Moșul Gheorghe Lazăr – modelul adevăratului pelerin român

 

Prin trăirea sa cu totul aleasă, el formează un exemplu unic în viaţa duhovnicească a Bisericii noastre din ultima sută de ani. În anul 1884, s-a dus să se închine la Mormântul Domnului şi a rămas la mănăstirile din pustiul Iordanului şi al Sinaiului peste un an de zile. Apoi s-a nevoit un an şi jumătate în Muntele Athos şi s-a întors în ţară. A mai trăit câţiva ani în familie, şi-a pus copiii în rânduială, iar în anul 1890 s-a retras ca pelerin spre mănăstirile Moldovei.

Moșul Gheorghe Lazăr de la Mănăstirea Văratec (1846-1916)

Credinciosul Gheorghe Lazăr este modelul adevăratului pelerin român. Prin trăirea sa cu totul aleasă, el formează un exemplu unic în viaţa duhovnicească a Bisericii noastre din ultima sută de ani.

Moşul Gheorghe Lazăr, cum i se spune până astăzi, s-a născut în comuna Şugag, judeţul Alba, în anul 1846. Când avea vârsta de 24 de ani, părinţii săi l-au căsătorit şi l-au lăsat moştenitor averii lor. Şi a trăit în însoţire cu femeia sa, Pelaghia, aproape 20 de ani, fiind binecuvântat de Dumnezeu cu cinci copii. Ducea o viaţă creştinească aleasă, în muncă cinstită, în rugăciune, în post şi milostenie. Îndeletnicirea lui era creşterea vitelor.

În anul 1884, s-a dus să se închine la Mormântul Domnului şi a rămas la mănăstirile din pustiul Iordanului şi al Sinaiului peste un an de zile. Apoi s-a nevoit un an şi jumătate în Muntele Athos şi s-a întors în ţară. A mai trăit câţiva ani în familie, şi-a pus copiii în rânduială, iar în anul 1890 s-a retras ca pelerin spre mănăstirile Moldovei.

După ce se închină la toate sfintele lăcaşuri, Moşul Gheorghe Lazăr se stabileşte definitiv în oraşul Piatra Neamţ şi se nevoieşte ca un adevărat sihastru în clopotniţa lui Ştefan cel Mare din mijlocul oraşului, timp de 26 de ani, până la obştescul său sfârşit. Aici se ostenea singur, în post şi rugăciune, vară şi iarnă, fără foc, fără pat, fără două haine, fără încălţăminte în picioare, trăind din darul lui Dumnezeu şi din mila oamenilor.

Astfel, bineplăcând lui Dumnezeu şi cunoscându-şi sfârşitul, s-a săvârşit cu pace în chilia lui, la 15 august 1916, şi a fost înmormântat în cimitirul oraşului. În vara anului 1934, osemintele sale au fost aşezate în gropniţa Mănăstirii Văratec.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 495)

De la același autor

Ultimele din categorie