Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Timotei
Troparul Sfântului Apostol Timotei, glasul a 4-lea:
Bunătatea învăţându-te şi întru toate cumpătat fiind, îmbrăcându-te cu buna conştiinţă, precum i se cuvine unui sfânt, ai scos din vasul alegerii lucrurile tainice; şi credinţa păzind, aceeaşi cale ai săvârşit, Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Dreapta Ta, cea purtătoare de biruinţă...
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răscolirile patimilor şi întunericul necunoştinţei risipeşte-le, prin rugăciunile tale, fericite, cu darul cel luminos al nepătimirii, ca să te laud acum, după vrednicie, slujitorule al celor Dumnezeieşti.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunoscătorul Cel de mai înainte şi Dumnezeu, Cel Ce cu înţeleaptă purtare de grijă se îngrijeşte de toate nevoile noastre, văzând frumuseţea cugetului tău, Sfinte Apostole Timotei, te-a învrednicit a fi împreună slujitor cu Dumnezeieştii Apostoli.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O începătorie mai presus de fire care poartă de grijă tuturor cunoaştem. Că Apostolul Timotei, elin fiind, luminându-se cu harul lui Hristos, se numără acum Apostol împreună cu Dumnezeiescul Pavel.
Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce Singur ştii neputinţa...
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vărsatu-s-a harul cu îndestulare în buzele tale, preafericite şi a izvorât râurile dogmelor, care adapă Biserica lui Hristos şi aduc roadă înmulţită, propovăduitorule a lui Hristos, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Apostole Timotei.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Picioarele tale prooroceşte s-au înfrumuseţat, preafericite; că bine ai vestit, preaînţelepte, pacea, care covârşeşte vădit tot gândul, adică pe Mântuitorul, Care a pus capăt războiului celui vechi al oamenilor.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Omorându-ţi mădularele trupului, ai supus dreptei judecăţi înclinarea către cele rele, Sfinte Fericite Timotei, dând stăpânire înclinării către cele bune; patimile le-ai stăpânit şi sufletul ţi-ai luminat, îndreptându-te cu învăţăturile Apostolului Pavel.
Cântarea a 4-a. Irmos: Munte Umbrit cu harul...
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Alergând cu înfocare, preafericite, a te lupta după Lege, prin înfrânare desăvârşită, ai supus minţii furtunile patimilor, ajungând la cea mai înaltă treaptă a faptelor bune, mare propovăduitorule, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Apostole Timotei.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Apostolul Pavel, strălucind ca un soare, te-a trimis pe tine ca pe o rază luminoasă, să luminezi lumea cu lumină îndestulătoare întocmai ca de foc, slujitorule al celor Dumnezeieşti, Sfinte Timotei, spre povăţuirea şi întărirea noastră.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind cu ardoare desăvârşirea celor ce stă în putinţa noastră şi înfrânându-te, prin dragoste ai dus viaţă potrivită dorinţei tale, cugetătorule de Dumnezeu; privind totdeauna către ţinta dragostei tale şi umplându-te de cugetarea la ea.
Cântarea a 5-a. Irmos: Dumnezeu fiind păcii...
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înflăcărat fiind de făcliile cele nematerialnice ale Luminii Celei dintâi şi Pricinuitoare a tuturor, ai luminat lumea cu cinstita propovăduire, luminătorule al Ortodoxiei, arătându-te şi în chip vădit că propovăduieşti cuvântul vieţii, cunoscătorule al Tainelor, preafericite.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Apostolul Pavel arătându-se a doua strălucire, slujitoare Strălucirii Celei dintâi, cu cunoştinţa Acesteia ne-a luminat pe noi. Iar Apostolul Timotei s-a arătat împreună ostaş cu el, îngrădindu-se vitejeşte cu toată într-armarea lui.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ucenicul cel neînduplecat al Dumnezeiescului Apostol Pavel, mergând pe urmele învăţătorului său, seamănă tuturor credincioşilor învăţăturile aceluia; prin care călăuziţi fiind către lumina Ortodoxiei, de cu noapte prin rugăciuni Te slăvim, Iubitorule de oameni.
Cântarea a 6-a. Imos: Din pântece pe Iona...
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Car al lui Dumnezeu te-ai arătat, Sfinte Timotei, purtând Dumnezeiescul Lui Nume, înaintea tiranilor celor fără de Dumnezeu, neînspăimântându-te de sălbăticia lor, insuflate de Dumnezeu; că tu ai fost îmbrăcat cu Puterea cea nebiruită a Mântuitorului.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunună bine înfrumuseţată ai primit, Sfinte Timotei, Preafericite Apostole, cugetătorule de Dumnezeu; şi după vrednicie porţi diadema Împărăţiei şi stai înaintea Scaunului Stăpânului tău, bucurându-te împreună cu Apostolul Pavel, în Locaşurile Cereşti, preafericite.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Preacinstite Timotei, simţind mireasma duhovnicescului mir al lui Hristos, Care pentru noi S-a deşertat în Trup, te-ai făcut părtaş al bunei miresme a Lui; şi ai împărtăşit pe cei ce vin la tine cu credinţă, cunoscătorule al Tainelor, sfinte, din dăruirea Lui cea înţelegătoare.
