Protosinghelul Vichentie oprea pe călugări să pescuiască. Odată, i-a zis ucenicul său: 

– Părinte stareţ, dă-mi voie să prind peşte din iaz. 

– De ce să omori peştele pentru lăcomia ta? 

– Dar ucenicii lui Hristos cum prindeau peşte din Marea Galileei? 

– Dar tu eşti ucenicul lui Hristos?, i-a răspuns stareţul.

Şi s-a ruşinat fratele de cuvintele lui.

Mărturiseau ucenicii lui că părintele Vichentie nu judeca niciodată pe nimeni, orice păcat l-ar fi văzut făcând. Ci îndată se ruga şi plângea pentru el. Odată, a venit la el un călugăr şi i-a zis: 

– Părinte stareţ, am văzut pe cineva mâncând de dulce în zi de post. 

– Nu judeca! Nu judeca, frate!, i-a răspuns bătrânul. Poate i-a luat Dumnezeu mintea, de aceea a mâncat!

Într-o zi a văzut stareţul doi fraţi vorbind la strană şi le-a zis: 

– Nu vorbiţi, fraţilor, în biserică! Nici îngerii nu vorbesc aici, iar voi vorbiţi?

Se spunea despre dânsul că nu îngăduia călugărilor să meargă la chiliile altora, să umble prin mănăstire fără rost sau să vină la biserică fără camilafcă. Iar dacă cineva lipsea de la slujbă fără pricină binecuvântată, îl punea la canon.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 559-560)