ai fost hirotonit episcop al efesenilor, cel ce ai fost luminat de Duhul Sfânt și ai ascultat chemarea Evangheliei Domnului, iar cu ajutorul și cu puterea Lui ai biruit încercările și ispitele lumii acesteia, tu, fiind povățuit de Sfântul Apostol Pavel, și asemenea lui, lupta cea bună ai luptat, credința ai păzit, călătoria ai săvârșit și cununa dreptății ai primit, împreună cu el din mâna Mântuitorului Iisus. Deci, făcându-te următor întru toate marelui Pavel, precum și el a urmat lui Hristos, povățuiește-ne și pe noi, ca să devenim următori Învățătorului nostru, Domnul Iisus Hristos. Păzește-ne, în viața pământească, neabătuți de la dreapta credință, pururea ținând dreptarul învățăturii adevărate și împlinind-o cu fapta; ca, prin viețuire creștinească și faptele credinței, să se slăvească între neamuri numele adevăratului Dumnezeu, Cel în Treime lăudat: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor Amin!

Calendar ortodox
26 Martie