CONDAC, glas 1. Podobie: Ceata îngerească...
Pe Dumnezeiescul ucenic şi împreună călător cu Apostolul Pavel, pe Sfântul Timotei, toţi credincioşii să-l laude cu cântări; împreună cu dânsul cinstind şi pe Înţeleptul Anastasie, ce a strălucit din Persia ca o stea, care alungă patimile noastre cele sufleteşti şi bolile trupului.
Cântarea a 7-a. Irmos: Pe tine, Născătoare de Dumnezeu...
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ajungând dănţuitor împreună cu ceata cea cerească, după dreptate împreună te veseleşti, fericite, cu bucurie; umplându-te de strălucire dătătoare de lumină, slujitorule al Tainelor, Sfinte Apostole Timotei, vesteşti pe Dumnezeu Cel Lăudat şi Preaslăvit.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeiescul Pavel slujind cu sfinţenie Evanghelia lui Hristos, bucurându-se, îţi trimitea de la înălţimea faptelor bune scrisori scrise de Dumnezeu, ca unui ucenic, Sfinte Timotei, vestind pe Dumnezeu Cel Lăudat şi Preaslăvit.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Slăbiciunea trupului o întărea vânjoşia sufletului; că petrecând pe pământ ca om fără de trup, te-ai făcut mucenic, de Dumnezeu binecuvântatule, zdrobindu-ţi-se capul, slujitorule al Tainelor lui Dumnezeu.
Cântarea a 8-a. Irmos: Cuptorul cel răcorit...
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai vrednic de treapta îngerească, Fericite Apostole Timotei. Că pătrunzând în chip mai presus de fire, în Tainele Cetelor cereşti, ai urmat strălucirii lor, înţelepte; cu care împreună bucurându-te, cânţi: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un Apostol te-ai arătat, cugetătorule de Dumnezeu, îmbrăcat fiind cu Puterea din cer, care a venit în chip minunat la ucenicii şi martorii care au fost de faţă ai Cuvântului. Cu care împreună bucurându-te, cânţi: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Încetat-ai de a mai dori, preafericite, ca unul ce ai ajuns în chip vădit la Frumuseţile Cele Desăvârşite, Sfinte Apostole Timotei, arătându-te totdeauna, în chip vădit, cu Lumina Treimii, propovăduitor lui Dumnezeu. Şi acum cânţi cu veselie: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Chipul naşterii tale celei Curate...
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvintele lui David s-au împlinit; că te-ai arătat lumii ca un fulger, luminând marginile cu propovăduirea, Prealăudate şi Fericite Timotei. Pentru aceasta neîncetat te mărim pe tine, grăitorule de Dumnezeu.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Plin fiind, preaînţelepte şi curat îndestulat de Raza Cea Începătoare de Lumină a Strălucirii Dumnezeieşti, Celei în Trei Sori, izbăveşte, fericite, din întunericul păcatelor, pe cei ce te laudă, preacinstite slujitor al celor sfinte.
Stih: Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cele drepte cugetând, te slăvim pe Tine, Fiule Unule-Născut, întocmai cu Tatăl şi cu Duhul, sprijinindu-ne pe învăţăturile Apostolilor Tăi, Stăpâne, ale Apostolului Pavel, propovăduitorul iconomiei Tale şi ale Sfântului Timotei, cugetătorul de Dumnezeu.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...
Înfrumuseţându-te cu Dumnezeieştile haruri, ai împodobit strălucita Mitropolie a efesenilor, Apostole; că te-ai arătat propovăduitor cu Dumnezeiescul Pavel, vestind mai întâi tuturor cuvântul mântuirii. Drept aceea cu credinţă prăznuim sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...
Înnoit-ai, Preacurată, cu Dumnezeiască naşterea ta, firea cea muritoare a pământenilor stricată de patimi şi ne-ai ridicat pe toţi din moarte la viaţa cea nestricăcioasă. Pentru aceasta, după datorie, toţi de fericim, Fecioară Preamărită, precum Însăţi ai proorocit.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...
Fecioară Preacurată, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a trecut prin Preasfântul tău suflet, când ai văzut pe Fiul tău şi Dumnezeu Răstignit de bunăvoie. Pe Acela, Binecuvântată, roagă-L neîncetat să ne dăruiască nouă iertare de greşeli.