Cartea a treia a Regilor – Capitolul 6
Capitole:12345678910111213141516171819202122
1. Iar în anul patru sute optzeci, după ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, în al patrulea an al domniei lui Solomon peste Israel, în luna Zif, care este a doua lună a anului, a început el să zidească templul Domnului.
2. Templul, pe care l-a zidit regele Solomon Domnului era lung de şaizeci de coţi, lat de douăzeci şi înalt de treizeci.
3. Pridvorul de dinaintea templului era lung de douăzeci de coţi, răspunzând cu lăţimea templului, şi lat de zece coţi înaintea templului.
4. Şi a făcut el la acele odăi ferestre cu zăbrele, largi înăuntru şi strâmte în afară.
5. Şi a mai făcut o clădire lângă zidul templului, cu trei caturi în jurul pereţilor templului, în jurul Sfintei Sfintelor.
6. Catul de jos al clădirii era lat de cinci coţi; cel din mijloc lat de şase coţi, iar cel de al treilea, lat de şapte coţi; căci împrejurul templului erau făcute prichiciuri de zid, ca zidirea să nu fie lipită de pereţii templului.
7. Când era zidit templul, la zidirea lui au întrebuinţat pietre cioplite, lucrate mai dinainte. Aşa că nici ciocan, nici topor, nici orice altă unealtă de fier nu s-au auzit la zidirea lui.
8. Intrarea la catul de jos al clădirii era pe partea dreaptă a templului. Pe scări în spirală se suiau la catul din mijloc, şi de la catul din mijloc, la catul al treilea.
9. Şi a zidit el templul şi l-a terminat şi a pardosit templul cu scânduri de cedru.
10. Odăilor dimprejurul întregului templu le-a dat înălţime de câte cinci coţi la fiecare cat şi erau legate de templu prin grinzi de cedru.
11. Atunci a fost cuvântul Domnului către Solomon şi i-a zis:
12. «Iată, tu-Mi zideşti casă; dacă te vei purta după legile Mele, şi vei urma după hotărârile Mele, şi vei păzi toate poruncile Mele, lucrând după ele, atunci Îmi voi împlini şi Eu cu tine cuvântul Meu pe care l-am grăit către David, tatăl tău:
13. Voi locui în mijlocul fiilor lui Israel şi nu voi părăsi pe poporul Meu Israel».
14. Şi a zidit Solomon templul şi l-a terminat.
15. Şi a îmbrăcat pereţii templului pe dinăuntru cu scânduri de cedru; de la pardoseala templului până la tavan pe dinăuntru l-a îmbrăcat peste tot cu lemn de cedru; iar pardoseala templului a făcut-o din scânduri de chiparos.
16. Şi a făcut în partea din fund a templului o despărţitură de douăzeci de coţi lungime şi a îmbrăcat pereţii şi tavanul casei acestei despărţituri cu scânduri de cedru; şi aşa a făcut despărţitura pentru Sfânta Sfintelor.
17. De patruzeci de coţi era despărţitura întâi a templului.
18. Pe scândurile de cedru dinăuntru templului erau făcute sculpturi în formă de colocinţi şi flori de trandafiri îmbobociţi; totul era acoperit cu cedru şi piatra nu se vedea.
19. Iar despărţitura din fundul templului el a pregătit-o, ca să pună acolo chivotul cu legea Domnului.
20. Şi despărţitura aceasta era lungă de douăzeci de coţi, lată de douăzeci de coţi şi înaltă de douăzeci de coţi; şi a îmbrăcat-o cu aur curat; asemenea a îmbrăcat şi jertfelnicul cel de cedru.
21. Şi a îmbrăcat Solomon templul şi pe dinăuntru cu aur curat; şi a întins lanţuri de aur pe dinaintea catapetesmei şi a îmbrăcat-o cu aur.
22. Tot templul l-a îmbrăcat cu aur, tot templul până la capăt, şi tot jertfelnicul care este dinaintea altarului l-a îmbrăcat cu aur.
23. Şi a făcut în Sfânta Sfintelor doi heruvimi de lemn de măslin, înalţi de zece coţi.
24. O aripă a heruvimului era de cinci coţi şi cealaltă aripă a heruvimului era tot de cinci coţi. Zece coţi erau de la un vârf al aripilor lui până la vârful celeilalte aripi.
25. Tot de zece coţi era şi celălalt heruvim; amândoi heruvimii aveau aceeaşi măsură şi aceeaşi înfăţişare.
26. Înălţimea unui heruvim era de zece coţi; la fel şi celălalt heruvim.
27. Şi a aşezat el heruvimii la mijloc în partea de la fund a templului. Aripile heruvimilor erau însă întinse; şi atingea aripa unuia un perete şi aripa celuilalt heruvim atingea pe celălalt perete. Iar celelalte aripi ale lor se atingeau în mijlocul templului aripă de aripă.
28. Şi a îmbrăcat el heruvimii cu aur.
29. Pe toţi pereţii templului de jur împrejur, pe dinăuntru şi pe dinafară, a făcut chipuri săpate de heruvimi, de copaci, de finici şi de flori îmbobocite.
30. Şi a îmbrăcat cu aur pardoseala în templu, în partea din fund şi în partea din faţă.
31. Pentru intrat în Sfânta Sfintelor, a făcut uşi de lemn de măslin care se deschid în două părţi, cu uşori în cinci muchii.
32. Pe cele două jumătăţi ale uşilor de lemn de măslin, el a făcut heruvimi săpaţi, finici şi flori îmbobocite; şi le-a îmbrăcat în aur şi heruvimii şi finicii.
33. La intrarea în templu a făcut uşori din lemn de măslin în patru muchii
34. Şi două uşi din lemn de chiparos, fiecare cu câte două canate. Amândouă jumătăţile unei uşi se învârteau într-o parte şi în alta şi amândouă jumătăţile celeilalte uşi de asemenea se învârteau într-o parte şi în alta.
35. Şi a săpat pe ele heruvimi, finici şi flori îmbobocite, şi le-a îmbrăcat cu aur peste săpătură.
36. Şi a făcut de asemenea curtea cea dinăuntru din trei rânduri de pietre cioplite şi dintr-un rând de grinzi de cedru.
37. În anul al patrulea, în luna Zif, care este a doua lună a anului, a pus el temelia casei Domnului.
38. Iar în anul al unsprezecelea, în luna Bul, care este luna a opta, a terminat el templul, cu toate părţile lor şi după toate rânduielile lor; aşa că l-a zidit în şapte ani.