Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și darurile pe care cotropitorii turci le-au făcut mănăstirii

În timpul răscoalei din anul 1821, mulţi locuitori din Bucureşti s-au adăpostit la Mănăstirea Cernica. Bunul stareţ i-a găzduit pe toţi în insula Sfântului Nicolae, prin chiliile călugărilor, iar pe călugări i-a mutat în insula Sfântului Gheorghe. În acele zile de grea încercare pentru ţară, multă mângâiere au aflat locuitorii capitalei de la Sfântul Calinic. Că pe toţi îi îmbărbăta, îi odihnea şi îi hrănea în mod gratuit din alimentele mănăstirii.

Cuviosul obişnuia adesea să pescuiască la lacul din jurul mănăstirii, iar peştele pe care îl prindea îl dădea la obşte pentru hrana părinţilor. Într-o zi, un călugăr tânăr, curăţind de solzi o caracudă mică, a început a cârti şi, lovind-o cu cuţitul, zicea: „Na, na! De ce n-ai adus pe tată-tu, pe mamă-ta, pe moşu-tu, pe strămoşu-tu, care aveau solzi mai mari, că nu mă necăjeam atâta!”. Apoi tot el răspundea: „Am venit şi cu tata, şi cu mama, şi cu moşul, şi cu strămoşul, dar i-au luat părinţii duhovnici cei din comitet şi părintele stareţ”. 

Aceste cuvinte au ajuns la urechile Cuviosului stareţ Calinic. Atunci el, stând puţin pe gânduri, pentru a înlătura orice pricină de sminteală din mănăstire, a zis: 

‒ De azi înainte, nu voi mai pune peşte în gura mea!

Şi într-adevăr, până la sfârşitul vieţii sale nu a mai mâncat niciodată peşte, păzind cu sfinţenie făgăduinţa dată lui Dumnezeu. Se hrănea numai cu verdeţuri, şi acelea o dată pe zi, cu multă înfrânare.

În timpul răscoalei din anul 1821, mulţi locuitori din Bucureşti s-au adăpostit la Mănăstirea Cernica. Bunul stareţ i-a găzduit pe toţi în insula Sfântului Nicolae, prin chiliile călugărilor, iar pe călugări i-a mutat în insula Sfântului Gheorghe. În acele zile de grea încercare pentru ţară, multă mângâiere au aflat locuitorii capitalei de la Sfântul Calinic. Că pe toţi îi îmbărbăta, îi odihnea şi îi hrănea în mod gratuit din alimentele mănăstirii.

În primăvara aceluiaşi an, auzind turcii de mulţimea mirenilor adăpostiţi în insula Cernicăi şi socotind că ar fi dintre răsculaţi, au înconjurat mănăstirea cu tunuri şi stăteau gata s-o distrugă, iar pe cei aflaţi în ambele insule să-i ucidă cu sabia. Atunci Sfântul Calinic a adunat tot poporul şi pe călugări în biserică, le-a ţinut cuvânt de îmbărbătare şi au făcut împreună priveghere de toată noaptea. Iar a doua zi a trimis un călugăr cu jalbă la mai-marele turcilor din tabăra alăturată. Şi astfel, cu rugăciunile Sfântului Calinic, cu lacrimile poporului şi cu mijlocirea Sfântului Nicolae, s-au liniştit turcii şi s-au izbăvit cu toţii de la moarte.

Terminându-se hrana în Mănăstirea Cernica, călugării şi mirenii erau ameninţaţi de cumplită foamete. Deci, căzând Sfântul Calinic la rugăciune cu multe lacrimi în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Sfântului Nicolae şi cerându-le grabnic ajutor, îndată a fost ascultat. Cum s-a ridicat marele stareţ de la rugăciune, au intrat pe poarta mănăstirii cinci care trase de câte doi boi, pline cu pesmeţi de pâine, trimise de paşa, mai-marele turcilor din tabăra apropiată.

Tot în anul 1821, un alt paşă, care îşi avea tabăra în satul Pantelimon, a răpit o călugăriţă din Mănăstirea Pasărea, drept ostatică. Dar Sfântul Calinic, nerăbdând să fie mireasa lui Hristos în mâinile păgânilor, a făcut jalbă la stăpânire şi a izbăvit călugăriţa din mâinile turcului. Deci, supărându-se cumplit, paşa a hotărât să pornească noaptea cu armele asupra mănăstirii, ca s-o prade şi să ucidă pe stareţ. 

Atunci Sfântul Calinic, auzind de răzbunarea turcului, a făcut priveghere de toată noaptea, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Şi iarăşi prin minune a fost izbăvit de primejdie. Căci, chiar în noaptea aceea, pe când paşa lua cafeaua, ca apoi să năvălească asupra mănăstirii, o slugă a sa a încercat să-l omoare cu arma. Dar glontele oprindu-se în punga cu galbeni, turcul a scăpat cu viaţă. Cutremurat de această minune, a doua zi paşa a trimis acei galbeni la Mănăstirea Cernica, din care, după porunca cuviosului, s-a făcut la intrare o fântână, cunoscută până astăzi cu numele de „Fântâna turcului”.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 415-416)

De la același autor

Ultimele din categorie