Cartea a doua a Regilor – Capitolul 8

Biblia ortodoxă

Cartea a doua a Regilor – Capitolul 8

Capitole:123456789101112131415161718192021222324

1. După aceasta David a lovit pe filisteni şi i-a supus şi a luat David Meteg-Haama din mâna filistenilor.

2. Apoi a bătut şi pe moabiţi şi i-a măsurat cu funia, punându-i la pământ; şi a măsurat două funii spre ucidere, şi o funie spre cruţare şi lăsare în viaţă. Atunci au ajuns moabiţii robi lui David şi birnici.

3. Apoi a bătut David pe Hadad-Ezer, fiul lui Rehob, regele din Ţoba, pe când acesta mergea ca să-şi întemeieze din nou domnia sa la râul Eufratului;

4. Şi a luat David de la el o mie şapte sute de călăreţi şi douăzeci de mii de pedestraşi şi a tăiat David vinele la toţi caii de la care, lăsând pentru sine din ei numai pentru o sută de care.

5. Atunci au venit Sirienii din Damasc în ajutor lui Hadad-Ezer, regele Ţobei; însă David a omorât douăzeci şi două de mii de sirieni.

6. Şi a pus David oşti de pază în Siria Damascului, iar sirienii au ajuns robi şi birnici lui David. Domnul însă a păzit pe David pretutindeni unde s-a dus.

7. Atunci a luat David scuturile cele de aur care s-au găsit la robii lui Hadad-Ezer şi le-a dus la Ierusalim.

8. Pe acestea le-a luat apoi Şişac, regele Egiptului, în timpul năvălirii lui asupra Ierusalimului, în zilele lui Roboam, fiul lui Solomon. Iar din Tebah şi Beritai, cetăţile lui Hadad-Ezer, regele David a luat foarte multă aramă.

9. Auzind Tou, regele Hamatului, că David a bătut toată oştirea lui Hadad-Ezer,

10. A trimis pe Hadoram, fiul său, la regele David să-l salute şi să-i mulţumească, pentru că s-a războit cu Hadad-Ezer şi l-a biruit. Căci Hadad-Ezer se afla în război cu Tou. Iar în mâinile lui Hadoram se aflau vase de argint, de aur şi de aramă.

11. Pe acestea încă le-a hărăzit David Domnului, împreună cu aurul și argintul pe care îl afierosise din cele luate de la toate popoarele supuse: de la sirieni, filisteni şi amaleciţi şi din prada de la Hadad-Ezer, fiul lui Rehob, regele Ţobei.

12. Astfel şi-a făcut David nume, întorcându-se de la înfrângerea celor optsprezece mii de sirieni din Valea Sărată.

13. Apoi a pus oştiri de pază în Idumeea; în toată Idumeea a pus oştiri de pază şi toţi idumeii au ajuns robii lui David.

14. Iar Domnul a păzit pe David pretutindeni pe unde a fost.

15. Şi a domnit David peste tot Israelul, făcând judecată şi dreptate în tot poporul său.

16. Ioab, fiul lui Ţeruia, era căpetenia oştirii, iar Iosafat, fiul lui Ahilud, era cronicar.

17. Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, au fost preoţi, iar Seraia a fost dregător.

18. Benaia, fiul lui Iehoiada, a fost căpetenie peste cheretieni şi peletieni, iar fiii lui David erau cei dintâi la curte.

Capitole:123456789101112131415161718192021222324

Acatistele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
21 Noiembrie