Prin voia lui Dumnezeu, Monahul Nicodim Costachi nu a fost hirotonit preot

Sosise hramul mănăstirii, venise şi episcopul de la Iaşi, iar el se ruga în chilie să-i arate Domnul voia Sa. Apoi, lăsând uşa chiliei deschisă, se ruga în taină. Apropiindu-se vremea Sfintei Liturghii, episcopul a trimis doi părinţi să-l cheme la hirotonie. Dar, văzând uşa chiliei deschisă, au crezut că nu este înăuntru şi s-au întors, aşa voind Dumnezeu. 

Monahul Nicodim Costachi, de la Mănăstirea Sihăstria (1912-1998)

Smeritul şi blândul monah Nicodim Costachi s-a născut în anul 1912, în comuna Pârjol (Bacău), din părinţi evlavioşi. În anul 1944 a intrat în obştea Mănăstirii Secu, călugărit cu numele de Nicodim, ajungând ucenic al unui mare călugăr isihast, Damian Ţâru, despre care vorbea cu mare respect.

De la el a deprins tainele vieţii duhovniceşti şi, îndeosebi, smerenia, ascultarea, rugăciunea şi liniştea. Tot de la el a învăţat să fugă de cele pământeşti şi să se hrănească din citirea Vieţilor Sfinţilor şi din cuvintele Sfinţilor Ioan Scărarul şi Isaac Sirul, pe care le iubea cel mai mult.

În anul 1948, Părintele Nicodim se închinoviază în obştea Mănăstirii Sihăstria, fiind atras de renumitul stareţ de atunci, Arhimandritul Cleopa Ilie, care i-a fost duhovnic până la obştescul său sfârşit. Aici a făcut ascultare zeci de ani la fierărie, iar noaptea şi în sărbători mergea la biserică, cânta la strană şi se liniştea în chilie. Avea şi doi ucenici, însă nici unul dintre ei nu cunoştea nevoinţa şi bucuriile duhovniceşti ale părintelui lor sufletesc.

În ultimii douăzeci de ani, părintele Nicodim venea mai rar la biserică şi la masa de obşte. Se ruga mai ales la chilie şi se hrănea cu ce îi aducea ucenicul de la trapeză. Viaţa sa în Hristos nu o ştia nimeni, decât numai duhovnicul şi Dumnezeu. Aşezarea sa sufletească de acum era aceeaşi ca şi în tinereţe. Totdeauna era blând, tăcut, smerit, liniştit şi împăcat cu toţi. Apoi, permanent fugea de oameni pentru dragostea lui Hristos.

Părinţii bătrâni spun că, pe când era încă la Mănăstirea Secu, a vrut stareţul de atunci să-l facă preot. Însă el nu voia. Sosise hramul mănăstirii, venise şi episcopul de la Iaşi, iar el se ruga în chilie să-i arate Domnul voia Sa. Apoi, lăsând uşa chiliei deschisă, se ruga în taină. Apropiindu-se vremea Sfintei Liturghii, episcopul a trimis doi părinţi să-l cheme la hirotonie. Dar, văzând uşa chiliei deschisă, au crezut că nu este înăuntru şi s-au întors, aşa voind Dumnezeu. Astfel, cu rânduială de sus, Părintele Nicodim a rămas monah smerit şi iubitor de linişte în toată viaţa sa.

Spre sfârşitul vieţii sale, bunul părinte Nicodim se ruga mult şi vorbea puţin, fiind ajutat în toate de ucenicul său, monahul Evghenie. Apoi, simţind că îl cheamă Dumnezeu, s-a mărturisit şi a primit Preacuratele Taine. La urmă, s-a uitat către cer şi a zis ucenicului său: „Părinte Evghenie, de acum trebuie să-mi dau sufletul în mâinile Domnului!”. În clipa aceea, Părintele Nicodim şi-a dat duhul cu pace în mâinile lui Hristos, în ziua de 10 iulie 1998.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 739)

De la același autor

Ultimele din categorie