Rugăciune către Sfintele Cuvioase Xenia, Matrona și Maria pentru vindecarea de depresie și boli psihice

Rugăciuni

Rugăciune către Sfintele Cuvioase Xenia, Matrona și Maria pentru vindecarea de depresie și boli psihice

Ascultă aici înregistrarea audio: Rugăciune către Sfintele Cuvioase Xenia, Matrona și Maria.

Sfântă Cuvioasă Xenia, primind de la Hristos vindecare și întărire după cumplita întristare și deznădejde ce te-a cuprins după moartea celui care ți-a fost soț, ai hotărât să dăruiești din ceea ce nu ai, trăind pentru aproapele aflat în sărăcie, necaz și strâmtorare, răbdând foamea și setea, gerul și arșița, defăimările și prigonirile „nebuniei” de dragul lui Hristos și astfel ai dobândit de la Dumnezeu darul înainte-vederii și al facerii de minuni. Iar tu, Sfântă Matrona, cea care din pruncie ai fost aleasă, nevederea și nemișcarea trupească făcându-ți-se prilej de vedere a lui Dumnezeu și de zbor spre înaltul cerului duhovnicesc. După cuvântul Scripturii, „că mult poate rugăciunea dreptului în lucrarea ei”, mulțimi de bolnavi și creștini zilnic primeai în casa ta, punându-ți viața în primejdie și înfruntând autoritățile sovietice fără de Dumnezeu. Pentru aceasta, și după plecarea ta din această lume, mormântul tău binecuvântat loc de pelerinaj a devenit, împlinindu-ți-se prorocia: „Spuneți-mi durerile ca și când aș fi în viață și pe toți vă voi asculta”. Și tu, Sfântă Nouă Muceniță Maria din Gatcina, care sufereai de cumplita boală Parkinson și de paralizie, în vremurile bolșevicilor urâtori de Dumnezeu te-ai nevoit, credința ai mărturisit și cununa muceniciei ai dobândit. Pe bolnavii și suferinzii care te vizitau îi îmbărbătai, spunându-le adeseori că depresia e o cruce duhovnicească îngăduită de Domnul acelora care nu știu sau nu vor să se pocăiască și se întorc mereu la vechile patimi, lipsiți fiind de spor duhovnicesc și biciuiți fiind de conștiință. Răbdarea cu umilință a acestei cruci, le spuneai oamenilor, va topi până la urmă întristarea și Domnul va scoate astfel la iveală adevăratele roade ale pocăinței. Pentru acestea, sfintelor femei mult-pătimitoare, Dumnezeu v-a arătat pe voi mângâietoare și grabnic ascultătoare a celor în necazuri și în tot felul de boli, suferințe, primejdii și curse. Iată, venim înaintea voastră cu credință și evlavie, rugându-ne pentru cei care în depresie și în alte boli ale minții și ale trupului și sufletului au căzut. Cuvioaselor Maici Xenia, Matrona și Maria Noua Muceniță, vă rugăm, cu umilință și credință, luați aminte la starea robilor lui Dumnezeu aceștia (N), care mult se chinuiesc pe ei înșiși și pe cei care îi îngrijesc pe ei din cauza bolilor psihice și a depresiei. Ușurați-le mâhnirea sufletească, ridicați-le tristețea cea pătimașă, alungați gândurile cele nebunești și conduceți viața lor, la limanul păcii și al odihnei aducându-i pe ei. Căci nu are cine să le ajute și în multe feluri de primejdii se pun pe ei înșiși și pe cei apropiați ai lor, și în tot felul de tulburări, sminteli și îngroziri petrec. Ne rugăm vouă, de Dumnezeu dăruitelor, ca să le dăruiți somn acestora care suferă de insomnii, pacea minții acestora care în tulburarea gândurilor rele se amărăsc, ridicarea tristeții celei înnegurate acestora care suferă de deprimare, să le dăruiți ascultare și bunăvoință sărmanilor care întru împotrivire și îndreptățire s-au legat pe ei. Întru mângâierea pocăinței povățuiți-i pe unii ca aceștia cu mijlocirea voastră, sfintelor cuvioase, și la limanul cugetului smerit călăuziți-i, astfel încât, din primejdia pierderii minții izbăvindu-se, să aducem slavă și mulțumire Preamilostivului Dumnezeu: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

*Rugăciune alcătuită de către PS Episcop Macarie al Europei de Nord

Rugăciunile lunii Noiembrie

Calendar ortodox
5 Noiembrie