Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a tuturor puterilor cereşti

8 Noiembrie
 

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon Puterea Cea Preaîntr-armată, iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel rău Domnul cel Preaslăvit, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe o Frumoasă, ca pe o Împodobită toată, ca pe cea fără prihană între femei, Dumnezeu pe tine alegându-te, în pântecele tău cel fără prihană S-a sălăşluit. Pe Acela roagă-L, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, de prihana greşelilor să mântuiască pe toţi cei ce te laudă pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Precum zice psalmistul, Curată, de-a dreapta ca o Împărăteasă a Împăratului Celui Ce a Răsărit din pântecele tău, ai stat. Pe Acela roagă-L, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, ca stătător de-a dreapta să mă arate în ziua răsplătirii, Dumnezeiască Mireasă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Firea cea uscată a oamenilor, prin toate cele netrebnice, Ceea ce ai născut Ploaia Cea Cerească, toată ai înnoit-o. Dar mă rog şi brazda sufletului meu cea uscată arat-o aducătoare de roadă, Dumnezeiască Mireasă.

 

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, Biserica păgânilor cea stearpă prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îmbrăcându-se întru mine, omul, din pântecele tău a ieşit Făcătorul, Ceea ce eşti cu totul fără prihană; haina nestricăciunii dăruind celor ce s-au golit prin multe lucrări netrebnice.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Preacinstit L-ai născut, Stăpână, pe Care cu osârdie roagă-L să se milostivească spre smeritul meu suflet, cel mâhnit pentru ocările dulceţilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rănile sufletului meu vindecă-le, Preacurată şi smerită inima mea cea otrăvită cu veninul şarpelui, cu doctoria ta cea lucrătoare o vindecă.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi Domnul Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta strig Ţie: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Picătură de umilinţă rourează-mi mie, Stăpână, scoţând toată arderea inimii mele şi adăogirile cele înşelătoare potolind.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe mine cel vătămat cu arma desfătării şi care zac rănit, Preacurată, nu mă trece cu vederea, ci mă vindecă cu suliţa şi cu sângele Fiului tău şi Dumnezeului nostru, Celui Ce S-a Răstignit pentru noi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce te-ai îmbogăţit cu Stăpânia a toată făptura, pe mine cel rău sărăcit de Dumnezeiescul har mă învredniceşte, ca să te slăvesc pe tine ca pe Ocrotitoarea mea cea Bună, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Mijlocitor te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule. Că prin Tine, Stăpâne, am aflat întoarcere din noaptea necunoştinţei către Părintele Tău, Cel Ce este Începătorul luminii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai născut Calea vieţii, Preacurată, povăţuieşte-mă la cale dreaptă pe mine, cel surpat acum fără pricepere în calea greşită şi în prăpastia cumplitelor căderi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înstrăinându-mă nebuneşte de la Dumnezeu, Fecioară, fără pricepere, desfrânat am vieţuit, rătăcind în latura patimilor cea îndepărtată. Ci, mă întoarce şi mă izbăveşte cu mângâierile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu apele tale cele de viaţă curgătoare adapă pe robul tău, pe cel aprins de văpaia păcatelor şi ars de năvălirile demonilor, Fecioară Maică Preacurată.

 

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să nu mă arăţi demonilor spre bucurie, la judecata ce va să fie, Stăpână; ci cu bunăvoinţă să cauţi spre mine, nevrednicul, pe Judecătorul şi Fiul tău rugându-L.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu gândurile Te-am mâniat, Doamne şi cu faptele mele cele viclene şi fărădelege; iar acum spre rugăciune aduc pe Maica Ta, îndurându-Te Tu, Mântuitorule.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai născut pe Ziditorul şi Dumnezeul tuturor, cu totul Lăudată Stăpână, scapă-mă de osândă pe mine, cel ce însumi m-am osândit cu greşelile mele.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu a tiranului celui călcător de lege înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos a întins cinstitorilor de Dumnezeu tineri roua Duhului, Cel Ce este Binecuvântat şi Preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tăria şi Lauda mea şi Mântuire şi Ocrotitoare şi Zid Nebiruit fiind, Stăpână, pe demonii cei ce se oştesc asupra mea învinge-i, că totdeauna caută să mă omoare pe mine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Dumnezeu Întrupându-L din Feciorescul tău sânge, ai Îndumnezeit, Fecioară, omenirea. Pentru aceasta mă rog ţie, pe mine, cel spurcat cu patimile şi stricat cu uneltirile vrăjmaşului, izbăveşte-mă cu rugăciunile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cuptorul mai înainte a închipuit naşterea ta, Ceea ce eşti cu totul fără prihană; că pe tineri nu i-ai ars, precum nici pântecele tău, Focul Cel de Neîndurat. Pentru aceasta mă rog ţie, scapă de focul cel veşnic pe robul tău.

 

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon lucrările şi-a despărţit cu Dumnezeiasca poruncă, pe haldei arzând, iar pe credincioşi răcorind, pe cei ce cântau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Suflete al meu râvneşte cele bune, prin purtarea ta de grijă de lucruri Dumnezeieşti, depărtându-te de la cele rele; căci ai pe Maica lui Dumnezeu care se roagă pentru tine şi Folositoarea tuturor cea Neînfricată, ca pe o Milostivă şi de oameni Iubitoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dezlegat-ai de legătura osândirii celei de demult omenirea, Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta mă rog ţie, dezleagă toată legătura inimii mele, Preacurată, legându-mă în schimb cu Dumnezeiasca dragoste a Ziditorului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Raza Slavei Tatălui născând-o, Născătoare de Dumnezeu, luminează inima mea cea care se mâhneşte pentru ocara greşeIilor şi Slavei Celei pururea Veşnice mă arată părtaş, ca să te măresc cu credinţă.

 

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, Întrupându-Se din Fecioară S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea Prealăudată o mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Gustând mâncare necuvenită Adam, moarte din pom cu amărăciune a cules. Iar Fiul tău, pe lemn pironindu-Se, a izvorât dulceaţa nemuririi, Preacurată. Pentru aceasta pe tine te cinstim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Împărăteasă eşti a Împăratului şi Domnului, mai presus de cuvânt născând pe Cel Ce a stricat împărăţiile iadului. Pe Care, Fecioară, cu osârdie roagă-L să învrednicească de împărăţia de sus pe toţi cei ce te cinstesc pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îmbunătăţeşte, Stăpână, smerită inima mea, cea înrăutăţită prin potopul desfătărilor, ca Ceea ce ai născut pe Cel bun. Şi ca o Preabună mă trece prin uşile cele bune ale pocăinţei.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...

Mulţumim ţie pururea, Născătoare de Dumnezeu şi te mărim pe tine, Curată şi ne închinăm ţie, lăudând pe Cel Născut al tău, Ceea ce eşti plină de har, strigând neîncetat: miluieşte-ne pe noi, Fecioară Preamilostivă, ca o Bună şi de la demoni ne scoate şi din răspunsul cel înfricoşător la ceasul întrebării, ca să nu ne ruşinăm noi, robii tăi.

Citește alte articole despre: Canon de rugaciune