Mănăstirea Sfântului Neofit din Pafos - Insula Cipru

Sfântul Neofit din Cipru a mâncat timp de 30 ani numai cereale și linte muiate

Cu trupul încins cu grele lanțuri, Sfântul Neofit și-a pus ca o regulă să nu guste deloc orice lucru care se coace la foc și astfel timp de 30 de ani nu a mâncat nimic altceva, nici pâine, afară numai de cereale și linte muiate și acestea iarăși cu măsură și înfrânare. Aspra dormire pe jos pe dalele de piatră ale culcușului său a obosit pentru puțin trupul lui mult chinuit. Nesfârșitele plecări de genunchi, stările de toată noaptea, rugăciunile fierbinți și neîncetata lectură și meditare a Sfintelor Scripturi l-au arătat pe sfântul „cel mai practic luptător al virtuții”.

Sfântul Neofit din Cipru – „un diamant tare” îngropat în măruntaiele pământului

Cine ar putea descrie privegherile de toată noaptea, stările în picioare, rugăciunile, lacrimile și plânsul din inimă, postirile, dormitul pe jos, păzirea minții de gândurile necurate și mai înainte de orice lupta corp la corp cu demonii? Și ca și cum acestea nu ar fi de ajuns, care este un mod potrivit natural luptătorilor pustiei, cu atât mai vârtos desăvârșita zăvorâre cerea o luptă supraomenească și neîncetată priveghere ca să o rabde.

Nu fiți copii la minte, fiți copii când e vorba de răutate

Bătrânețile sunt cinstite nu cele de mulți ani, ci chiar dacă cineva ar avea puțini ani și ar fi în floarea vârstei și ar avea fapte bineplăcute lui Dumnezeu, tinerețea acestuia se socotește bătrânețe cinstită.

Dumnezeu sălășluiește în cei singuratici

A devenit peștera Sfântului Neofit un loc al descoperirii lui Dumnezeu, un loc umblat de Dumnezeu, iar cel zăvorât în peșteră a devenit văzător de Dumnezeu. Cum putea deveni altfel cu un astfel de înflăcărat iubitor de Hristos?

Desfrânarea îi aruncă departe de Dumnezeu pe lucrătorii ei

Desfrânarea nepocăită și nespovedită este despărțire de Dumnezeu și agonisitoare a judecății, fiindcă „pe desfrânați și pe adulteri îi va judeca Dumnezeu” (Evrei 13, 4). Este depărtarea de viață, moartea sufletului și începutul tristeții celei fără de sfârșit. 

Bărbații în fața patimilor și în fața sfintelor femei

Oare nu este vrednic de râs și de mare rușine când în zilele de război femeile fac fapte eroice și excelează în lupte, tăind rândurile dușmanilor și capetele celor de alt neam și aduc prăzi Împăratului, iar bărbații cad, și ei, care erau și mai mult datori să exceleze în război, sunt nimiciți cu ușurință, neîmpotrivindu-se deloc dușmanilor?

Sfântul Ioan cel Milostiv și minunea cu vasele pline de aur

Atunci poruncește patricianul celor care-l escortau, zicând să lase bisericii numai o sută de litre de aur, iar pe celelalte să le ia pe toate. Dar pe când coborau cei care purtau acestea, se întâlnesc cu alții care urcau la patriarh, niște bărbați care aduceau măritului vase cu miere, pe unele era scris „din mierea cea dintâi”, iar pe celelalte „fără fum”, și aceste înscrisuri citindu-le patricianul, i-a cerut patriarhului să-i aducă și lui unul dintre vase.

Înfrânarea și ascultarea precedă toată virtutea

Așa cum cel ce vrea să zidească o casă nu poate să o zidească, dacă nu va pune mai întâi temelie bună, tot așa și cel ce vrea să înainteze în virtute, nu poate înainta dacă mai întâi nu va pune temelie ascultarea și înfrânarea, răbdarea și smerenia. Căci acela care va putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să dobândească aceste patru virtuți, împreună cu acestea, a împlinit toată virtutea.

Sfântul Ierarh Nicolae şi untdelemnul vrăjit al Artemidei

„Ulciorul pe care vi l-a dat vouă rătăcita Artemis aruncați-l în mare ca să aflați vicleșugul lui”. Iar ei făcând ce li s-a poruncit, s-a împânzit cam cincisprezece stadii în mare spurcatul acela untdelemn vrăjit, iar apele s-au aprins cu fum și multă duhoare. Iar bărbații ancorând în portul Andriaki au povetit minunea în tot ținutul și s-au mirat toți de străina minune.

Sfântul Ierarh Nicolae – „mucenic cu voia”

După ce împărații cei nelegiuiți Dioclețian și Maximian au fost predați unei morți vrednice de ei și după ce au fost duși în soborul diavolesc tovarăș lor, a înălțat Domnul cornul Ortodoxiei pentru poporul Său, pe Constantin cel Mare, prin care toți creștinii fiind sloboziți, a fost eliberat împreună cu ei și marele Nicolae „mucenic cu voia” și încununat fără sânge arătându-se turmei și tronului lui ca un dar preaînalt dăruit de Dumnezeu.

Pagini