Prima colindă pe care am auzit-o anul aceasta am ascultat-o dimineață, în drum spre Liturghie, pe-o vreme de ploaie care nu se-ndura să se prăvale peste oraș. Frig și abur la fiecare vorbă și răsuflare. În fața mea cu trei-patru pași ‒ mama, tata și-o copiliță. Fetița-și scosese nasul din fular și, ca un omuleț mic ce era „ambalat” bine într-o geacă de fâș, mă așteptam să spună că-i e ori prea cald, ori încă frig. Cu toate astea, din copilul acela n-a ieșit vreo urmă de nemulțumire, ci un glas subțire s-a ridicat ca un fuior, în aer: fetița începuse să colinde, cu voce tare, pe stradă, legănând, în ritm, mâna mamei și mâna tatei – cele două aripi care fac orice copil să-și pornească armonios zborul în viață.

M-a cutremurat colinda asta, și nu pentru că era prima pe care o auzeam pe anul acesta, ci pentru curăția glasului de copil și frumusețea acelui moment de taină – petrecut, culmea, în plină stradă. Și, mai mult decât orice, pentru că mama și tatăl fetiței zâmbeau și n-au avut nici o tresărire când m-au auzit că îi ajung din spate. N-au rostit nici un „mai încet!”, nici un „mai bine cânți acasă!”, nici un „te aude doamna, ssst...!”.

Fiecare copil care se naște a existat, mai întâi, în intenția iubitoare a lui Dumnezeu. E pui de om și pui de Cer, așa cum spune o colindă din străbuni. Iar Dumnezeu îl dăruiește unei femei și unui bărbat, investind în ei încrederea de a-l naște, de a-l crește și de a-l forma sufletește, emoțional și intelectual. Dumnezeu alege o mamă și un tată și vrea să facă echipă cu ei, în marea Lui smerenie și iubire: „Haideți, oameni buni, să fiți prietenii Mei, colegii Mei, și să creștem împreună sufletul acesta – să ajungă lumina și bucuria voastră, dar și a tuturor celor care vreodată îl vor întâlni”.

Cred din suflet că dacă părinții ar primi cu toată inima vestea nașterii unui copil, apoi responsabilitatea de a-l crește și forma ca om adevărat, lumea ar începe să-și schimbe fața asta plină de bube pe care ne-o tot arată în ultima vreme. Bucățica de cer pe care Domnul o rupe și-o împarte cu părinții, atunci când dăruiește un copil, este șansa la fericire nu doar pentru familia aceea, ci pentru întreaga umanitate.

Încă din copilărie, am un prieten care a fost crescut cu multă dragoste şi cu mâini lucrătoare pentru cei în suferinţă. Moartea fraţilor şi surorilor din casa părintească a sădit în firea lui mila de copii, pentru tot restul vieţii sale. Aplecat spre cele duhovniceşti şi îndrumat în permanenţă de părinţi pe calea bisericii, drept mulţumire pentru darul vieţii primite, băiatul acesta a găsit în biserica din oraşul său o a doua casă. Iar când a rămas orfan prin moartea ambilor părinți, a vândut toată averea, dăruind banii săracilor, apoi și-a adus durerea în fața Domnului, ca El s-o transforme în bucurie; așa a devenit monah. Rugător smerit, s-a retras în pustnicie, dar nu s-a despărțit nici o clipă de sufletele celor rămași în lume, ci iubirea lui a continuat să lucreze. Aflând de o epidemie care secera copii nevinovați, s-a rugat pentru încetarea molimei, iar Dumnezeu a salvat pruncii din pericol.  Acesta a fost momentul în care peștera în care monahul locuia a devenit loc de pelerinaj pentru mamele de prunci aflați în suferință. Prietenul aceasta al meu este, de altfel, foarte cunoscut: se numește Sfântul Stelian și este unul dintre cei mai mari sfinți ocrotitori ai copiilor. Cunosc personal atâtea și atâtea familii care fie au primit în dar de la Sfântul Stelian darul nașterii de prunci, atunci când medicii nu dădeau nici o șansă, fie s-au bucurat de însănătoșirea vreunui copil pe care au fost la un pas de a-l pierde, fie pur și simplu mărturisesc cu mare recunoștință câte minuni a făcut sfântul în viața lor, trimițându-le casă, masă, ajutor, povățuire și daruri, pentru a-și crește cu bine familia numeroasă.

În casa în care se aude zilnic chemarea numelui Sfântului Stelian vine și binecuvântarea lui Dumnezeu. Iar părinții care-și iubesc copiii și vor tot ce-i mai bun pentru ei simt cu adevărat ajutorul și îndrumarea lui, atunci când își încredințează fiii și fiicele purtării de grijă a sfântului.

Protectori ai copiilor și ai familiei sunt mulți sfinți: Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Efrem cel Nou, Sfinții și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana, și atâția alții. Cu toții abia așteaptă să sară în ajutorul părinților obosiți, trași în atâtea direcții, care nu mai au putere sau răbdare atunci când ajung acasă și, după o zi de muncă și alergătură, abia mai apucă să dea ochii cu copiii lor... Părinți dragi, nu așteptați să ajungeți la ultima picătură de răbdare sau energie pentru a vă aminti că sunteți, de la început, colegii și prietenii lui Dumnezeu în creșterea copilului vostru.

Astfel încât, pe lângă atât de modernele cărți despre creșterea corectă a copiilor, cursuri de nutriție sănătoasă și orice altă formă în care vă auto-educați să fiți părinți cât mai buni, folosiți cu nădejde și „consultanța” și ajutorul pe care Domnul și sfinții vi le oferă. E nevoie, într-adevăr, de puțină bunăvoință, însă nu-i așa că pentru puiul vostru vreți ce-i mai bun pe lume? Nu a-i oferi totul „pe tavă” copilului este dovada supremă de iubire, ci a-l împrieteni cu Cel care poate avea grijă de copil oricând, oricât, oriunde, pentru totdeauna: Dumnezeu, Cel care-a spus cu dragoste „Lăsați copiii să vină la Mine!”. Grădinița de copii a lui Dumnezeu are locuri nelimitate, iar prichindeii sunt hrăniți cu Viață și mângâiați cu Lumină, cresc armonios și învață că adevărații eroi ai vieții sunt oamenii care știu să aleagă binele, chiar și atunci când asta nu-i la îndemână. Învață, de fapt, lecția fundamentală pe care orice părinte o vrea învățată: Copilul meu, tu ești făcut pentru a iubi și a fi iubit!